Deontologia, scoasă din programa facultăților de comunicare

Toate organizațiile accentuează rolul important al corectitudinii, al valorilor și standardelor etice înalte în practica profesională.

Brîndușa Armanca 07.01.2020

De același autor

Un semnal de alarmă circulă la început de an printre profesorii și profesioniștii industriei de comunicare publică și PR: Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior-ARACIS a scos disciplinele Deontologie și Legislație media/Dreptul comunicării din lista disciplinelor obligatorii pentru programele de comunicare și relații publice. Într-o societate dispusă să coboare tot mai mult ștacheta corectitudinii și a eticii după modelul nefericit al menajeriei politice, ideea că în PR și în zona comunicării publice nu este relevantă etica profesională, deci nu e necesar ca studentul să fie dotat la absolvire cu setul de norme și practici deontologice, este o imensă eroare. O scrisoare deschisă a fost formulată recent și va fi înaintată ARACIS. Draftul scrisorii su­bliniază că „în România, comunicarea publică nu este reglementată numai prin intermediul Constituției și al Codului Penal, ci și prin intermediul unei legislații specifice (de exemplu, Codul Audiovizual, legislația privind publicitatea sau legislația privind accesul la informațiile de interes public). În plus, toate cele trei corpuri profesionale din jurnalism, relații publice și publicitate au elaborat un set clar de valori și norme profesionale, grupate în coduri deontologice asumate explicit”. Consiliul Român pentru Publicitate, Asociația Română de Relații Publice (ARRP), Registrul Român de Lobby, precum și numeroase organizații media au adoptat coduri etice, coduri de conduită sau coduri deontologice adaptate profilului. De altfel, Gabriel Pâslaru, președintele ARRP, ne-a declarat că „deontologia e importantă fiindcă e menită să ne unească, oferind standarde comune de conduită”, iar organizația sa respectă Declarația de la Helsinki adoptată la Summitul ICCO din 2017, care îndeamnă profesioniștii: să profeseze etic și în acord cu cadrul legislativ; să respecte cele mai înalte standarde profesionale în practica relațiilor publice și a comunicării; să respecte adevărul, să colaboreze onest și transparent cu angajații, colegii, clienții, mass-media, guvernul și publicul.

Cum ar putea arăta, de exemplu, relația dintre jurnaliști și purtătorii de cuvânt ai diverselor instituții de unde presa se informează, în absența unor principii și norme respectate de ambele părți? Am descris, de altfel, într-un ghid de comunicare pentru uzul profesioniștilor din mass-media și PR, de ce jurnaliștii și purtătorii de cuvânt așteaptă unii de la alții adecvare etică, adică transparență, onestitate, corectitudine, bună-credință. Iar etica profesională face parte din educație.

Istoricul acestei „scăpări” relativ recente a autorității care reglementează toate programele academice arată că există responsabili ARACIS care cred că deontologia și cunoștințele foarte pragmatice de legislație media pot fi asimilate unor domenii largi și nebuloase cum ar fi „gândirea critică”. Comisia de Științe sociale, politice și ale comunicării din ARACIS este condusă de prof. dr. Alina Bărgăuanu de la SNSPA. Ca membră în Grupul de experți ai Comisiei Europene pentru combaterea dezinformării și autoare a unor lucrări despre fenomenul fake news, este exclus ca aceasta să nu fie de partea celor care susțin reintroducerea disciplinelor Deontologie/Legislație media în facultățile de comunicare. O statistică oferită de prof. dr. Raluca Radu de la FJCS arată că din cele 22 de programe de jurnalism publicate în H.G. 326/2019, numai două nu prevăd competențe de deontologie obligatorii pentru absolvenții de la jurnalism, însă au cursuri de acest fel în programă. Cele cinci programe acreditate sau autorizate în specializarea publicitate conțin obligativitatea cursurilor de Deontologie și Drept. O singură universitate nu are un document public în acest sens și nu a putut fi analizată. Deocamdată, ARACIS nu a explicat ce anume a motivat decizia, însă ea produce efecte. Facultatea de jurnalism și științe ale comunicării a Universității București, facultate-fanion în România, a eliminat deja disciplinele în conformitate cu standardele impuse de ARACIS. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22