De același autor
Infractorii se află pe pagina întâi și în prime time, nu doar pe televiziunile de știri afliate lor, ci și pe televiziunea publică. Ei sunt citați ca surse ale adevărului incontestabil, comentați furibund, căinați cu suspine. Înainte de a se face nevăzut, Sebastian Ghiță a lăsat televiziunii proprii, RTV, înregistrări cu baliverne fără dovezi, pe care Parchetul se grăbește să le cerceteze in rem. Balivernele îl incriminează în plus pe fugar care se autodenunță ca autor al unor lovituri date fostei Realitatea TV. Scopul final este dărâmarea ”sistemului instituțiilor de forță” sau ”binomului”, denumiri ambigui și spăimoase date de cei incriminați stategiei anticorupție, vizată spre anulare de actuala majoritate PSD-ALDE. Pentru aceasta, e nevoie (și) de pretexte mediatice oferite noii puteri care abia apucă să sară cu picioarele pe șefa DNA și pe instituțiile aliate în acțiunea anticorupție, pe ambasadele occidentale, pe justiție. Ca să aibă mercenariatul presei ce rumega, Ghiță a băgat în oală cam toți mogulii condamnați, prezentați ca victime ale DNA și SRI. Dealtfel, o lege a amnistiei e gata pregătită, iar victimele anticorupției stau cu bocceaua în ușă. Înregistrări suspecte cu fostul președinte și afirmații neverosimile ale unor politicieni eșuați sunt răcnite pe tonuri isterice de niște individe și indivizi de la RTV, Antene, B1 TV, TVR prin altoiul de la Antena 3 și, mai nou, Realitatea TV. Acest din urmă canal s-a repliat degrabă, din mare susținător al liberalilor și al președintelui Iohannis, în închinător de ode lui Dragnea cum s-a întâmplat miercuri, 4 ianuarie, într-un duo aiuritor al indigestului Hoandră cu invitatul Vasile Dâncu. Mai ceva ca psalmodierea de către Preafericitul și corul de popi a cântării ”Vrednic este” lui Dragnea, în 2014. Expiratul Cristoiu, dornic să fie apelat ”maestre” în direct, participă la toate aceste orori, citând jurnale fictive și revărsând arsenalul de hiperbole penibile care au făcut istorie la Evenimentul zilei pe când găina năștea pui vii. În acord cu burtierele galbene ale televiziunilor amintite, Cristoiu vine și el ”exclusiv” cu ”dezvăluiri cutremurătoare” despre ”sfărâmarea” trusturilor de presă și cu îndemnurile pesediste justificate de ”votul zdrobitor” pentru înlăturarea ”democrației stâlcite” de tehnocrați etc. Între timp, Ghiță lipsește de la portiță, unde, în fiecare zi, bate timid un polițist. Vor bate mai mulți, fiindcă instanța tocmai a admis executoriu cererea procurorilor de arestare prezentivă în lipsă.
În acest vacarm mediatic, acomodările curg, fiindcă, așa cum am aflat pe parcursul acestor ani deznădăjduiți ai presei, jurnaliștii noștri sunt flexibili și ieftini. Onoarea profesiei stă să dispară. Tocmai de aceea demisia Ramonei Ursu, editorialistă la”Adevărul” și coordonatoare a corespondenților ziarului, este un gest rar, fiindcă apără libertatea de exprimare în fața cenzurii patronale. Și apără implicit onoarea unei meserii terfelite de politicieni, de moguli, de lașitatea breslei. Aflăm de pe pagina de Facebook a jurnalistei ce s-a întâmplat:”După aproape nouă ani petrecuți în redacția Adevărul, mi-am dat, astăzi (4 ianuarie 2017), demisia de la ziar. Concret, redactorul-șef mi-a transmis că patronul ziarului, Cristian Burci, face tot felul de presiuni asupra lui, presiuni cărora, până acum, le-a făcut față. Însă discuția a început cu faptul că”ne-am întors la epoca Nastase”. Asta mi-a spus Dan Marinescu, concluzionând că îngrijorările mele referitoare la soarta ziarului, la direcția lui editorială, au baze reale... Aceste presiuni, mi s-a mai spus, s-au accentuat după alegerile parlamentare, având în vedere rezultatul acestor alegeri. Mi s-a explicat că scriu materiale de opinie prea dure și mi s-au oferit două exemple... Însa niciodată, în nouă ani la Adevarul, nu am trăit o situație ca cea de astăzi, în care să mi se explice, cu subiect și predicat, că ziarul va avea o altă direcție, un alt ton, și că propriile mele gânduri, care deranjează anumite cercuri, ar trebui modelate, altă varianta nefiind, oricum. Nu regret, însă, niciun moment decizia pe care am luat-o și care mi se pare unica pe care o puteam lua. Când este vorba despre libertatea de gândire, nu cred că există, și nici nu ar trebui să existe, negocieri”, scrie Ramona Ursu. În manuale aceasta se numește ”clauză de conștiință”, rar invocată la noi. Va urma o perioadă grea pentru Ramona în Epoca Dragnea, fiindcă blogul și rețelele sociale nu dau de mâncare. În astfel de situații se relevă slăbiciunile breslei jurnalistice, destructurate prin pierderea eticii sale și fără soluții de apărare a profesioniștilor: nu mai are Contract Colectiv de Muncă valabil unde era inclusă clauza de conștiință și dreptul de a obține daune de la patron, contractele de muncă sunt abuzive sau inexistente, organizațiile profesionale sunt mute, iar solidaritatea simplă între jurnaliști s-a diminuat. Dar onoarea, în acest caz rar, e reperată. Și asta e ceva.
