De același autor
De ce se opintește așa de tare Dan Diaconescu să reînvie mortul? Fără televiziune, nici DD, cu nerușinata sa opulență, nici PPDD nu există.
Dan Diaconescu a izbutit să se bage din nou în seamă cu o minciună gogonată care se dovedește a fi și o ilegalitate. Anunțuri repetate că, în sfârșit, „televiziunea poporului“ va emite din nou, și încă din fraterna Italie, au parazitat întreaga presă. Este de mirare, la câte farse vecine cu infracțiunea a servit numitul Dan Diaconescu publicului, lumii de gură-cască și electoratului, că jurnaliștii nu au devenit mai circumspecți în a prelua și difuza afirmațiile acestuia. Gândul.info jubila cu un titlu de toată frumusețea că Dan Diaconescu a dat lovitura: OTV va emite de la Vatican!. De fapt, dacă scopul presei nu este veridicitatea, ci excitația emoțională, nu informația verificată, ci bomba, atunci nu mai e de mirare credulitatea față de un subiect pentru care, zău așa, tocmai jurnaliștii de televiziune au întreaga expertiză. Toți cei care lucrează în mass-media știu care sunt condițiile legale, stabilite de Legea Audiovizualului și de CNA, în care un post poate să emită. Așa că povestea ar fi fost ușor de demontat.
Care este însă povestea de pe plaiuri caracalene? Anunțând victoria asupra CNA și a „sistemului“ („Am învins! OTV emite din nou!“, se titra pe o burtieră cât casa), care a retras în ianuarie curent licența OTV pentru amenzi neachitate, Dan Diaconescu a apărut timp de două nopți 18/19 și 19/20 octombrie câte două ore cu sigla OTV pe postul DD TV, pretinzând că emite de la Vatican, din subsolul unei biserici de pe teritoriul Sfântului Scaun, unde Diaconescu ar fi deja rezident, deținând o licență audiovizuală italiană pentru OTV, cu punct de lucru... la sediul DD TV din București. De unde emitea, de fapt, OTV-ul redivivus? Exact din Bulevardul Preciziei, sediul DD TV. Nici Caragiale n-ar putea mai mult. Prelații Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Capitală, mai curioși decât jurnaliștii, au transmis o întrebare la Vatican, de unde răspunsul a venit repede și clar, îndemnând să nu se dea crezare afirmațiilor lui Dan Diaconescu, „absolut false si nefondate“. Federico Lombardi, directorul Biroului de presă al Sfântului Scaun, în mesajul către Pr. Francisc Doboș, subliniază că „singurele transmisiuni TV difuzate din Vatican sunt cele ale Centrului de Televiziune Vatican“, iar „rezidența în Statul Cetății Vaticanului este acordată numai unui număr foarte redus de persoane - ecleziastici sau laici - datorită serviciului lor pentru Sfântul Scaun“.
De aici încolo, toate explicațiile lui Diaconescu sunt gogomănii menite să producă un hățiș tehnic și legal din care să nu se mai înțeleagă nimic, punându-i în încurcătură și pe cei de la Digital Sky SRL, firma care asigură semnalul televiziunii DD TV pe satelit: că, de fapt, de la Roma se emite pe frecvența terestră a Romit și totodată pe satelit, că din București se face doar o retransmisie pe DD TV ș.a.m.d. La confuzie a contribuit și „fratele“ Emanuele Latagliata, deținătorul licenței Romit, care a declarat inițial că preia gratuit o parte din emisiunile lui DD, apoi, când a văzut că nu-i a bună, s-a dezis printr-un comunicat: „Dorim să aducem câteva precizări în legătură cu informații false sau incorecte care circulă. Asociația Culturală Romit TV, cu sediul la Roma, transmite de doi ani de zile la nivel național, în baza unei licențe cu nr. 23.667, care poate fi consultată în registrul public al Agenției Italiene pentru Garanție în Telecomunicații... Nu avem niciun raport de tip contractual sau asociativ cu OTV... Am preluat prima transmisie inaugurală a OTV-ului, recepționată prin satelit, timp de două ore și, a doua zi, alte două ore din același program“. Deși Dan Diaconescu a reușit să scape până acum de sancțiuni legale severe pentru șantaj, pentru circul de la Oltchim (co-autor: Ponta), pentru șmecheriile de partid cu PPDD, s-ar putea ca povestioara asta să nu aibă happy end. CNA s-a exprimat prin președinta Laura Georgescu și se va supune la vot o decizie: „Retransmisia OTV pe licenţa DD TV este ilegală, pentru că postul are voie să difuzeze în grila sa filme, într-un procent de 67,5% şi programe preluate de la televiziunea de muzică populară Inedit TV (32,5%)... CNA nu a aprobat modificarea grilei de emisie a DD TV, astfel încât DD TV să poată să retransmită programe în direct ale OTV. Aseară, când pe DD TV a intrat semnalul OTV, a fost făcută o ilegalitate. Ca atare, în cursul zilei de sâmbătă vom demara un control, vom ridica înregistrările martor de la DD TV şi, în şedinţa de marţi a Consiliului, vom hotărî ce sancţiune aplicăm“.
Până la urmă, de ce se opintește așa de tare Dan Diaconescu să reînvie mortul? Fără televiziune, nici DD, cu nerușinata sa opulență, nici PPDD nu există. Se vede deja din hemoragia de parlamentari grăbiți să migreze către partide mai vânoase. //