De același autor
Europa Liberă a consemnat în mai multe analize semnate de Cristian Andrei cum s-au distribuit finanțările de la PSD, PNL și USR în ultimii ani. Din miliardul de lei cu care au fost subvenționate partidele parlamentare în ultimii cinci ani, o parte importantă s-a îndreptat către mass-media. În primul semestru al anului 2021, PSD a cheltuit peste 15 milioane de lei pentru promovare și propagandă în presă, PNL – peste 8 milioane de lei, iar USR – peste 450.000 de lei.
Europa Liberă a arătat că întrebarea punctuală privind destinația exactă a sumelor nu a primit răspuns de la PSD, însă finanțările anterioare, mai ales cele din campania electorală din 2020, primul an al pandemiei, au privilegiat Trustul Intact, RTV, Realitatea TV, DC News, Evenimentul zilei și numeroase publicații online care au dus și duc în continuare campanii deșănțate de manipulare despre COVID-19. PNL a răspuns la întrebare și vedem cum RTV, televiziunea fugarului Sebastian Ghiță, sau trustul condus de Radu Budeanu, Cancan și Gândul, a primit bani de la PNL prin intermediul Stalex PR&Media Events. Și nu puțin, ci echivalentul a 84.000 de euro pe lună, în iunie și iulie 2021.
În campaniile electorale desfășurate în 2020, când cetățenii au înfruntat cum s-a putut pandemia, tarifele practicate de televiziunile de știri au urcat suficient de mult pentru a oferi confort unor trusturi gălăgioase, profesioniste în dezinformare, ca Antena 3, care cerea pe un spot de 60 de secunde 6.000 de euro în intervalul orar 19.00 – 24.00, ca RTV cu tariful de 3.000 euro pe minut pentru transmiterea în direct a unor activități de campanie sau ca Realitatea Plus TV, cu tariful de 2.000 de euro pe spotul de 30 de secunde în intervalul orar 18.00 – 24.00. În toată perioada campaniei electorale, propaganda politică a mers mână în mână cu știrile false legate de pandemie, alimentate din plin de bâlbâielile guvernului și lipsa sa de strategie.
Dar isprăvile politice, care arată cât de lipsite de rațiune sunt unele măsuri luate de executiv pe bani publici, au pornit încă din primăvara anului trecut, de pe vremea guvernului PNL condus de Ludovic Orban. Atunci s-au dat 76,5 milioane de lei pentru o campanie de informare despre COVID-19, menită să prevină și să combată dezinformarea. Ordonanța 63/7.05.2020 nu a prevăzut condiții de respectare a scopului campaniei, ci doar atingerea unor ratinguri monitorizate de autoritatea pentru digitalizare. Nu au fost formulate nici condiții etice minimale, așadar toată suflarea media, care are sau nu treabă cu jurnalismul, a putut lua din banii guvernamentali.
Până în decembrie 2020, grosul l-au luat Antenele și trustul pușcăriașului Dan Voiculescu, dar sume frumușele s-au dus și spre RTV, Realitatea TV și publicații online dintre cele mai toxice. Trustul Intact a înhățat potul de 14,7 milioane de lei, RTV a băgat în cont 2 milioane de lei, Evenimentul zilei și Capital, peste 600.000 de lei, Press Media Electronic, care susține DCNews, aproape jumătate de milion de lei, iar Pagina Ciudatului a lui Liviu Alexa, aprox. 200.000 de lei. Ce primește publicul pentru acești bani? Dezinformare sistematică prin vocile deja consacrate: Monica Pop, Dana Budeanu, Dan Puric, Adina Alberts, Becali (care nu s-ar vaccina nici cu pistolul la tâmplă!), Șoșoacă, Simion, precum și alte șoșoace și șoșoci prezenți zilnic. Așteptări nu putem avea nici de la guvernanți, nici de la profesioniștii manipulării, atât timp cât în boardul Fundației SMURD a lui Raed Arafat se află Radu Tudor de la Antena 3. //