Presa captivă: Realitatea Plus, plătită de AUR

Lipsa transparenței în cheltuirea subvențiilor de către partide a permis ca ele să devină „cel mai mare investitor” în mass-media.

Brîndușa Armanca 02.12.2025

De același autor

După campania prezidențială din primăvara anului 2025, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a avut bătaie de cap cu cheltuielile suspecte ale AUR pentru promovare în presă. Snoop.ro dezvăluie că din cele 69 de milioane de lei cheltuite, AUR a direcționat 23,4 milioane de lei către canalul de televiziune Realitatea Plus, 9 milioane lei în primul tur și 14,4 milioane lei în al doilea. „Pe 12 mai 2025, pentru emisiunile dintr-o singură zi, televiziunea a încasat aproape 1.000.000 de euro de la AUR și George Simion”, arată ancheta Snoop. Contractele au fost semnate cu DBV Media House, deținută de PHG Media Invest, aparținând soției patronului Realitatea Plus, Daniela Păcuraru.

Sumele au avut ca scop promovarea lui George Simion, candidat la prezidențiale. AEP a constatat însă că Simion sau delegații săi nu erau prezenți în emisiunile Realității Plus, unde subiectele erau diverse. De regulă, postul factura o întreagă emisiune fără legătură cu scopul contractului, promovarea candidatului Simion. De exemplu, pentru o singură ediție a emisiunii „Culisele Statului Paralel”, unde George Simion nu a fost prezent, Realitatea Plus a încasat 450.000 de lei. AEP a decis să nu recunoască aceste cheltuieli nejustificate și nu a decontat 17 milioane de lei.

O cercetare ar trebui să vizeze „suveica” dintre împrumuturile către AUR/Simion ale patronului postului, fostul pușcăriaș Maricel Păcuraru, și plățile exorbitante dirijate de AUR către Realitatea Plus în campanie, din subvențiile de stat. „Păcuraru a dat împrumuturi totale de peste un milion de euro în campania AUR. Suma legală admisă ca împrumut era de 660.000 de lei, dar o persoană nu putea împrumuta mai mulți candidați. Din acest motiv suma nu a fost rambursată”, susține Hotnews. Sumele pentru promovare ar fi putut restitui mascat împrumutul.

Cazul relației financiare dintre Realitatea Plus și AUR, la care se adaugă susținerea de către AUR a moderatoarei Anca Alexandrescu, candidată la primăria Bucureștiului, este unul tipic de presă captivă, descris în Raportul de monitorizare a capturării media în România. Raportul constată că fondurile publice sunt folosite adesea abuziv de către autorități și partide pentru a influența mass-media. Lipsa transparenței în cheltuirea subvențiilor de către partide a permis ca ele să devină „cel mai mare investitor” în mass-media, cum arăta Expert Forum (EFOR) în rapoartele sale. Influența acestor bani este vizibilă în absența unor produse media critice, a anchetelor jurnalistice sau în atacurile îndreptate către diverși competitori politici, mai puțin generoși. De asemenea, se cumpără tăcerea jurnaliștilor.

EFOR a publicat sistematic rapoarte despre subvențiile statului oferite partidelor parlamentare, conform Legii 334/2008. În 2016 suma totală se ridica la 8 milioane de lei, în 2024 la 380 de milioane de lei. În 2024 partidele au consumat din subvenții pentru presă și propagandă 233,1 milioane de lei, adică 56% din totalul cheltuielilor. PSD a cheltuit 98 de milioane, PNL – 69 de milioane, USR – 39 de milioane, iar AUR – 21 de milioane de lei.

Raportul referitor la presa captivă realizat în noiembrie 2025 de International Press Institute (IPI) și Media and Journalism Research Center (MJRC), în cadrul mecanismului Media Freedom Rapid Response, indică mai multe măsuri necesare în România: adoptarea urgentă și aplicarea Regulamentului european privind libertatea mass-media (EMFA), intrat în vigoare în UE în august 2025, transparentizarea cheltuielilor partidelor, dar și a patronatului mass-media, depolitizarea autorităților de reglementare ca CNA, AEP și a mediilor publice.

Deși de la 1 octombrie 2025 subvențiile partidelor au fost diminuate cu 17%, nu există criterii clare de cheltuire a fondurilor. Centrul de Inovație Publică (CIP) se judecă de patru ani cu PNL și PSD pentru a obliga cele două partide să facă publice rapoartele de cheltuieli, detaliate. Există deja sentințe definitive, totuși cele mai mari partide din România refuză să se conformeze. Doar USR și AUR au acceptat să publice rapoartele integrale. „Partidul e deasupra legii și a justiției”, a concluzionat Ovidiu Voicu, șeful CIP.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22