Realitatea TV și jocul de-a „reformularea media“

Uniți în simțiri împotriva justiției, libertății presei și Occidentului, Andronic și Ghiță, cercetați penal, și Gușă, amenințat cu insolvența, „au pupat Piața Endependenți“.

Brîndușa Armanca 22.01.2019

De același autor

Victimizarea gălăgioasă a Realității TV, cu invocarea lui Dumnezeu și cu îndemnuri pătimașe la solidaritate (vezi istericalele lui Denise Rifai în 17 ianuarie, ziua suspendării emisiei pentru 10 minute), a avut temei în acțiunea castratoare a Consiliului Național al Audiovizualului, care a sancționat canalul pentru presupuse instigări în reflectarea manifestațiilor din 10 august 2018. Imaginile șocante cu jandarmi executând gazarea și brutalizarea unor oameni pașnici, însoțite de comentariile invitaților, au fost evaluate ca vinovate de încălcarea Codului Audiovizual, care obligă, la art. 40, ca „moderatorii, prezentatorii și realizatorii programelor... să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență“. Brambureala din capul unor membri ai CNA desemnați de partidele puterii, concentrați pe execuția canalului care cam țipă împotriva PSD-ALDE-UDMR, s-a dovedit burlescă atunci când Radu Călin Cristea a aruncat în capul lui Rareș Bogdan textul securistului eșuat Daniel Dragomir pe care acesta îl pusese pe Facebook în 11 august și îl recitase pe la Antena 3, unde anunța că va interveni în studio la ora 21. Textul sună așa: „Vor nesupunere civică? Le dăm supunere civică. Vor violențe? Le vom răspunde. Vor să arunce țara în aer pe modelul Ucraina? Suntem pregătiți să le răspundem, suntem antrenați să le răspundem pe măsură. Fac apel la toți ofițerii patrioți din serviciile de informații, Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, fac apel și la rezerviști, fiți pregătiți. În situația în care lucrurile vor degenera, ne vom organiza. Fiecare dintre voi știe ce are de făcut. Acțiunile noastre trebuie coordonate la momentul oportun cu forțele armate. Trupele de jandarmi trebuie sprijinite cu toate forțele“.

Faptul că, în aceeași ședință, Antenei 3 nu i s-a găsit nicio vină în relatările despre același eveniment confirmă că instigarea lui Dragomir a plăcut celor șase membri CNA care au votat sancțiunea, dar au atribuit-o greșit și au folosit-o convenabil. Coincidența cu anchetarea procurorilor care lucrează la dosarul 10 august de către nou înființata Inspecție Judiciară e bizară de tot, sugerând o barieră politică pusă pentru a escamota adevărul despre cei care au comandat agresiunea. Iar dubla măsură a devenit a doua natură a CNA, care nu mai e de mult garantul corectitudinii în audiovizualul românesc. Respingerea cererii de reexaminare a sancțiunii certifică declinul instituției acreditate ca instrument politic, în rând cu CCR, Avocatul Poporului, ANAF, Curtea de Conturi etc.

Realitatea TV a folosit la maximum situația și a reușit să-și sporească audiența de vreo patru ori, la 370.000 de telespectatori pe național în ziua suspendării emisiei. Emisiunea Jocuri de putere a fost din nou scena unor discursuri fudule marca Rareș Bogdan, gonflate de iluzia că aceasta e singura, unica, neasemuita baricadă media care ține piept uraganului pesedist. Reacțiile de solidaritate publică au fost, totuși, reținute: ActiveWatch, Convenția Organizațiilor de Media și președintele Iohannis au intervenit pentru a califica sancțiunea drept un abuz, un act de cenzură și „un instrument de reducere la tăcere a reprezentanților mass-media care critică puterea“.

Ce s-a ales de capitalul de simpatie câștigat s-a văzut în emisiunile și zilele următoare. În studio, deputata Mincă (azi ALDE, fost PP-DD, fost PSD, fost UNPR) plângea după OTV, iar jurnalistul mutant Ficeac îi deplângea pe jandarmi. Acționarul principal al postului, Cozmin Gușă, întors dintr-o călătorie-fulger la Belgrad fix în ziua vizitei lui Putin în Serbia, a folosit tribuna mediatică pentru a induce pe Realitatea TV discursul despre „statul paralel“, despre „acoperiții“ din presă și din justiție. Exact ca la Antena 3, nicio diferență. Omul venea de la o importantă întâlnire cu fugarul Sebastian Ghiță (în continuare vătaful RTV) și Dan Andronic (EvZ) menită să producă „reformularea media“. Invitații din 19 ianuarie ai lui Hoandră (moderatorul atât de necarismatic încât ar trebui blurat), care îl ascultaseră pe Gușă, au preluat cu evlavie subiectul și au tocat până la os partidul abia înființat al lui Cioloș pe motiv că s-a asociat cu securiștii, ceea ce nu e în avantajul lui. Însă nu s-a rostit o vorbă despre partidele și acoperămintele lui Dan Voiculescu-Felix, căruia madam Grapini îi ține cald partidul PPU-SL, nici de securiștii aciuați în PSD sau ALDE, nici de Partidul Realitatea pe care Gușă îl pune la cale pe modelul exersat cu PIN, venit cândva din dreapta în sprijinul PSD-ului și vărsat apoi în UNPR. Amneziile sunt de înțeles: în studio găseau în majoritate persoane afiliate sau simpatizante ale ALDE, PNL, UNPR sub diverse identități de istorici, cercetători, jurnaliști. „Ați făcut linșaje mediatice“, reproșa postului Gabriel Liiceanu în 2015, însă reproșul său s-a risipit în vânt. Va mai face, fiindcă, se știe, cârma postului e în mâini politice.

Îndreptățiți să vorbească despre „acoperiți“, de vreme ce ei nu se mai acoperă, cei trei moguli media au pus gând rău presei, pentru a reformula, probabil, alinierile politice. Poate nu a uitat toată lumea cum s-au născut din vrajbă și interese nemărturisite Realitatea TV și RTV printr-o ruptură meșteșugită în laboratoare oculte. Acum câțiva ani, Gușă spunea despre Ghiță că „pare debusolat, oscilează între isteria verbală şi pusee de minciună deşănţată“, iar Ghiță despre Gușă că „după ce au intrat în insolvenţă, Guşă şi Rareş Bogdan au dirijat un furt de 20 milioane euro din bugetul statului“ și publica un extras ANAF din dosarul de insolvență cu suma datorată de peste 84 milioane lei. Uniți în simțiri împotriva justiției, libertății presei și Occidentului, Andronic și Ghiță, cercetați penal, și Gușă, amenințat cu insolvența, „au pupat Piața Endependenți“ și vor face în devălmășie fandările politice care să le asigure impunitate și ceva bănuți, fiindcă obrazul subțire cu cheltuială se ține. Iar pentru asta e nevoie de mass-media, care să sucească mințile oamenilor.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22