Revizionismul abulic al Realității TV

Acum, când apar noi documente cu oameni dragi Securității, mass-media atacă emisarul.

Brîndușa Armanca 17.04.2018

De același autor

 

Cu mici, dar notabile excepții despre care va fi vorba cu altă ocazie, televiziunile, publicațiile și radiourile din România nu au o linie publicistică elaborată și clară; cu alte cuvinte, nu există o politică editorială enunțată, cu componenta etică inclusă, așa încât să știe și jurnaliștii în ce se bagă. Despre unitatea stilistică nici nu mai vorbim. Exact ca în politică, traseismul mediatic este regulă, fiindcă se trece cu ușurință de la o ideologie la alta, de la susținerea unor valori la negarea acestora. Un exemplu este ziarul Evenimentul Zilei, care a fost ani de zile fanionul democrației românești, până când a încăput pe mâna unor patroni cercetați penal și a virat spre cea mai retrogradă linie editorială, susținută de patronul Dan Andronic, implicit șef editorial și „jurnalist“. În fapt, omul a subordonat întreaga politică editorială interesului de a se vedea scăpat din gheara justiției, reducând ziarul la o gazetă de perete a penalilor. România liberă a luat-o pe aceeași cale, după ce s-a văzut scăpată de jurnaliștii incomozi care nu au vrut să stea la dispoziția intereselor familiei patronale Adamescu, aflată și aceasta în clinciuri penale. Alt exemplu este B1 TV, care o scaldă când pe dreapta, când pe stânga, „că așa se joacă fata, dorule!“, cum zice cântecul popular. Nu e vorba de convingeri ideologice puternice în niciunul dintre exemple, ci doar de interese legate de justiție, de sursa puterii și a banilor în afacerile patronilor, care utilizează mass-media ca intermediar și instrument. Nu intră aici în discuție Antenele și RTV, ele fiind create de la început ca instrumente politico-financiare ale lui Voiculescu și ale lui Ghiță, fără altă istorie în spate. De reamintit că ambele companii aparțin unor oameni ai serviciilor secrete, de tip vechi și de tip nou.

 

Realitatea TV se dă drept o televiziune cu viziune de drepta, apărătoare a valorilor democrației. Emfaticul Rareș Bogdan sau penibilul său înlocuitor, Hoandră, se lansează frecvent în perorații interminabile, cu accente naționaliste pe care le vând drept patriotism, pentru a acredita ideea că ei salvează România. De îndată ce interesele o cer, virează fără să clipească către cele mai retrograde poziții, făcându-i geloși până și pe Chirieac sau Ciuvică de la Antena 3. Lista publicată de istoricul Mădălin Hodor cu 200 de nume ale colaboratorilor UM 0225 din cadrul Departamentului Securităţii Statului, Brigada Antiemigrație, a dezlănțuit o furibundă acțiune de propagandă în apărarea unor persoane care se pot apăra și singure.

 

De menționat că tabelul datat 1985 este un document oficial declasificat, provine din Arhivele CNSAS și conține nume de notorietate, de la academicieni la jurnaliști, la oameni de cultură și știință. Ce au văzut telespectatorii pe ecranul Realității TV vreo trei zile la rând? În primul rând burtiere și crawl-uri repetitive de genul „Calomnierea președintelui Academiei Române“, „Interesele obscure ale calomniei instituționalizate“, „Forțele obscure se regrupează“, „Se urmărește destructurarea instituțiilor“ și alte isterii susținute cu aplomb de Florian Bichir (care se dă istoric și a fost membru CNSAS, dar nu este decât o trompețică) și Horia Alexandrescu, abia temperate de intervențiile echilibrante ale unor invitați ca Ion Bogdan Lefter sau Sabin Orcan. Ca să fie masa bogată și totodată comică, Rareș Bogdan l-a invitat pe expertul în chestiune, Oreste Scarlat Teodorescu, specialist în tehnici de meditație, sisteme teurgice, cercetări ezoterice și actor totodată în filme ale căror titluri îi circumscriu ezoteric profilul: Și caii sunt verzi pe pereți și Păcală se întoarce.

 

Cu aceste competențe, Oreste și Rareș B. și-au dat drumul la gură în apărarea lui Ioan Aurel Pop (ca și cum nu se putea face și singur de rușine proaspăt alesul președinte al Academiei Române), sărind la gâtul cercetătorului Mădălin Hodor și al revistei 22, care sunt, evident niște „alogeni“, „soroșiști“, „plătiți cu sume mari de bani“, executând așadar un „atac comandat“, „mârșav“. Dialogul nu putea avea alt final decât o amenințare din dicționarul propagandei securiste:

„O să vedem noi cine este Hodor ăsta!“. Întrebarea este la ce instituții amenințate cu destructurarea se referă canalul: la vechea Securitate și la colaboratorii ei ajunși în funcții înalte, asta apără Realitatea TV? Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara și Apelul către lichele al filosofului Gabriel Liiceanu ar fi putut face curățenie morală în mocirla lăsată de comunism. Nu s-a întâmplat, iar din mocirlă au apărut figuri politice noi, mizerabile și nesățioase, iar ciripitorii vechi au crescut în averi și în funcții. Ce se vede din aceste tabele este că indivizii de pe listă, în majoritate, au ajuns mari după Revoluție: academicieni, rectori, decani, directori, șefi în mass-media, politicieni. Securitatea i-a protejat și i-a răsplătit. Acum, când apar noi documente cu oameni dragi Securității, mass-media atacă emisarul.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22