Să plângem cu Becali, să râdem cu Angela Gheorghiu. Sau invers?

Vajnicii reporteri ciugulesc cu nesaț grăunțe senzaționaliste.

Întreaga presă din România este ocupată, din momentul condamnării și încarcerării sale, cu Gigi Becali. Nu se poate spune că nu e subiect de presă. Este. Privit corect, din perspectiva interesului public, subiectul ar trebui să scoată în evi­den­ță tangibilitatea marilor ma­hări corupți din politică, sau din fotbal, sau din business în fața justiției, faptul că jec­măneala din avutul public se pedepsește etc. Se mai poate aduce în dezbatere durata ex­cesivă a procesului, lacunele codurilor de procedură sau ale legislației, tertipurile folosite de justițiabilii dotați cu putere și bani pentru a scăpa, în vre­me ce se dau de ceasul morții în declarații cum abia așteaptă ei să își demonstreze ne­vi­no­văția ș.a.m.d.

Prea puțin din toate acestea se poate vedea la televiziune. Masați la poarta penitenciarului zi, noapte, pe ploaie sau furtună, vajnicii re­porteri ciugulesc cu nesaț grăunțe senzați­o­naliste: cum doarme Gigi, cu ce se băr­bie­reș­te, ce televizor i se permite în celulă, cum je­lește Steaua, ce zice mamă-sa, văru-su, po­pa. Un lamento sfâșietor pe toate ecranele, în tonalitatea minoră dată de po­liticienii noștri de la vârf, ca Ponta, Antonescu, Vadim Tu­dor și alți senatori sau de­putați „miloși“. Ridicat în slăvi pentru faptele sale de milostenie, Gigi Becali poate să își aștepte sanctificarea. Pre­sa, cel puțin televiziunea, nu e interesată de sursa ave­rii gigantice etalate cu trufie. Follow the money, proiectul de investigație jurnalistică propus de Monica Macovei, nu stâr­nește deocamdată entuziasm. Nefiind la fel de bogați, spectaculoși și pitorești, ceilalți doi condamnați din lot, fostul ministru Babiuc și fostul șef de Mare Stat Major, Cioflină, nu sunt în atenția presei. În schimb, se fac son­daje pentru Gigi: harnicul (din gură) Pieleanu, la comanda RTV-PSD, dă ca sigur procentul de 54% telespectatori care vor eliberarea ime­di­ată a infractorului. Vine însă din urmă Ziare.com cu un alt sondaj, la fel de puțin ela­borat, care zice că peste 80% din repondenți se opun unei eventuale grațieri. Bine că nu s-a pierdut complet umorul în jelania generală. Kamikaze demonstrează la mișto cum vor arăta știrile fără Becali: „Nici nu și-a instalat Gi­gi LCD-ul, că Siria a amenințat din nou Israelul“ sau „Gi­gi Becali este reprezentat la Bruxelles de Vic­tor Ponta“. Avem și bancuri proaspete: „Uite că, după ce a făcut schimb de terenuri, Be­ca­li o să facă schimb și de locuințe“ și, o bro­derie cu trimitere la Adrian Năstase, „Gigi Be­cali n-o să scrie nicio carte în închisoare, dar o să încerce să coloreze câ­teva“. România, „Țara lui Satan“, cum o afu­risea la necaz Gigi? Nu! Țara lui Salam (de­sigur, manelistul).

Tot la manele de jale și dor ar intra și interviul luat de Gâdea sopranei Angela Gheorghiu, în pla­toul Antenei 3. E regretabil că marea ar­tis­tă s-a lăsat convinsă să intre într-o com­bi­na­ție compromițătoare, într-un dialog stânjeni­tor unde n-a avut parte de respectul cuvenit, în contrast cu interviul luat de Marius Cons­tantinescu la TVR Cultural în 2009, un in­ter­viu demn de a fi folosit ca exemplu la școlile de jurnalism. Tutuiala inadecvată, aplombul se­midoct al lui Gâdea, bagatelizarea unei bio­grafii prodigioase, întrebările jenante, cobo­râte mereu la nivelul mondenităților ieftine, au transformat interviul într-o mostră de jur­nalism penibil, sesizat de artistă care s-a es­chivat cât a putut pentru a nu lăsa să i se de­gradeze discursul, cu un zâmbet ironic sau aranjându-și stânjenită breteaua nărăvașă a rochiei. Nu e o surpriză ignoranța impetuoasă a lui Gâdea, gargaragiul de serviciu al Antenei 3, lipsa lui de cultură a mai fost demonstrată când a avut în față, ce-i drept mai rar, oa­meni de cultură autentici ca Pascal Bruckner sau Mihai Răzvan Ungureanu. Cu înaintași iluștri de genul Gabrielei Firea care încurca pe vremuri, tot la Antene, canzonetta cu aria, ope­ra cu opereta și Marșul triumfal cu Imnul Re­gal, Gâdea e gata copt pentru scena po­li­tică. Acolo incultura și mitocănia nu riscă ni­mic. //