De același autor
Semnalam în numărul precedent derapaje etice lesne de observat cu ochiul liber la televiziunile angajate sângeros în campania electorală. S-a lucrat fără mănuși, adevărul a fost prohibit, iar dezmățul s-a lăfăit frecvent în studiourile care pretindeau că dezbat teme de campanie. De la insinuare la înjurătură, pumn jurnalistic în gură și înapoi la adulare, toate s-au utilizat. Rezultatul de la urne confirmă, vorba lui Andrei Pleșu, că nu ajută candidatului dacă îl laudă Ciuvică.
Jocul de-a presa, care ascunde o cinică aliniere la interesele patronului sau a grupului politico-economic, a decredibilizat mass-media și a făcut-o mai vulnerabilă ca oricând. Pentru toți impostorii care își zic jurnaliști, mesajul transmis de Cristi Citre în articolul Adio, domnule câine, publicat de HotNews, merită reluat: „Condiția esențială a unui jurnalist este aceea de a fi liber. Numai fiind liber vei avea libertate de exprimare. Numai fiind liber vei fi obiectiv și imparțial. Numai fiind liber vei avea conștiință”. Efortul insular al comunității jurnalistice de a reseta valorile profesiei este cu atât mai lăudabil. Competiția Tânărul Jurnalist al Anului, organizată de 15 ani de Freedom House, sau concursul Superscrieri sunt două proiecte terapeutice pentru presa intoxicată de jurnaliști pervertiți.
Continuăm seria derapajelor din campanie:
6. „Legături periculoase” cu societatea civilă
Alessandra Stoicescu - Antena 3 a descoperit în niște fotografii vechi ale candidatei Monica Macovei, undeva pe o plajă, împreună cu directoarea unei organizații media, „legături periculoase” între politic și societatea civilă. Răsfățata premiilor APTR s-a întrecut pe sine cu speculații elucubrante în emisiunea 100 de minute, pentru a o compromite pe Macovei în fața electoratului. Nicio vorbă despre faptul că Monica Macovei a lucrat mulți ani în sectorul ONG, iar legăturile nu ascund nimic.
7. Omagiu conducătorului potențial
Antena 3 și RTV n-au economisit fantezia și scenografia pentru a-l omagia pe Victor Ponta, cel de care atârnă contractele d-lui Ghiță și confiscările din dosarul condamnării lui Voiculescu. La sfârșitul lunii octombrie, Antena 3 și Mihai Gâdea i-au pregătit o emisiune de gală premierului Victor Ponta, cu invitați care au lăudat permanent realizările și personalitatea „unui premier tânăr excepțional”. Impresie a făcut și atitudinea tandră a premierului, care se ținea de mână cu soția, gest surprins din toate unghiurile de cameramanii emisiunii Sinteza zilei, relatează HotNews. Pentru mai multă emoție, au fost aduși lăudători profesioniști, ca Florina Cercel, actriță, care a glăsuit suav: „Domnule Ponta, m-am simțit brusc bine când am dat mâna. Sunt senzitivă și simt aura oamenilor... Ferice de mama care v-a născut!”. De adulatori în direct a avut parte și Elena Udrea la Realitatea TV și la B1 TV. Invitat special la Realitatea după atacul paparazzi de la Paris, Elena Udrea a fost lingușită live de Lavinia Șandru: „Credeți-mă, sunteți cel mai bărbat candidat la președinția României”, i-a declarat cu ochii umezi moderatoarea, adăugând mai încolo: „Sunteți tânără, sunteți frumoasă, deșteaptă, luptătoare. Nu v-ați plecat capul în fața nimănui”. Iohannis a fost de asemenea în grații, fiindcă același post TV i-a ridicat „de trei ori mingea la fileu” la prima dezbatere electorală improvizată cu Ponta, așa cum declară Rareș Bogdan, cu seninătatea celui care n-a auzit de echidistanță.
8. Atac la scaunul gol
În maniera circului de la Antena 3 din 2012, când a fost adusă o păpușă gonflabilă în locul unei invitate absente, dezbaterea finală din turul al doilea a avut loc între candidatul Ponta și un scaun gol reprezentându-l pe contracandidat, pe care s-au răzbunat din greu cei din studio. Scaunul a fost acuzat că este nepregătit pentru confruntare, că e laș, că nu se pricepe, dar i-a fost trecut cu vederea că nu e ortodox. „Peste două ore de propagandă horror. Totul s-a terminat într-o apoteoză uleioasă, cu mândria obligatorie de a fi român, imnul național...”, spune jurnalistul Dan Tapalagă, care a văzut emisiunea.
9. Manipulări cu țigani
Cu trei zile înainte de turul secund, la RTV, Ciutacu încerca să convingă electoratul cu ajutorul unui clip cu președintele în exercițiu că Iohannis este sprijinit de țigani, minoritatea „mai bronzată”, cum a numit-o moderatorul. „Adevărul stă însă exact pe dos: Victor Ponta este cel care a bătut palma cu Cioabă, «regele romilor», care a anunțat public că îl va sprijini în campania prezidentială (alături de Corneliu Vadim Tudor și Dan Diaconescu)”, a punctat HotNews în monitorizare.
10. Profesoara și mitocanul
Profesoara Carmen Iohannis a trecut testul de rezistență la mitocănia Antenei 3. A ignorant cu grație atacul imund al lui Mircea Badea la gestul ei de a merge pe jos la școala unde predă, imediat a doua zi după ce soțul ei a fost ales președinte. „D-l Badea s-a năpustit asupra doamnei Carmen Iohannis ca un tâlhar de stradă, ca să-i smulgă picioarele, nu geanta”, observa cu indignare jurnalistul Cristian Tudor Popescu.