De același autor
Din nou este decembrie şi din nou aniversăm revoluţia. Din nou trebuie scris ceva. Este, în fond, şi ziua de nume a revistei, 22 şi-a luat numele de la ziua de 22 decembrie 1989. Ne ciorovăim în redacţie şi nu cădem deloc de acord nici asupra textului, nici asupra copertei. Ar fi de scris ceva simţit. Iarăşi păşunisme? În niciun caz! Sau să scriem ceva tăios.
S-o luăm de la capăt? Nu am ştiut să facem un mit fondator din revoluţie, ne reproşa anul trecut G.M. Tamás. Dar cum să transformi o lovitură de stat în mit? Nu am aflat după 21 de ani nici cine au fost teroriştii, nici cine a ucis atunci peste o mie de oameni. Aflăm, în schimb, că Ceauşeştii au fost îngropaţi creştineşte, dar nu prea ştim cum şi de ce au fost executaţi sumar în ziua de Crăciun. Ion Iliescu, venit el ştie cum pe creasta valului revoluţionar, a avut trei mandate, s-a bucurat şi se bucură în continuare de „sinergia faptelor“.
Mai aflăm că afacerea cu certificate de revoluţionar merge din ce în ce mai bine. Certificatele se falsifică, se iau pe „şpagă“, încă aduc beneficii „barosane“, terenuri, case, indemnizaţii, plăţi retroactive. Ce să scrii? Găsim pe Internet (www.e-scoala.ro) compunerea şcolarului Tănase Daniel... Şi ni se pare că, dincolo de tabloul zugrăvit de acest copil atunci, nu mai e nimic de spus.
