De același autor
Intenţia USL de a-l suspenda pe preşedintele Traian Băsescu indică o acută lipsă de imaginaţie a strategilor politici ai alianţei care îşi doreşte să guverneze după 2012.
Dacă, într-adevăr, USL va demara concret suspendarea şefului statului, pentru că până în acest moment nu s-a petrecut nimic din perspectiva procedurilor, atunci PSD şi PNL au o mare problemă în gestionarea campaniei electorale de anul viitor.
În primul rând, calendarul suspendării implică parcurgerea mai multor luni pe consumarea mai multor etape – este nevoie de prezentarea demersului în plenul Legislativului, de înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară (care este ceva cu totul diferit de comisia anunţată de Victor Ponta ca fiind formată din opt reprezentanţi USL), de formularea practic a unui rechizitoriu, de deliberările Curţii Constituţionale şi, abia apoi, de votul ca atare al parlamentului asupra suspendării. Am enumerat toate aceste etape pentru a rememora paşii parcurşi la precedenta suspendare a şefului statului, în 2007, care s-au întins pe aproape jumătate de an – din ianuarie până în mai.
La prima vedere, se poate spune că USL ar marca puncte electorale în tot acest răstimp, dacă ar avea o platformă publică de la tribuna căreia să exulte în critici la adresa lui Traian Băsescu. Este doar o aparenţă însă, pentru că, de şapte ani, de când are biroul la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu a ajuns aproape un substantiv comun pentru discursul critic al PSD şi, în ultimii şase ani, şi pentru PNL. Iar în aceeaşi perioadă, Băsescu şi-a recâştigat funcţia de preşedinte de două ori – în mai 2007 şi în decembrie 2009. Consumarea imaginii publice a preşedintelui este o miză uşor de intuit, aşa cum şi suprapunerea acestei degradări în contul procentelor electorale ale PDL este, să zicem aşa, logică de alfabetar.
În acelaşi timp, eroarea tactică a USL în anunţarea în luna noiembrie a intenţiei de suspendare a preşedintelui ţării va pune alianţa social-liberală într-o postură pe care cu siguranţă nu şi-o doreşte – neputinţa de a coagula în jurul său jumătate plus unu din numărul parlamentarilor. Gândiţi-vă că, de la aceeaşi tribună de unde vor fi proclamate de către USL cuvintele acuzatoare la adresa şefului statului, fiecare frază va avea la final şi un număr – 234, votul de care ei au nevoie pentru a chema populaţia la un referendum de demitere a preşedintelui.
Aritmetica de bază a Constituţiei este clară aşadar, însă calculul USL potrivit căruia parlamentarii UDMR s-ar ralia votului în plenul reunit al parlamentului pentru suspendarea preşedintelui este fals, după cum memoria ne arată. UDMR este cea mai pragmatică formaţiune din Legislativ şi este extrem de probabil ca agenda liderilor maghiari să capete noi şi noi favoruri de cerut de la guvernarea alături de PDL, pe care le pot obţine numai stând alături de cei de la putere. Or, în timpul procedurii de suspendare, PDL va fi principalul partid guvernamental.
În aceste condiţii, miza tocării imaginii preşedintelui şi a PDL s-ar putea să se răzbune pe PSD şi PNL.
Este foarte greu pentru USL să meargă în continuare pe procedura de suspendare a preşedintelui, marşând pe absenţa banilor pentru majorarea pensiilor şi a salariilor şi încălcarea independenţei justiţiei.
Să spui în anul de criză 2012 că un preşedinte de ţară europeană trebuie înlăturat pentru că nu se pot majora pensiile şi salariile bugetarilor este ca şi când nu eşti contemporan cu lumea în care trăieşti. Ca formaţiune care se pregăteşte de guvernare, USL trebuie să ştie că nu poate clama la Bucureşti promisiunea unui deficit bugetar mai mare, a unor datorii ale statutului mai împovărătoare şi riscul unei inflaţii de necontrolat, care ar fi, toate, puse în mişcare de mărirea pensiilor şi a salariilor în absenţa unei creşteri economice. La Bruxelles s-ar ridica sprâncenele la asemenea declaraţii oficiale ale unui partid sau coaliţii de guvernământ. Chiar şi în ţările unde s-au schimbat guvernele (Italia şi Grecia doar prin demisii ale premierilor, nu prin alegeri), a fost vorba de nemulţumirea populaţiei faţă de măsurile de austeritate. Important este însă de observat că şi noii guvernanţi în toate aceste ţări au vorbit despre impunerea restricţiilor în cheltuirea banilor publici. Mai precis, în nicio ţară europeană bugetul de stat nu prevede, într-un an prognozat ca fiind de recesiune (după unii de colaps al euro), creşteri de salarii bugetare sau de pensii. Poate că sunt aducătoare de voturi promisiunile USL de creşteri salariale, însă nici electoratul român nu este naiv. Toată lumea ştie că, şi dacă ar veni la guvernare, USL nu ar mări aceste venituri, pentru că, asemenea declaraţiei lui Traian Băsescu, nu sunt bani pentru aceste măsuri.
A doua mare eroare de calcul strategic, mai degrabă de comunicare publică a unei poziţii politice, este ceea ce USL numeşte imixtiunea lui Traian Băsescu în justiţie. Aici intrăm însă pe tărâmul unei discuţii care merită spaţii ample. Pe scurt, despre ce justiţie vorbim? Despre cea al cărei ritm este dat de impetuozitatea neplăcută pentru USL a DNA, despre dezinvoltura procurorilor care le fac dosare politicienilor, indiferent de partid, despre incriminarea oricăror fapte de corupţie, fie că sunt conflicte de interese, trafic de influenţă sau licitaţii trucate? Sau despre inexplicabila, tot mai insuportabila legătură a unor înalţi judecători care favorizează politicieni sau oameni de afaceri controversaţi? Electoral vorbind, lucrurile din această categorie sunt uşor de tranşat la urne, iar USL, aici intervine din nou o aritmetică sobră, ar avea doar de pierdut. DNA şi ANI pentru USL sunt nu sigle, ci instituţii blamate, care în logica USL ar trebui să dispară sau să rămână un fel de CNSAS. Dar pentru electorat s-ar putea să fi devenit substantive chiar. Substantive proprii. //
