De același autor
Câtă vreme la reuniunile de partid Ion Iliescu are cel mai bun discurs, viitorul PSD rămâne prizonier în trecut.
Reuniunea PSD de la finalul săptămânii a consacrat încurajarea manelizării şi a grobianismului la principalul partid de opoziţie, exact aşa cum a avertizat liderul său de facto, Ion Iliescu. Vrăjitoarele venite la Romexpo, abrutizarea discursului de către Pandele şi Vanghelie, cravatele eminamente roşii (numai Mitrea a purtat cravată violet, iar Năstase una albastră) şi coafurile stufoase din anii ‘80 ale delegatelor nu au făcut mai mult rău în planul imaginii partidului decât discursurile goale de program, absenţa trasării unei direcţii politice clare a acestui partid şi, în final, revanşa lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase de a-şi impune descendentul într-o echipă de conducere dominată de oamenii lui Mircea Geoană, dispuşi să treacă dintr-o tabără în alta peste noapte.
Niciodată la un congres, ca de această dată, nu au lipsit rezoluţii care să consacre principalele linii ale formaţiunii în plan doctrinar, ale identităţii, poziţionarea pe scena politică, precum şi enunţarea unor proiecte de legi menite să răspundă blocului de votanţi.
Victor Ponta şi mândria de a fi pesedist
Discursul lui Victor Ponta a fost mesajul stagnării PSD – „Sunt mândru că sunt pesedist“. A spulberat apoi într-o frază orice aşteptare de ieşire din derivă – „PSD nu are nevoie să fie reformat, ci modernizat“, a spus Ponta, făcând loc imediat clişeului cu atragerea mai multor tineri şi cu câştigarea Ardealului, niciodată fief al stângii.
Mândria de a fi pesedist, pentru tânărul preşedinte Ponta (care în 1989 avea 17 ani) înseamnă, aşa cum a declarat, că democratizarea PSD nu poate fi altceva decât asumarea trecutului şi a realizărilor partidului. Traducând discursul său de la congres, am înţeles că PSD nu poate fi acuzat nici de corupţie, nici de criptocomunism. Cel care afirmă despre sine că a fost bătut de mineri în Piaţa Universităţii spunea la congres că „această acuzaţie de comunism nu va mai fi adusă partidului, pentru că Emil Boc a fost lider comunist al studenţilor din Cluj“, iar „corupţia îşi are sediul la Modrogan“.
Protectorul partidului împotriva anchetelor
Victor Ponta a uimit pe toată lumea, chiar şi pe cei de la PSD, când, în anul 2001, la patru luni după ce Adrian Năstase a devenit premier şi preşedinte PSD, a fost numit şeful Corpului de Control al primului ministru, succesor al controversatului Ovidiu Grecea. Cum anume l-a cunoscut Adrian Năstase pe procurorul pe atunci de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă Victor Ponta nu poate fi consemnat din declaraţiile celor doi. Ponta era coleg cu Cristian Panait şi se ocupa de vreo doi ani de dosarele care conţineau acuzaţii de spălare a banilor. Cam în aceeaşi perioadă, soţia lui Adrian Năstase era cercetată pentru apariţia într-un cont bancar a 400.000 de euro nejustificabili. Nu se ştie dacă Ponta a lucrat la acest caz, însă lucra în structurile care au cercetat dosarul.
În anul 2002, colegul său Panait moare în condiţii neelucidate, iar fostul său coleg promite că la finalizarea anchetei va spune lucrurile pe care le cunoaşte despre moartea lui Panait, dezvăluiri aşteptate încă de cei zguduiţi de tragedie.
În acest răstimp, paraşutat la Corpul de Control al lui Năstase, Ponta avea de cercetat acuzaţiile de corupţie la adresa miniştrilor din Guvernul Năstase şi de urmărit cum se cheltuiesc banii publici. Vorbim de perioada 2001-2004, când partidul deţinea controlul absolut al banilor, când s-au născut marile acuzaţii de corupţie la adresa liderilor PSD. Când Marian Oprişan era acuzat de presă, mai apoi de Curtea de Conturi, că face abuzuri în Vrancea soldate cu îngrăşarea conturilor mamei sale, Victor Ponta era trimis să ancheteze în numele guvernului afacerile acestuia. La fel şi la Bacăul lui Sechelariu, şi la Constanţa lui Mazăre, ca şi la Gorjul lui Mischie. În tot acest răstimp, cu excepţia lui Mischie, nicio anchetă coordonată de Ponta nu a confirmat vreuna dintre acuzaţii. Când PSD a pierdut puterea, procurorii au deschis anchete împotriva celor amintiţi.
Gorjul lui Mischie este acum al lui Ponta, pentru că partidul a avut încredere în procurorul care ancheta dosarele de corupţie ale propriilor membri şi l-a trimis pe „micul Titulescu“ să facă ordine în filială. Mischie, devenit emblema corupţiei din PSD, începuse să se răstească la colegii săi de la centru şi a intrat rapid în dizgraţie. Gorjul, fief al PSD din epoca mineriadelor, a fost păstrat în slujba partidului, pentru că Ponta a ştiut cum să-l îndepărteze pe omul cu imaginea şifonată şi să îşi subordoneze infrastructura de cadre. Aşa se face că la parlamentarele din 2008 a obţinut mandatul de deputat cu 51% din voturi, împreună cu alţi doi deputaţi, şi a reuşit să-l impună în parlament, la redistribuire, şi pe fiul şefei sale de la casa de avocatură unde lucrează, Dan Şova.
Elevul care şi-a depăşit maestrul
Victor Ponta este apreciat pentru discursul său dezinhibat, în notă ironică, alţii i-ar spune arogant, aidoma celui al făuritorului carierei sale politice, Adrian Năstase. Năstase, care l-a numit „micul Titulescu“ graţie asemănării fizice cu marele diplomat român, trebuie că a primit greu fraza din discursul la congres a lui Ponta: „ştiu cât de greu îi e să vadă un elev care şi-a depăşit maestrul“.
Depinde numai de Ponta să mai citească din nou profilul mentorului său Adrian Năstase şi să hotărască ce păstrează şi ce debarasează din imaginea sa publică.
Dacă Ponta va rămâne la poziţia din timpul congresului – anume că partidul nu are nevoie decât de modernizare, că e minunat aşa cum este acum -, că este nevoie de atacarea acuzatorilor PSD şi de afirmarea cu emfază a „mândriei de a fi pesedist“, atunci linia a II-a pentru PSD rămâne asigurată.
Important este ca grupurilor diferite din PSD să li se ofere în acest moment un factor de coeziune, capabil să echilibreze orgoliile baronilor influenţi încă, dar şi ale liderilor de opinie din partid.
În PSD există ambiţiile unor lideri ca Miron Mitrea, care nu are în acest moment o grupare puternică (Constanţa şi Vrancea nu mai au supremaţia în partid), ale lui Marian Vanghelie, care, deşi dezavuat pentru atitudine, îşi atinge ţelurile electorale ale formaţiunii şi susţine financiar un partid de opoziţie. Mai există şi gruparea Dâncu-Rus, care promite să se reactiveze sub faldurile modernizării promise de Ponta, aşa cum sunt şi aspiranţii la funcţii, ca Robert Negoiţă (finanţator cu datorii la fisc), sau lupii singuratici, asemenea lui Adrian Severin şi Titus Corlăţean, intraţi şi ei în ierarhia PSD.
Cu voia PSD, ultimul pe listă...
Câtă vreme la reuniunile de partid Ion Iliescu are cel mai bun discurs, viitorul PSD rămâne prizonier în trecut. Ascultându-i discursul, era evident că fondatorul nu a folosit ameninţarea retragerii decât pentru a pune presiune pe filiale pentru a condiţiona impunerea propriului candidat, cel pe care l-a ales împreună cu Adrian Năstase şi Miron Mitrea. Iliescu a fost ipocrit faţă de propriul partid, pentru că nu poţi să-ţi cerţi copiii pentru obsesia parvenirii, că au permis accederea la funcţii a ariviştilor fără crez politic, dar cu bani. Nu poţi să afirmi că la PSD munca şi capitalul se află încă în contradicţie, câtă vreme ai creat sistemul prin care a fost permisă acumularea unor obsedante averi şi a unor teribile aroganţe de înavuţire chiar în sânul partidului.
Iliescu nu le-a trasat nicio sarcină politică celor din activul de partid la consfătuirea de lucru, ca să-i folosim terminologia. Le-a reproşat că au afirmat în 2005 că reformarea PSD înseamnă debarasarea de el şi s-a supărat pe ideea de reformă. De aceea, toţi apropiaţii săi fie nu au folosit cuvântul, fie l-au redefinit. Mitrea i-a spus restructurare, după ce Ponta i-a spus modernizare.
Dacă îi iubea, Ion Iliescu le spunea că sunt în pragul scindării, că două partide stau în aşteptare să-i fie alternativă PSD-ului. Ion Iliescu îl chema pe Octav Cozmâncă să vină cu tot cu Sorin Oprescu în jurul unui proiect politic. I-ar fi putut spune lui Adrian Năstase să-l aducă şi pe Gabriel Oprea cu cei 11 independenţi în credibilul partid de stânga pe care continuă să-l păstorească.
Dar probabil că Iliescu ştie mai bine decât oricine că PSD nu se rupe, câtă vreme liderii grupărilor sunt satisfăcuţi cu funcţii obţinute printr-un lung şir de trădări. //
