Serge Moscovici, Pierre Moscovici si Romania

Raportul intocmit de comisarul european Pierre Moscovici cu privire la admiterea Romaniei in Uniunea Europeana trezeste vii discutii si interpretari si reprezinta un prilej de speculatii si extrapolari hazardate. De cateva ori a fost invocat numele tatalui sau, profesorul de psihologie sociala Serge Moscovici. De origine romana, Serge Moscovici este o personalitate in domeniu, care a marcat evolutia europeana a acestei stiinte in ultimii treizeci de ani si a impulsionat hotarator dezvoltarea domeniului in Romania dupa 1989. Teza acreditata uneori in media din Romania (un exemplu recent este Mirela Corlatan, in articolul Tatal raportorului Moscovici a fost terorizat de Brucan, publicat in Cotidianul din 25 martie 2005) este ca persecutiile, mai intai legionare, iar mai apoi comuniste, suferite de S. Moscovici in anii tineretii ar explica unele dintre declaratiile politice despre Romania ale fiului sau. Intrucat am stabilit si intretinut bune relatii intre Serge Moscovici si colegii romani si pentru a preveni difuzarea de informatii eronate si tendentioase, ma simt dator sa fac doua precizari in legatura cu aceasta teza. In primul rand, in pofida experientelor dureroase din tinerete, S. Moscovici nu este un resentimentar. S. Moscovici este o personalitate complexa, care nu poate fi redusa la sabloanele explicative ale unei prese de informatii fascinate de senzational. In al doilea rand, psihologii sociali din Romania si, implicit, dezvoltarea disciplinei si a institutiilor aferente din tara noastra au beneficiat hotarator de pe urma ajutorului sau. L-am cunoscut pe Serge Moscovici la Paris in 1991, la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales. Intr-o discutie prelungita care a avut loc acum cativa ani (si care s-a transformat apoi intr-o carte de convorbiri, Urmele timpului. Iluzii romanesti, confirmari europene, Polirom, 2002), i-am reamintit prima noastra intalnire. La vremea aceea, Serge Moscovici nu era interesat de realitatile romanesti si parea reticent fata de vizitatorii romani ajunsi in Franta. I-am inteles rezerva dupa ce i-am citit cartea de memorii, Cronica anilor risipiti.
Cronica lui Serge Moscovici este o istorie personala plasata pe fundalul istoriei sociale a Romaniei interbelice si, in acelasi timp, o descriere a mediului psihosocial in care s-a format si a trait autorul. Anii adolescentei si tineretii petrecuti in Romania legionara si apoi comunista i-au furnizat materialul brut din care s-au nascut concepte si teorii devenite intre timp capitole de manual, cum ar fi teoria minoritatii active sau aceea a reprezentarilor sociale. Ipoteza pare a fi confirmata intr-o discutie a lui S. Moscovici cu profesoara scotiana Ivana Markova si publicata in 2000. Intalnim aici marturii ca acestea: "copilaria si tineretea mea au fost marcate de regimul fascist"; "am fost eliminat dintr-un liceu din Romania pe motive rasiale"; "razboiul a insemnat pentru mine un adevarat iad". Referindu-se la Romania acelor ani, el conchide: "a nu fi antisemit trecea, in ochii celorlalti, drept o deficienta din nastere sau un defect de educatie", motiv pentru care "traiam... la marginea unei societati... care nu ne dorea".
Devenit militant al Partidului Comunist in anii razboiului, S. Moscovici descopera din interior mecanismele de functionare ale viitoarei puteri. Dupa razboi, "comunismul devenise o armata, aproape o Biserica". El descrie "emotia manifestatiilor de masa", stilul de a face noi recrutari prin "smulgerea adeziunii" si "intimidarea sovaielnicilor si a potrivnicilor", hartuielile de strada si destabilizarea guvernelor ("asa actionau comunistii, in toate directiile"). Descoperirea e amara si ii intareste, probabil, decizia de a parasi Romania: "Atunci am intrevazut eu sensul inscenarilor si al justificarilor care regizau lumea conducatorilor. Si tot atunci am vazut cum lucea in ei omeneasca, mult prea omeneasca lacomie de onoruri si privilegii". In Cronica gasim o marturisire precisa: "Cand am scris Varsta multimilor, experienta comunista mi-a servit drept stimulent si fir conducator".
Marginalizat, izolat, respins, tanarul Serge Moscovici avea toate motivele sa refuze, mai tarziu, ideea de patrie. Dar, chiar si atunci cand descrie abuzurile antisemite, pogromurile si deportarile din anii tineretii sale, cand se refera la Romania el foloseste sintagma "tara mea". Si ce sentiment stenic induc cititorului sau roman referintele la lecturile din Sadoveanu sau la poemele patriotice ale lui Alecsandri ("ale carui refrene ritmate nu le-am uitat")! M-a dus odata pe insula St. Louis ca sa imi arate casa in care a locuit Martha Bibescu. Alta data mi-a aratat cheiul de pe care s-a aruncat in Sena prietenul sau, poetul Gherasim Luca. Recent, la un restaurant romanesc din Paris, a trait emotii vizibile cand a gustat salata de vinete, sarmalele si micii, stropite cu vin de Murfatlar. Nu mi se pare atitudinea cuiva care isi respinge tara de origine. Din Romania, marturiseste undeva, a plecat cu doua lucruri: cultura si intrebarile.
Nu sunt singurul roman care il frecventeaza la Paris. Mai multi colegi, din Iasi sau din alta parte, au fost ajutati sa elaboreze proiecte, sa participe la manifestari stiintifice internationale, sa primeasca burse. A acceptat sa figureze pe coperta revistei romanesti de psihologie sociala ca director fondator, iar acest lucru i-a ridicat revistei, imediat, prestigiul international. A participat la toate proiectele editoriale romanesti pe care i le-am propus. Declara tuturor ca revista si centrul de cercetari de la Iasi sunt cele mai constante si vizibile institutii de acest tip din Europa Centrala si de Est. Recent, intr-un articol publicat intr-o revista internationala de psihologie sociala, atrage atentia colegilor din Vest ca este de datoria lor sa ofere suport pentru crearea unor laboratoare, centre de cercetari, reviste care sa abordeze problematica Estului, prezicand ca "viitorul stiintelor umane se joaca in Est". Desi este solicitat sa participe la intalniri cu psihosociologi de pe toate continentele, iar pe multi este nevoit sa ii refuze, romanilor le gaseste intotdeauna timp.
Prestigiul lui Serge Moscovici este imens. A primit din partea mai multor mari universitati titlul de Doctor Honoris Causa, i s-au acordat premii internationale de prestigiu si i s-au dedicat volume omagiale. Teoria reprezentarilor sociale pe care a elaborat-o a dat nastere unei asociatii care o studiaza si care isi tine congresele la fiecare doi ani. (Recent a avut loc cel de-al optulea congres.) O conferinta a sa, in oricare tara din Europa sau in America, reprezinta un eveniment. Cartile ii sunt traduse in numeroase limbi, intre care si in limba romana. Este studiat in universitatile din Romania, unde exista teze de doctorat inspirate de conceptiile sale.
L-am invitat de mai multe ori in Romania, inclusiv pentru a i se acorda titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea din Iasi. Mi-a explicat ca, fire emotiva, nu stie cum ar rezista unor trairi atat de puternice cum sunt cele prilejuite de reintoarcerea in tara de nastere. Uneori mi se parea ca isi doreste acest voiaj. Apoi amana. Emotiile sale sunt de inteles, tot asa cum e de inteles dorinta de a se proteja afectiv si fizic la o varsta inaintata. De ce, am fost intrebat de cateva ori, nu i se acorda titlul de membru de onoare al Academiei Romane? Nu sunt eu cel chemat sa explice acest lucru si nici sa ia decizii in acest sens.
L-am intalnit pe Serge Moscovici de multe ori de-a lungul ultimilor 15 ani si am discutat zeci de ore. Mi-a spus ca al doilea fiu al sau, Denis, colectioneaza reviste romanesti vechi. Niciodata nu am vorbit, insa, despre vederile politice si cariera lui Pierre Moscovici. (Personal, nu am avut prilejul sa-l intalnesc pe actualul raportor.) O singura data am gasit pe o masa, asezat la vedere, un afis electoral cu fotografia lui, inaintea alegerilor din Franta. L-am auzit si eu, ca noi toti, pe raportorul european, declarand in Parlamentul Romaniei ca se simte pe jumatate roman. In cartea noastra de dialog, profesorul imi spune ca Pierre l-a informat ca Romania e singura tara in care poate vorbi franceza fara probleme. Dar "nu intotdeauna ideile noastre despre Romania - si nu numai - sunt identice, dimpotriva. De aceea si evit discutiile cu el pe aceasta tema. In plus, exista si o anumita discretie in ceea ce ma priveste".
Ma intreb, atunci: daca tatal reuseste sa fie discret, de ce am specula noi cu privire la "contributia" indirecta a biografiei lui Serge Moscovici la raportul european? E prea mult, ca in atatea alte situatii.

* Profesor de psihologie sociala Univ. "Al.I. Cuza" din Iasi