De același autor
E clar că ne așteaptă o campanie curat europeană sub deviza „Nimic despre Europa“. În plus, ziua europarlamentarelor cade în „Duminica Orbului“. Realitatea românească iar bate ficțiunea.
Alianța PSD-UNPR-PC și-a lansat sâmbătă candidații folosind bannere care conțin sloganul „USL trăiește!“, pe care îl regăsim și pe afișele de prin țară. Este într-adevăr un început bun de campanie, cu o știre senzațională ce ne amintește de regretatul OTV, la care fantomele erau date în direct la o oră de maximă audiență. USL nu are deci voie să moară. Ponta are în schimb „obligația de a deveni președintele României“. Asta crede vicepremierul-general Oprea. Încurcate sunt căile Domnului, pentru că Oprea ocupă exact locul lui Johannis, funcție din cauza căreia USL a murit. Poate mâine aflăm că, în realitatea paralelă promovată de PSD, Johannis este vicepremier și ministru de Interne. De altfel, în această realitate, pentru Ponta „Traian Băsescu nu a devenit un adevărat președinte al României“. În logica respectivă, Mircea Geoană este adevăratul șef al statului. Problema vine din faptul că, în acest caz, alt general, Cătălin Voicu, trebuia să ocupe Ministerul de Interne. Amintindu-ne că a fost totuși condamnat la ani grei de închisoare, putem reveni cu picioarele pe pământ. Nu însă pentru mult timp, pentru că Victor Ponta lovește în cine este la pământ spunând că „vede strigoi“ pe afişele PMP în spatele Elenei Udrea. Degeaba și-a inaugurat campania pentru europarlamentare și prezidențiale la Mănăstirea Nucet! Dar iată cum prezintă România TV acest moment istoric: „Mii de credincioşi au mers în pelerinaj la mănăstiri vineri, cu ocazia sărbătorii Izvorul Tămăduirii. Printre pelerini s-a numărat şi premierul Victor Ponta, prezent la Mănăstirea Nucet, din Dâmboviţa, unde credincioşii iau apa sfinţită... La Nucet, oamenii aproape s-au călcat în picioare pentru agheasmă, iar jandarmii aproape s-au luptat cu aceştia ca să-i ţină în frâu“. Lipsește informația că primul ministru s-a băgat în față, ceea ce l-a salvat de o „aproape“ bătaie cu jandarmii. Păcat, a mai ratat o nouă șansă de a fi o veritabilă victimă a regimului Băsescu.
A doua zi, parcă tot deghizat în pelerin, liderul PSD a declarat că România trebuie să aibă „un preşedinte care crede şi se teme de Dumnezeu“. Iar Dumnezeul pesedist este unul răzbunător, așa cum aflasem și de la Crin Antonescu, care povestea cum „în ședințe Ponta amenința cu închisoarea“.
Al doilea partid al țării, PNL, și-a lansat campania cu ocazia unui forum al aleșilor locali. Și cum sloganul de tip „Norica Nicolai - Eurocampioana demnității românilor“ nu poate convinge pe nimeni din afara realității paralele din jurul fan-clubului eurodeputatei liberale, Crin Antonescu recurge din nou la șantajul sentimental cu demisia dacă se cade sub pragul de 20%. Declarație curajoasă ce pare să demonstreze că liderul PNL nu crede în reînvierea USL. Vom vedea după 25 mai ce a ales armata liberală între mirajul Cotroceniului și sirenele revenirii la guvernare pe ușa din dos.
În ordinea sondajelor, a treia listă este cea a PDL, care vede „Europa în fiecare casă“. Astfel, realitatea paralelă a PDL este mult mai politică. Şi „guvernul din umbră“ era o idee bună, dar care se dovedește prost aplicată. O dovadă în acest sens a venit chiar de la Monica Macovei, care denunța pe blogul său faptul că, în chestiunea modificării Legii administrației publice locale: „PSD a legiferat pofta baronilor: fuga de DNA“. Problema este că PDL este un partid parlamentar, care putea să facă destule de când legea a trecut în noiembrie de Cameră, apoi a fost votată cu o largă majoritate în februarie în Senat. În mod normal, asta era chiar responsabilitatea guvernului din umbră condus de un fost ministru al Justiției și care are drept titular al portofoliului Justiției tocmai pe candidata PDL la europarlamentare. Reacția publică de săptămâna trecută e tardivă. În cazul în care indignarea împotriva acestei legi promulgate și apărate de președinte este justificată, atunci PDL este și el în culpă, iar încercarea de a utiliza electoral acest subiect îi agravează cazul.
Concurentul direct al PDL, PMP, și-a lansat un afiș care exprimă viziunea unei Românii SF, în care Elena Udrea „ridică“ țara la luptă. Lipsește din poză deputatul Florin Popescu, care era șef al campaniei electorale și pe lista pentru europarlamentare. Acesta va rămâne în următoarea perioadă o piatră de moară a campaniei PMP de „Ridicare a României“ pentru că el însuși riscă să fie ridicat. Dar numai dacă parlamentul aprobă încuviințarea arestării preventive cerute de DNA. Oricum, strategia bazării unui partid nou pe farmecul discret al puiului congelat își atinge astfel limitele.
Și cum magia neagră a campaniei se face pe bani la fel de negri, Traian Băsescu a anunțat din prima zi de campanie că instituțiile vor fi vigilente în problema respectării Legii finanțării campaniilor electorale. Asta chiar că ar fi o minune. Dar anunțul trebuie luat foarte în serios, căci șeful statului a dovedit deja că după astfel de avertismente pot veni și fapte. SRI să ne ajute!
La sfârșit, pentru a da cezarului ce este al cezarului, trebuie să recunoaștem originalitatea absolută a sloganului PSD, „Mândri că suntem români“. Dacă nu înțelegem unde bate, în afară de prezidențiale, putem urmări interpretarea unui grup de manifestanți anti-PMP de la Galați, care scandau sâmbătă, fiind reluați și de antena3.ro: „Afară, afară, cu javrele din țară!“. E clar că ne așteaptă o campanie curat europeană sub deviza „Nimic despre Europa“. În plus, ziua europarlamentarelor cade în „Duminica Orbului“. Realitatea românească iar bate ficțiunea. //