Diversiunea clivajului asupra acțiunilor anticorupție

Alexandru Gussi 16.06.2015

De același autor

Miza momentului nu este înlocuirea unui guvern, ci este definită de încercarea unei părți a elitelor politico-mediatice de a reactiva nevoia de liniște, de a întoarce naturala frică de crize împotriva celor care le provoacă, începând cu DNA și cu judecătorii cei mai curajoși.

 

Dincolo de constanta tentativă a oamenilor po­litici de a profita de pe urma acțiunilor jus­tiției, asta atunci când nu o controlează, mai există un fel în care politica interferează de­ci­siv cu activitatea justiției. Es­te vorba despre presiunea pu­blică, despre susținerea po­pu­lară pe care magistrații o pri­mesc în diverse momente. Ce se întâmplă în România acestor ani nu ar fi fost po­sibil fără această presiune, fă­ră această susținere. În esen­ță, asistăm la un fenomen prin care deficitul de re­pre­zen­tare democratică și lipsa de consistență a guvernărilor succesive sunt compensate prin acțiunea justiției. Fără acest tip de le­gi­ti­mi­ta­te, dacă nu democratică în sens clasic, ori­cum venită din partea majorității românilor, nu se ajungea la acest asalt anticorupție.

 

Importanța susținerii populare se vede tocmai urmărind pasiunea cu care se încearcă in­ven­tarea unui clivaj în interiorul societății între cei care susțin lupta anticorupție și adversarii aces­teia. Atenție, nu e vorba despre simple cri­tici la adresa erorilor magistraților, pro­cu­rori sau judecători, ci este vizat chiar prin­cipiul independenței justiției. Aceasta ar tre­bui limitată, o limită ar fi, spre exemplu, pro­vo­carea unei crize politice, așa cum ar­gu­mentează chiar cel care mai este premier la momentul re­dactării acestui text.

 

Ar trebui să înțelegem mai bi­ne mentalitatea de cetate ase­diată pe care o trădează ma­jo­ritatea parlamentarilor, atunci când se opun începerii ur­măririi penale împotriva co­le­gilor lor. Era normal ca ofen­siva DNA să întâlnească o for­mă de rezistență. Dar, dincolo de acest spec­taculos braț de fier între instituțiile statului ro­mân, se desenează mai bine ca niciodată im­portanța privilegiilor de care s-au bucurat atât timp (înainte și după 1989) titularii pu­te­rii politice. Din discursul nu neapărat lipsit de argumente al celor care se simt acum cu spa­tele la zid putem vedea mentalitatea unei cas­te care, în mod sincer, se simte nedreptățită. Era titulara unor privilegii pe care nu înțelege de ce le pierde și în favoarea cui le pierde. Era caracterizată de gelozia cu care nu lăsa altora nicio contra putere veritabilă. Scria is­to­ria înainte ca aceasta să se petreacă, toți cei­lalți fiind reduși la stadiul de idealiști, chibiți sau nebuni. Marele șoc vine din faptul că isto­ria pare că acum se scrie la mai multe mâini. Șocul este cu atât mai mare cu cât este in­trodusă în sistem o lipsă de predictibilitate ca­re era exact ceea ce trebuia să fie evitat și deci definea vechiul sistem de putere.

 

Orice deschidere a istoriei este relativă, în eta­pe, poate chiar provizorie. O societate poate profita de o astfel de situație sau nu. Pare în­să că, în actuala ecuație de putere, des­chi­de­rea poa­te fi menținută numai menținând ten­siu­nea între puterea judiciară și cea politică. Im­pre­dictibilitatea vine tocmai din faptul că lup­ta între cele două puteri se poartă pe mul­te fron­turi, în diverse etape și are diverse re­zul­ta­te. E iluzoriu să credem că elitele po­li­tice, ad­ministrative, economice vor fi „cu­ră­ța­te“, că marea corupție va fi eradicată. Pre­siunea ma­gistraților pentru a deveni sistemic efici­en­tă trebuie să devină o constantă a realității noas­tre. Dar asta nu înseamnă o criză per­pe­tuă? Dar nu trăim oricum într-o cri­ză perpetuă?

 

Noi, românii, ca toți ceilalți est-europeni (aici central-europenii țin de altă istorie), am in­trat în modernitate atât de târziu încât încă nu i-am înțeles nici esența, nici dinamica, deci suntem încă departe de a-i asimila în mod autentic valorile. Regimurile democratice sunt definite printr-o succesiune de crize, perioadele de stabilitate fiind de multe ori și semnul unui deficit democratic. În plus, sis­te­mul economiei libere este și el unul al crizelor ciclice. Frica de crize a fost una dintre cheile prin care sistemul postcomunist a putut „păs­tra situația sub control“. Nu a fost vorba nu­mai de „liniștea“ propusă de Iliescu în 1990. Toate partidele au propus timp de 25 de ani di­verse forme de „liniște“. Asta definește ADN-ul partidelor și al sponsorilor inter­par­tinici.

 

Miza momentului nu este înlocuirea unui gu­vern, ci este definită de încercarea unei părți a elitelor politico-mediatice de a reactiva ne­voia de liniște, de a întoarce naturala frică de crize împotriva celor care le provoacă, în­ce­pând cu DNA și cu judecătorii cei mai cu­ra­joși. Din punct de vedere politic, su­pra­vie­țui­rea actualului guvern poate deservi grav PSD, dar până și interesul de partid devine secun­dar. Susținerea lui Victor Ponta prin vic­ti­mi­zarea acestuia este o acțiune a majorității din parlament care urmărește scăderea credi­bi­li­tății campaniei anticorupție. Această ope­ra­țiune poate deveni un succes, dacă este con­vinsă măcar o minoritate dintre români, elec­to­ratul actual al PSD. Asta ar însemna ca so­cietatea românească să repete capcana cli­va­jului asupra trecutului comunist. Cu alte cu­vin­te, noua nomenclatură, prin diversiune și dezinformare, să-și ia drept aliați membrii unei mase sociale care au cu totul alte in­te­rese, dar care ajung să se identifice cu te­me­ri­le și obiectivele unui grup de privilegiați. Oare se va repeta istoria?

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22