America, lumea liberă și alianţele

Ostilitatea globală față de America a atins cote probabil nemaiîntâlnite în ultimii zeci de ani.

Alexandru Lazescu 14.02.2017

De același autor

 

O sintagmă tradițională care asociază au­to­mat eticheta de „lider al lumii libere“ oricărui pre­ședinte american nu mai are practic acoperire odată cu venirea lui Donald Trump la Casa Al­bă. Din cel puțin două mo­ti­ve. Primul, pentru că Trump pune puțin preț pe alianțele strategice tradiționale ale SUA, din Europa și Asia. Pentru el tot ceea ce contează este ca, utilizând puterea economică și militară superioară a Ame­ricii, să-și impună voința asu­pra celorlalți, indiferent cine sunt ei, parteneri tradiționali sau adversari, în consens cu fi­losofia sa de business, cultivată în zeci de ani de afaceri în zona imobiliară. De aceea și preferă deal-urile comerciale bilaterale, pen­tru că acolo are din start avantajul masei, al enormei piețe din Statele Unite. Acesta este și motivul pentru care a renunțat imediat la TPP și ar saluta entuziast, de fapt a și făcut-o deja, ideea unei dezintegrări a Uniunii Eur­o­pe­ne. Pentru că o astfel de evoluție s-ar înscrie în filosofia sa de interacțiune bilaterală cu ce­lelalte țări.

 

Alte considerații, precum acelea că proiectul UE, cu toate problemele sale, a asigurat pa­cea și prosperitatea unui spațiu esențial și pen­tru prosperitatea și securitatea Americii (schimburile comerciale transatlantice, peste 1.000 de miliarde de dolari, sunt cele mai ex­tinse de pe glob), i se par mar­ginale ca im­portanță. De altfel, el pare mai interesat să stabilească bune relații cu Vladimir Putin decât cu aliați tradiționali din Europa Oc­ci­dentală precum Germania, pe care o trece, ală­turi de Ja­ponia, mai de­gra­bă în ca­te­go­ria țărilor cu care America se află în competiție. Lucru fi­resc, dacă nu vezi politica ex­ternă din­tr-o perpectivă strategică, ci doar prin prisma unor câștiguri pe termen scurt, așa cum ar face orice om de afaceri din zona imo­biliară. E neclar dacă lipsa sa de in­te­res pen­tru pri­mul tip de abordare ține de con­vin­ge­rile sale profunde în această materie sau da­că acțio­nează strict pe linia in­tere­selor s­a­le imediate de a-și mulțumi baza elec­torală.

 

Al doilea motiv este acela că înseși con­cep­tele de „lume liberă“, de „valori occidentale“ nu rezonează deloc cu convingerile profunde ale noului președinte. Încă din copilărie, tatăl său i-a inoculat ideea că singurul lucru care con­tează este să câștigi. Cu orice preț. De­ta­lii­le, ingredientele procesului în sine sunt puțin importante. Noul președinte se vede pe sine ca un fel de capo di rutti capi, gata să bată ori­când cu pumnul în masă pentru a-și im­pune v­oința.

 

E adevărat, am văzut recent unele „ajustări“ de poziții în materie de politică externă care pot fi considerate încurajatoare. De pildă, a re­nunțat brusc la a pune în discuție One China Policy, după ce a înțeles că Beijingul nu ac­cep­tă chestiunea ca pârghie de negociere. Ce­ea ce e totuși destul de umilitor din per­s­pec­tiva tonului belicos inițial. La fel, l-a asigurat pe premierul japonez Shinzo Abe de sprijinul „sută la sută“ al Statelor Unite, după ultimul test cu o rachetă balistică întreprins de Co­re­ea de Nord. Mai târziu, Stephen Miller, unul dintre consilierii cei mai influenți ai lui Trump, a declarat că America va consolida „alianțele vitale din regiunea Pacificului“ ca parte a stra­te­giei de a contracara ostilitatea crescândă a regimului din Coreea de Nord. Problema e că astfel de considerații vin după ce SUA s-au re­tras din pactul comercial TPP lăsând cale li­be­ră expansiunii comerciale a Chinei nu doar în Asia, ci și în America de Sud. Or, con­si­de­ren­te­le economice sunt extrem de importante atunci când intră în discuție competiția pen­tru influență în regiune între Beijing și Wa­shington.

 

Astfel de „schimbări de direcție“ par să dea drep­tate celor care spuneau că nu trebuie să ne impacientăm, politica externă americană se va întoarce către cursul său firesc din pe­ri­oa­da postbelică. E posibil ca așa să se în­tâm­ple. Însă anumite daune sunt deja greu de re­parat. Cel puțin pe termen mediu. Ostili­ta­tea globală față de America a atins cote probabil nemaiîntâlnite în ultimii zeci de ani. Și nu doar în regiuni în care o astfel de atitu­dine era tradițional prevalentă.

 

Declarațiile noului lider de la Casa Albă au re­suscitat mai vechile curente antiamericane din Europa. Emmanuel Macron, un posibil câș­tigător al cursei prezidențiale din Franța, cre­de că în era Trump Statele Unite nu mai sunt în măsură să garanteze securitatea Europei și nici să „coorganizeze“ globalizarea alături de UE. În timp ce Donald Tusk, ca­re vine din Po­lo­nia, o țară cu puternice sen­timente pro­ame­ricane (!), vede în America o amenințare la adre­sa unității Europei. Unele poziționări sunt însă mult mai radicale. De pildă, Jacques Atta­li, fost președinte BERD, crede că Europa ar trebui să se alieze cu China împotriva Ame­ri­cii. Attali nu se sfiește să propună, între al­te­le, un blocaj al investițiilor în America și chiar al călătoriilor cetățenilor americani în Europa și China. Evident, e foarte puțin probabil ca ast­fel de demersuri radicale să fie luate în se­rios. Însă tonul adoptat este semnul unei at­mosfere globale profund deteriorate care face ca sintagme precum „lumea liberă“ sau „lu­mea occidentală“ să aibă tot mai puțină aco­perire în realitate.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22