China lui Xi Jinping

Cu câțiva ani în urmă, a provocat multe valuri mediatice o imagine în care liderul chinez, Xi Jinping, a apărut în cursul discursului de Anul Nou având în fundal o bibliotecă pe rafturile căreia, alături de „Capitalul” lui Marx și un volum din scrierile lui Mao Zedong, se găsea și o carte scrisă de Pedro Domingos, „The Master Algorithm: How the Quest for the Ultimate Learning Machine Will Remake Our World”. Este vorba despre o lucrare de referință privind impactul inteligenței artificiale asupra întregii existențe umane, în toate dimensiunile ei, în politică și afaceri, în economie, în educație și știință, în gestiunea guvernării și a felului în care se vor duce războaiele viitorului.

  Cărțile de pe raft explică simbolic opțiunile, prioritățile și liniile de acțiune ale Chinei sub conducerea lui Xi Jinping. Pe de o parte, Xi a readus în forță, după o perioadă de relaxare, ideologia marxistă în centrul guvernării, educației, culturii, practic în toate dimensiunile vieții sociale. Motivul principal fiind dorința liderului chinez, care a fost profund marcat de dezagregarea rapidă a Partidului Comunist din Uniunea Sovietică de acum trei decenii, de a întări rolul conducător al Partidului Comunist Chinez, care cu 96 de milioane de membri este cea mai mare organizație de pe planetă, și de a elimina orice potențiale centre de putere care ar putea să-l conteste la un moment dat. Așa se explică măsurile punitive luate împotriva unor corporații private importante, în special din zona Hi-Tech, ca Alibaba și Tecent, și a unor oameni de afaceri potenți (Jack Ma este un exemplu), în paralel cu orientarea cu prioritate a sprijinului guvernamental către corporațiile de stat.

   Pe de altă parte, Xi, și în general elitele politice de la Beijing, consideră noile tehnologii de vârf – inteligența artificială, Big Data, computerele cuantice, tehnologiile spațiale domenii în care China a obținut succese impresionante – un instrument esențial atât pentru consolidarea controlului intern al Partidului Comunist, cât și în competiția geopolitică cu Statele Unite, în demersul de obținere a hegemoniei globale. De altfel, de aceeași manieră vede lucrurile și Vladimir Putin, care în septembrie 2017 declara că „inteligența artificială este viitorul, nu numai pentru Rusia, ci și pentru întreaga omenire… oricine devine lider în această sferă va stăpâni lumea”.

Obiectivele lui Xi Jinping

În discursul ținut în deschiderea celui de-al 20-lea Congres al Partidului Comunist Chinez (PCC), aflat în derulare, în fața a 2.300 de delegați, Xi Jinping a trecut în revistă „victoriile istorice” obținute de partid sub conducerea sa. Nimeni nu se îndoiește că Xi va fi reales, rupând astfel tradiția instituită de Deng Xiaoping de a limita la două mandate de cinci ani perioada în care un lider deține poziția de vârf în ierarhia regimului de la Beijing.

   El a menționat succesele obținute în lupta împotriva pandemiei de Covid-19, în combaterea corupției (în realitate, o formulă prin care și-a eliminat potențialii competitori politici), creșterea sprijinului popular pentru partid, reinstituirea ordinii în Hong Kong (prin reprimarea dură a protestelor de acolo) și, pe plan extern, în demersul Chinei de a se prezenta ca o contrapondere și o alternativă la democrația liberală occidentală. Bineînțeles, a fost menționat și Taiwanul, punct în care Xi nu a exclus, în aplauzele asistenței, „completa unificare”, indiferent de mijloace.

  Într-un dialog cu Condoleezza Rice, fostul secretar de stat american, găzduit de Hoover Institution și Asia Society, fostul premier australian Kevin Rudd, un fin cunoscător al realităților chinezești, îi prezice lui Xi Jinping o lungă perioadă în postura de lider al Chinei, până la mijlocul anilor 2030, „dacă nu va interveni Dumnezeu!”. „Atunci când ai epurat atâția oameni de vârf din conducerea Chinei, așa cum a făcut Xi în ultimii 10 ani, nu-ți poți permite să pleci de la putere pentru că vor veni după tine.”

Trei sunt obiectivele majore pe care le va urmări în continuare Xi Jinping, crede Kevin Rudd: 1. Să mențină autoritatea Partidului Comunist, ca „partid revoluționar” la conducerea țării, și să se opună oricăror forțe care ar urmări să-i conteste acest rol. „Iar cine își imaginează vreo formă de pluralism politic în China trebuie să se trezească la realitate”, subliniază Kevin Rudd. 2. În al doilea rând, China trebuie să ajungă să aibă o economie cel puțin de dimensiunea celei a Statelor Unite și să devină o putere globală superioară acestora. În acord cu proiectul de „Great Rejuvenation” a țării. Asta înseamnă, în opinia elitelor politice de la Beijing, revenirea țării la poziția dominantă globală pe care a pierdut-o în fața „barbarilor” în faza finală a dinastiei Qing. 3. Preluarea controlului asupra Taiwanului. Pentru Beijing este vorba de un prim pas simbolic care ar marca eliminarea de facto a Statelor Unite ca actor major în regiunea Asiei de Sud-Est.

    Au existat multe discuții legate de faptul că prin politicile sale tot mai ostile față de mediul de afaceri privat, în principal față de marile corporații, liderul chinez sugrumă „gâsca care face ouă de aur”, zona dinamică și creativă care a asigurat creșterea explozivă a țării în ultimele trei decenii. Dar acest lucru nu se va schimba după congres, crede fostul premier australian, în opinia căruia Xi este mai preocupat de securitate, de consolidarea controlului intern, decât de creșterea economică. Este ceea ce confirmă și un recent studiu MERICS care relevă obsesia pentru securitate a acestuia. „Xi Jinping a transformat securitatea națională într-o paradigmă-cheie care pătrunde toate aspectele guvernanței Chinei. Conceptul său extins de securitate națională cuprinzătoare cuprinde acum 16 tipuri de securitate. Xi a oficializat, de asemenea, noi sisteme de implementare – de la legi și reglementări la instituții și campanii de mobilizare în masă”.

   În toate aceste demersuri, China mizează pe excelența tehnologică în domenii de vârf, inclusiv în domeniul militar. Exemplar din acest punct de vedere este felul în care Beijingul a pus la punct cel mai sofisticat și extins sistem de supraveghere în masă existent pe glob, funcția sa principală fiind de a asigura controlul absolut al Partidului Comunist asupra societății.

Obiectivul strategic central al Chinei

În volumul „Surveillance State: Inside China's Quest to Launch a New Era of Social Control”, apărut recent, Josh Chin, care a petrecut aproape 20 de ani în China, și Liza Lin dezvăluie amploarea sistemului de control intern de acolo, bazat pe tehnologii sofisticate, de la recunoaștere facială la supravegherea postărilor online pe rețelele sociale (care sunt exclusiv chinezești, toate celelalte fiind interzise). Într-un interviu pentru The Diplomat, Josh Chin descrie maniera în care acesta funcționează și care sunt obiectivele fundamentale urmărite de regimul de la Beijing. „Sistemul chinez de supraveghere folosește cantități enorme de date și tehnologii de ultimă oră bazate pe inteligența artificială, pentru a consolida un tip de hiper-autoritarism capabil să exercite un control social fără precedent asupra populației. Scopul final este o societate perfect proiectată, prin metode de inginerie socială, care neutralizează automat disidenții, răsplătindu-i în același timp pe cei care se conformează (...)”.

   Acest sofisticat și extins sistem de supraveghere dezvoltat inițial pentru uz intern a devenit ulterior pentru regimul de la Beijing și un redutabil instrument de influență pe plan extern. Zeci de țări din toată lumea, foarte multe din Africa, unde China are și o amplă prezență economică, mult peste cea a Statelor Unite sau a europenilor, au achiziționat astfel de sisteme, beneficiind de credite avantajoase oferite de chinezi sub masca de sisteme Smart City (cu ajutorul cărora pretind că luptă împotriva criminalității), ceea ce le-a permis celor aflați la putere să consolideze regimuri autoritare prin controlul asupra populației și opoziției politice. Este una dintre explicațiile pentru sprijinul african în bloc pro-China din diferitele organizații internaționale.

   China crede că actualul context internațional îi este favorabil, fiind marcat de ascensiunea Estului și declinul Vestului, într-o lume care devine multipolară. Și, la fel ca Moscova, Beijingul este convins că declinul Americii, și al Occidentului în general, este unul structural. Elitele de la Beijing consideră că problemele democrației americane sunt ireparabile, din cauza diviziunii politice sistemice. De unde convingerea că modelul de guvernare alternativ, chinezesc, un capitalism de stat, în tot mai mare măsură unul de tip marxist, va fi inevitabil cel îmbrățișat în viitor nu doar de către China, ci de către întreaga lume.

  La începutul perioadei de reformă, în epoca post-Mao, Deng Xiaoping le recomanda viitorilor lideri chinezi să „crească țara în liniște”, pentru a nu provoca reacții ostile pe plan extern. De câțiva ani buni, Xi crede însă că forța economică, diplomatică, militară a Chinei nu mai face necesară o astfel de precauție. Totuși, dificultățile întâmpinate de Rusia în războiul din Ucraina și mai ales surprinzătoarea unitate de acțiune occidentală în privința sancțiunilor aplicate Moscovei i-au pus pe gânduri pe chinezi. Care va fi impactul în privința forțării „reunificării cu Taiwanul” este neclar. Unele voci, precum Kevin Rudd, cred că, mai ales în lumina evoluțiilor din Ucraina, Xi va considera că încă este prea riscant să întreprindă o acțiune militară în următorii cinci-șase ani. Alții, dimpotrivă, cred că după actualul congres al Partidului Comunist probabilitatea unei acțiuni militare asupra Taiwanului va crește.

   Obiectivul strategic central al Chinei, relevă o analiză care pleacă de la discursuri cu circulație internă ale unui influent consilier al liderilor chinezi care descrie atingerea acestuia ca parte a unei strategii în 6 pași, este acela de „a administra în faza finală toate țările de pe glob, inclusiv Statele Unite”. Jonathan Ward, în volumul China's Vision of Victory, ajunge la aceeași concluzie. „De la fondarea Republicii Populare Chineze în 1949 până la venirea lui Xi Jinping la putere, în ochii liderilor chinezi ascensiunea Chinei nu a fost niciodată despre împărțirea Asiei sau a lumii cu Statele Unite. Este despre construirea unei superputeri și restaurarea poziției de supremație a acesteia în rândul tuturor națiunilor. Numai de pe această poziție supremă se poate împlini destinul Chinei”.