De același autor
La cea de-a 26-a Conferință a Națiunilor Unite privind schimbările climatice, COP26, găzduită de Glasgow, în Scoția, între 31 octombrie și 12 noiembrie 2021, sub președinția Regatului Unit, vom auzi, cu siguranță, nenumărate discursuri și declarații din categoria „virtue signaling” pline de îndemnuri la „salvarea planetei”, livrate de politicieni, șefi de corporații și ONG-iști, apeluri pentru adoptarea unor politici radicale având în centru titanica bătălie cu carbonul. Premisa acestei enorme operațiuni de îndoctrinare și de propagandă la nivel global este aceea că schimbările climatice la care asistăm în prezent s-ar datora în special factorului uman. Între tehnicile utilizate, în parte deliberat și interesat, în parte în mod inerțial pe fondul unui discurs pe care mass-media a renunțat complet să-l mai pună sub semnul întrebării, este aceea prin care se pun în mod fals pe seama schimbărilor climatice fenomene extreme, precum uraganele, inundațiile sau incendiile.
În mod ironic, marii promotori ai giganticelor „Green Deal”-uri de pe ambele maluri ale Atlanticului (acum după ce administrația Biden a revenit cu entuziasm în Acordul Climatic de la Paris) vor participa la conferința de la Glasgow pe fondul uneia dintre cele mai severe crize energetice globale din ultimele decenii, cu prețuri explodate la petrol și gaze naturale. De pildă, prețul la gaze a ajuns în prezent la echivalentul de 230 $ pe barilul de petrol. Mai ales Europa este afectată sever. În Spania, prețurile la energie s-au triplat în ultima jumătate de an, ajungând la aproape 173 de euro pe megawatt-oră, în timp ce în Germania, prețul energiei a crescut de la 36 de euro pe megawatt-oră, în februarie 2021, la 164 de euro pe megawatt-oră în septembrie. Aceste creșteri masive vor afecta și populația, dar și mediul de afaceri, mai ales în zona producției industriale.
Dar cum s-a ajuns la această criză care pare să fi luat toată lumea prin surprindere? Sunt mai mulți factori în discuție. Avem o creșterea accelerată a producției industriale în perioada post-pandemică, creștere care are acum toate șansele să fie gâtuită în noul context energetic dificil. Apoi, rezervele de gaz din Europa sunt la un nivel cu 18 procente mai scăzut față de media ultimilor 5 ani. Iar asta se petrece exact într-un moment când livrările de gaz din Rusia s-au redus cu o treime, iar cele de LNG, adică de gaz lichefiat, se îndreaptă cu precădere către Asia. Unde China, Japonia, Coreea de Sud sau Taiwanul, care au capacități de stocare a gazelor naturale mult mai mici decât cele din Europa, plusează la preț, făcând astfel energia mai scumpă pe plan global.
Un impact serios l-a avut și scăderea accentuată a vântului în perimetrul Mării Nordului, rezultatul fiind că energia furnizată de turbinele eoliene a scăzut dramatic. În consecință, cererea de gaze naturale a crescut brusc, unul dintre motivele pentru care prețul a explodat. S-a văzut, iată încă o dată, la fel ca în California sau provincia canadiană Ontario, că este complet nerealist să te bazezi pe așa-numitele surse de energie „regenerabile”, masiv subvenționate de altfel, care sunt dependente de factori imprevizibili precum vântul sau soarele, în cazul panourilor solare.
Sub presiunea unui agresiv și strident curent ecologist, care nu rareori degenerează în „eco-terorism”, și sub flamura marii bătălii pentru „decarbonizare” s-a renunțat la surse de energie tradiționale stabile înainte de a fi siguri că avem acoperit necesarul de energie cu soluții alternative viabile. Mulți lideri europeni dornici de aplauze mediatice s-au angajat ca în intervale de timp record să ajungă la o țintă de emisii zero de carbon fără a avea nici o idee cum vor putea obține asta, ce soluții alternative vor avea, cât de viabile vor fi acestea și cât vor costa. În ultimii 5-6 ani au fost închise numeroase centrale pe cărbune, rezultatul fiind acela că a fost redusă cu 40 de procente capacitatea de producere de energie cu centrale pe cărbune, iar costul permiselor de carbon a crescut de peste două ori, ajungînd la 60 de euro pe tonă, unul dintre factorii care au dus la explozia prețurilor. Motiv pentru care premierul polonez Mateusz Morawiecki a spus că impactul politicilor „verzi” ale UE în materie de energie va fi specificat explicit pe facturi. În plus, cum nici energia nucleară nu este pe placul ecologiștilor, atunci când nu bate vântul sau nu e soare sunt destul de puține alternative care să compenseze deficitul energetic.
Mulți lideri europeni, între care și Klaus Iohannis, aflați sub imense presiuni interne, se uită acum către Bruxelles. Însă după cum relatează Politico, Charles Michel, președintele Consiliului European, a ținut să sublinieze că, deși ar putea exista un anumit „spațiu politic pentru abordări comunitare”, până la urmă „mixul energetic cade în responsabilitatea fiecărei țări”. Cu alte cuvinte, după ce a impus statelor membre tot felul de „reglementări verzi”, Bruxelles-ul pare să se spele pe mâini acum, în condiții de criză. Mai mult, Frans Timmermans, coordonatorul programului „Green Deal”, s-a arătat îngrijorat, în cadrul unei întâlniri ministeriale care a avut loc în Luxemburg, că actuala criză energetică ar putea afecta demersul de renunțare accelerată la combustibilii fosili. Ținînd să precizeze că cei care dau vina pe Pactul Verde au făcut acest lucru „din motive poate ideologice sau uneori economice pentru protejarea intereselor lor de afaceri”. Asta deși tocmai aceste grandioase „Green Deal”-uri au la bază o substanțială amprentă ideologică.
Numai că miniștrii prezenți la reuniune, presați de problemele concrete de acasă, s-au arătat puțin impresionați de apelul lui Timmermans pentru promovarea neabătută a „programelor verzi”, în ciuda dificultăților prezente. „Nu acesta este răspunsul pe care societățile noastre trebuie să-l audă. Trebuie să spunem ce vom face concret pentru a gestiona această provocare”, a declarat Adam Guibourgé-Czetwertyński, subsecretar de stat la Ministerul polonez al Climei.
Dar explozia prețurilor la energie nu este singura problemă cu care ne confruntăm în prezent. Sunt consecințe și în planul securității. Moscova a redus livrările de gaz către Europa pentru a presa Germania și UE să dea cât mai repede avizele necesare intrării în operare a gazoductului Nord Stream 2. Vladimir Putin a declarat zilele trecute că Rusia ar putea spori fluxul de gaz pompat prin Ucraina, deși este o soluție „mai scumpă și mai poluantă”, lăsând să se înțeleagă că speră ca alternativa „superioară”, Nord Stream 2, va fi disponibilă cât de curând. O confirmare a faptului că cei care au avertizat că Nord Stream 2 va fi utilizat ca „armă” împotriva Poloniei și mai ales a Ucrainei au avut perfectă dreptate.
În ceea ce o privește, China este și ea hotărâtă să utilizeze chestiunea schimbărilor climatice, devenită o adevărată obsesie în spațiul occidental, ca instrument de presiune. Deocamdată, Xi Jinping nu a anunțat dacă va fi sau nu prezent la Glasgow. Însă știm deja cum anume va aborda Beijingul discuțiile pe această temă. Declarațiile ministrului de externe chinez, Wang Yi, au fost cât se poate de explicite: „Cooperarea în domeniul climei nu poate fi separată de problema generală a relațiilor dintre China și Statele Unite”. Adică, în traducere: vom sta cu voi la masă să discutăm chestiunea schimbărilor climatice dacă, între altele, încetați să mai vorbiți despre posibilitatea ca Covid-19 să fi scăpat dintr-un laborator din Wuhan, despre situația Hong Kong-ului, despre uiguri sau despre orice alte teme care ne deranjează.
Este o strategie care, mizând pe naivitatea și orbirea ideologică a Occidentului, are bune șanse să funcționeze. Un anunț al lui Xi Jinping că China va înceta să mai finanțeze centrale pe cărbune în străinătate, fără a preciza de cînd va face asta sau dacă proiectele în curs vor fi afectate, a fost primit cu un entuziasm greu de înțeles. „Salut angajamentul președintelui Xi de a opri construirea de noi proiecte privind cărbunele în străinătate, un subiect-cheie al discuțiilor din timpul vizitei mele în China”, a reacționat imediat, încântat, Alok Sharma, președintele COP26. „O mare contribuție”, a declarat și John Kerry, „țarul pentru Climă” al administrației Biden.
Oricum, impactul deciziei anunțate de Xi Jinping asupra consumului mondial de cărbune va fi minim. Jumătate din întreaga putere instalată de energie electrică a Chinei, 2100 GW, este produsă de centralele pe cărbune cu încă alte centrale de 105 gigawați în construcție. De altfel, China consumă pentru producerea de energie jumătate din producția globală de cărbune. Spre comparație, întreaga capacitate de producere a energiei electrice din Marea Britanie este de aproximativ 75 gigawați. În aceste condiții este lesne de înțeles cît de ridicol este entuziasmul care se desprinde din declarațiile de mai sus privind atitudinea pozitivă a regimului de la Beijing. După cum la fel de ridicol și de naiv este cum, în ciuda acestor evidențe, mulți ecologiști occidentali privesc pozitiv China din perspectiva „luptei împotriva schimbărilor climatice” doar pentru că Beijingul a semnat Acordul de la Paris sau face astfel de declarații cu impact absolut nesemnificativ.
După cum scrie Matt Ridley în The Spectator, este o dublă victorie pentru China. „Nu-i vine să-și creadă norocul, privește cum ne închidem sursele de energie fiabile și accesibile pentru a cumpăra de la ei turbine eoliene, panouri solare și ingrediente pentru baterii pentru mașini electrice”. În acest context este citat profesorul Jun Arima de la Universitatea din Tokyo, unul dintre negociatorii principali ai Japoniei la reuniunile climatice, care avertizează că „lumea divizată și acrimonioasă creată de politicile de emisii nete zero de carbon va permite Chinei să-și consolideze și să-și amplifice prezența sa economică globală și influența, în timp ce lumea democratică va fi tot mai slăbită din punct de vedere economic, politic și militar”.
