George Simion l-ar schimba pe Mugur Isărescu, guvernator BNR, cu auristul Ghe. Piperea

Redactia | 10.05.2025

George Simion, a anunțat că îl propune pe avocatul Gheorghe Piperea, europarlamentar AUR, pentru funcția de guvernator al Băncii Naționale a României, în locul lui Mugur Isărescu.

SHARE 1

Pe aceeași temă

Declarația lui Simion a stârnit îngrijorări pe fondul instabilității economice accentuate după primul tur al alegerilor prezidențiale și în contextul în care leul s-a depreciat masiv.

 Eugen Rădulescu, consilier în cadrul BNR, a reacționat dur la această propunere. „Înțelege macroeconomie mai puțin decât pisica mea”, a afirmat acesta.

Investitorii și mediul de afaceri au tras, la rândul lor, un semnal de alarmă privind efectele unui astfel de scenariu.

„Dacă investitorii străini şi cei autohtoni tot aud vorbindu-se de naţionalizări, de creşteri foarte mari de taxe, că ne uităm la modelul Viktor Orban care a pus pe butuci economia Ungariei, da, îngrijorările sunt din ce în ce mai mari”, spune şi Radu Burnete, directorul Confederației Patronale Concordia, care , avertizează că România riscă să piardă încrederea investitorilor.

În cadrul unui interviu pentru Adevărul, Gheorghe Piperea a declarat că, deşi nominalizarea făcută de George Simion îl onorează, nu are în vedere funcţia de guvernator al BNR în locul lui Mugur Isărescu şi nici pe cea de ministru al Justiţie, cum s-a vehiculat în ultimele zile.

Chestiunea cu BNR, deși este absolut onorantă pentru mine și deși aș putea să fac față, deocamdată, nu se pune. Există în momentul de față un guvernator etern al Băncii Naționale, domnul Isărescu, care mai are cel puțin 3 ani, dacă am calculat eu bine, din mandat. Nu se pune problema să fie schimbat, în orice caz, nu cu majoritatea parlamentară actuală”, a spus europarlamentarul AUR.

Situația economică este deja tensionată. Potrivit Standard & Poor’s, România riscă dificultăți serioase în acoperirea deficitului bugetar. Accesul la fonduri europene și la finanțare externă este amenințat, iar ratingul de țară rămâne cu perspectivă negativă.

Comentarii 0

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22