De același autor
Poza de familie in care premierul, incadrat de cativa lideri judeteni, a iesit public dupa intalnirea de la Casa Dante pentru a anunta triumfator ca partidul il sustine fara rezerve e doar in aparenta linistitoare in ceea ce il priveste. Pusi fata in fata cu seful Executivului si presedintele partidului, liderii liberali din teritoriu s-au ferit evident sa-l infrunte direct, preferand s-o scalde diplomatic, declarandu-se adeptii unitatii interne. Asteptand sa vada cum se vor aseza in viitor apele, sefii filialelor judetene, chiar daca se asaza disciplinat in spatele actualului presedinte PNL, trag intre timp cu ochiul si la Theodor Stolojan. 
Oricum, acest gen de manifestari de sprijin au putina valoare in practica. Sa ne amintim ca, in urma cu 6 ani, si Radu Vasile, pe atunci prim-ministru si secretar general al PNTCD, primea acelasi tip de asigurari linistitoare, pentru ca peste jumatate de an sa fie debarcat. In plus, sefii de filiala nu exprima in mod necesar starea de spirit generala din partid, ei fiind destul de legati prin interese de toate felurile de echipa de la Palatul Victoria. Asa ca actualul sprijin intern pentru seful partidului, care acum pare solid, se poate evapora mai repede decat s-ar crede la prima vedere.
Dar pana la urma marea problema a liberalilor nu este ce se va intampla cu Calin Popescu Tariceanu, ci faptul ca nu au nici un fel de strategie politica coerenta pe termen lung si nici lideri care sa fie in stare sa o formuleze. Spre exemplu, ratarea demersului de fuziune cu PD, care s-ar fi putut face destul de facil la inceputul anului, li se datoreaza in buna masura. Or, in lipsa fuziunii, s-a declansat in mod inerent competitia in interiorul Aliantei D.A., asa cum avertizase de multa vreme fostul presedinte liberal Valeriu Stoica, ceea ce permite PSD sa pescuiasca acum cu succes in apele tulburi provocate de falia determinata de renuntarea premierului la demisie si la anticipate.
Asa se face ca, in locul unei Aliante care ar fi fost cu siguranta puternic revigorata si energizata de mobilizarea pentru alegerile inainte de termen, avem exact situatia contrara, in ciuda declaratiilor de circumstanta facute de o parte sau de alta. Renuntand la demisie, Calin Popescu Tariceanu a creat infinit mai multe probleme decat el crede, in mod real sau nu, ca a rezolvat. Oricum, e limpede ca criza inundatiilor a fost doar pretextul. E greu de vazut de ce un guvern interimar nu ar fi putut face impreuna cu autoritatile locale cam acelasi lucru pe care il face in prezent. Cat despre pericolul amanarii sau chiar blocarii integrarii europene, teorie alimentata de speculatii conform carora premierului i s-ar fi cerut explicit la Bruxelles sa renunte la decizia sa, exista si in acest caz destul de putine motive sa-i dam insa crezare. In primul rand pentru ca, intr-un interviu acordat agentiei maghiare de presa MTI, Markó Béla declara ca primul ministru i-a spus ca intentioneaza sa renunte la demisie inaintea plecarii la Bruxelles. In al doilea rand, pentru ca opiniile venite din zona Uniunii Europene in aceasta privinta sunt departe de a fi uniforme.
De altfel, in buna masura decizia in privinta integrarii Romaniei si Bulgariei are destul de putin de-a face cu performantele in sine ale celor doua tari. Daca se judeca lucrurile la bani marunti, nici una dintre ele nu are cum sa treaca clasa, orice s-ar face in cele doua capitale. Pana la urma, totul depinde de ceea ce se va hotari politic la nivelul unei Uniuni Europene macinate de criza bugetara si de respingerea Constitutiei. In functie de acest lucru, se pot trece cu vederea neimplinirile de la Bucuresti si Sofia sau, din contra, se pot gasi motive pentru a decide amanarea. De fapt, pare destul de probabil ca decizia finala sa fie luata abia in primavara viitoare, si nu la sfarsitul lui noiembrie.
Daca e insa sa discutam cu adevarat despre integrare, trebuie sa atingem o alta chestiune de fond. Discursul clasic este acela ca guvernul trebuie sa uite de jocurile politice, cu trimitere intre altele la anticipate, si sa se dedice zi si noapte aderarii la UE. Ca si cand ar fi vorba de un fel de proiect tehnic la care trebuie trudit asiduu pentru a fi predat la timp Comisiei. In realitate, problemele pe care le are Romania cu Bruxelles-ul vizeaza doua aspecte importante: lupta impotriva coruptiei la nivel inalt si reforma justitiei. Or, abordarea cu succes a celor doua probleme e conditionata de felul in care este perceputa noua putere politica la nivelul sistemului institutional al tarii. Asa ca, in actualele circumstante, capacitatea guvernului Tariceanu de a face ceva consistent din acest punct de vedere a ajuns aproape nula.
Lipsita de credibilitate si aflata evident sub semnul incertitudinii, actuala administratie nu va mai fi luata in serios de acum incolo. In plus, nu doar d-l Tariceanu, ci si partidul sau vor avea de platit un pret politic consistent pentru deciziile luate recent. Mana discret intinsa pe sub masa de PSD si de Partidul Conservator, drept contrapondere la Traian Basescu si PD, ii limiteaza serios miscarile premierului si afecteaza sever partidul in ansamblu. Numai ca deficitul de credibilitate acumulat de premier, inclusiv in interiorul propriului partid, agravat de pierderea sprijinului unor lideri de opinie influenti din societatea civila si din mass-media, nu poate fi nicidecum compensat de aparitiile patetice si desuete, de genul celei a lui Radu Campeanu si a Siminei Mezincescu, aranjate de Dan Voiculescu la posturile sale de televiziune.
In aceste conditii, pozitionarea neechivoc anti-PSD adoptata de Traian Basescu (si prin emanatie de PD) va afecta serios PNL-ul in ochii alegatorilor. Impresia de slabiciune si colaborationism lasata de liberali are toate sansele sa se consolideze de acum incolo, ceea ce risca sa-i plaseze la urmatoarele alegeri in categoria partidelor minore. Riscul si mai mare este insa altul: destramarea probabila a Aliantei si, o data in plus, pierderea sansei de a coagula in fine o contrapondere politica reala la PSD pentru a echilibra in sfarsit sistemul politic romanesc.
