De același autor
„Aceasta a fost o țară”, spune Wolfgang Munschau, fost co-editor al FT Deutschland, într-un interviu pentru UnHerd cu titlul semnificativ „Sfârșitul Erei Germane”, „care, când eu am crescut, era o țară de înaltă tehnologie. Astăzi, este o țară low-tech. Se luptă cu tehnologiile digitale; nu investește în industriile moderne. Guvernul german și-a ajustat în trecut politica externă în funcție de nevoile corporative, a fost orientată primordial către afaceri. Nu a fost determinată de interese geopolitice sau alte interese de securitate, ci de afaceri”.
Acest lucru s-a schimbat acum, cu noul guvern, mai ales după invazia Ucrainei de către Rusia. Numai că lucrurile arată diferit la nivelul populației. Conform sondajelor, jumătate dintre germani au îndoieli cu privire la politica privind Ucraina. Când e vorba de livrările de rachete de croazieră există chiar o majoritate puternică împotrivă. Cu cât conflictul din Ucraina trenează, cu atât va fi mai dificilă sprijinirea Ucrainei, cu atât mai mult cu cât actualul guvern de la Berlin este extrem de nepopular. „Oamenii fac legătura între sprijinul Ucrainei și faptul că știu că Germania este dependentă de China, Japonia și Rusia. Și văd că aceasta este o politică sau o schimbare a mediului mondial, care nu este în favoarea Germaniei”, mai spune Munschau.
În acest context, dacă ne uităm la tendințe, este probabil ca în viitor politica germană să fie dominată de partide și personaje care vor fi împotriva sprijinului pentru Ucraina și vor fi mai sceptice față de SUA. Principala lor linie de discurs va fi respingerea focalizării pe geopolitică, lăsând din nou ca nevoile industriei să dicteze abordarea politică a țării. În fond, va fi oarecum o reîntoarcere la linia Merkel din trecut. Accentul va fi pus pe „pragmatism”, ceea ce în mod concret va însemna și evitarea implicării alături de Statele Unite în competiția geopolitică împotriva Rusiei și Chinei.
Acest lucru ar avea ramificații geopolitice uriașe pentru lume, dacă în politica germană fi influente partide care militează în mod explicit pentru „reîntoarcerea la pragmatism”, acordând prioritate economiei, accesului la o energie ieftină și la piețe precum cea chineză și cea rusă, prin reluarea relațiilor cu Rusia și consolidarea celor cu China și abandonarea „aventurilor internaționale”. Având în vedere greutatea influenței germane în UE combinată cu anti-americanismul tradițional al Parisului, asta ar pune greu la încercare relațiile transatlantice, îndeplinind obiectivul major al Moscovei și Beijingului, decuplarea Americii de Europa.
Și nu discutăm nicidecum despre chestiuni ipotetice, ci despre variante reale dacă ne uităm la evoluțiile politice recente din Germania. Am asistat deja în ultima perioadă la ascensiunea populiștilor de dreapta din AfD. Ultimele sondaje îi creditează cu 22% din voturi, pe fondul prăbușirii spectaculoase a Verzilor, din cauza politicilor extrem de nepopulare motivate de lupta cu schimbările climatice, dar și a social-democraților. Mai mult, puternicul curent anti-sistem se va întări cu o altă forță politică populistă, una de stânga.
Unul dintre cei mai proeminenți politicieni de extremă stângă din Germania, Sahra Wagenknecht, soția mult mai tânără a unui foarte cunoscut politician german socialist, Oskar Lafontaine, a anunțat că își va forma propriul partid. Încă o provocare majoră pentru partidele tradiționale. Și-a început cariera politică în fosta Germanie de Est unde, cu doar câteva luni înainte de căderea Zidului Berlinului, s-a înscris în Partidul Comunist German. Sahra Wagenknecht a părăsit de curând partidul socialist Die Linke, împreună cu un grup de alți 9 parlamentari, pentru a forma o nouă formațiune.
Un sondaj recent realizat de cotidianul Bild dădea acestui nou partid, încă nenăscut, o cotă electorală spectaculoasă: 27% dintre alegători ar lua în calcul să-l voteze. Sigur, astfel de preferințe pot fi fluide în această fază, însă, foarte probabil, viitorul partid al doamnei Wagenknecht, BSW – Alliance Sahra Wagenknecht, va juca un rol important pe scena politică germană. Este primul partid din Germania postbelică construit în întregime în jurul unei singure personalități politice. Analiștii germani cred că noul partid ar putea atrage alegători care sunt de partea dreptei politice atunci când vine vorba de migrație, de unde preferința pentru AfD, dar sunt preocupați și de menținerea statului social, una dintre prioritățile evidente ale unui partid socialist. Deși Sahra Wagenknecht a exclus o posibilă coaliție cu AfD, pozițiile celor două partide practic coincid pe subiecte cu mare impact pentru alegători precum migrația, politicile de gen, cele climatice și sprijinul pentru Ucraina.
Sahra Wagenknecht critică în special Partidul Verzilor, pentru că s-a concentrat pe lucruri precum regulile care guvernează încălzirea clădirilor publice. „Oamenii cred că acest guvern este miop, incompetent și orientat exclusiv ideologic”. Ea îi atacă pe progresiști, spunând că sunt prea concentrați pe dietă, pronume și percepția rasismului și nu sunt suficient de îngrijorați de sărăcie și de un decalaj tot mai mare între bogați și săraci, o linie a stângii tradiționale de care progresiștii, adepți ai marxismului cultural, s-au îndepărtat. De asemenea, ea a cerut limite stricte ale migrației și un plafon al beneficiilor pentru solicitanții de azil. „Mesajul nostru trebuie să fie că Germania este copleșită, Germania nu mai are loc, Germania nu mai este pregătită să fie destinația numărul unu pentru migranți.” Sunt teme extrem de populare la nivelul publicului, preocupat în principiu de climă, dar deloc entuziasmat de ideea de a scoate din buzunar sumele de zeci de mii de euro cerute prin propunerile Verzilor, și sufocat de masa enormă de migranți, în aceeași linie cu abordările AfD. Numai că Sahra Wagenknecht speră că noua sa formațiune ar fi mai lesne acceptată într-o viitoare coaliție decât un partid populist de dreapta, ca AfD.
Noul partid ar putea lua voturi din mai multe zone, de la Verzi, Social Democrați, dar și de la AfD. Însă împreună cele două formațiuni ar putea avea un impact major în privința sprijinului pentru Ucraina și în general asupra politicii externe a Berlinului și, prin extensie asupra a celei a Uniunii Europene. Sahra Wagenknecht, o anti-americană notorie, s-a pronunțat ferm împotriva sprijinul acordat Ucrainei, în special armamentul în valoare de 7,4 miliarde de euro pe care Germania l-a trimis Kievului. A propus să se cumpere din nou energie rusească direct din Rusia și a denunțat miliardele cheltuite pentru a înlocui gazul rusesc.
Alegerile din Germania sunt programate la sfârșitul anului viitor, însă dacă războiul din Ucraina se prelungește, o ipoteză deloc hazardată, opoziția politică masivă față de sprijinul Kievului, pe fondul prăbușirii încrederii publicului față de actuala coaliție de guvernare de la Berlin, poate crea probleme serioase. Mai ales dacă privim lucrurile în contextul opoziției în creștere și în Statele Unite față de sprijinirea Ucrainei, unde tot mai mulți spun că de asta ar trebui să se ocupe europenii.
De altfel, în Occident există un sentiment în creștere, chiar dacă nu este exprimat deschis, încă înaintea izbucnirii conflictul din Orientul Mijlociu, pe 7 octombrie, că înfrângerea completă a Rusiei este un scenariu tot mai puțin probabil. Și din moment ce Putin probabil că nu va dori să intre în negocieri, mulți se așteaptă la un război de lungă durată. O perspectivă destul de îngrijorătoare, mai ales în contextul noului conflict din Orientul Mijlociu și al tensiunilor tot mai mari din jurul Taiwanului. Ascensiunea populismului de stânga și de dreapta în Europa, mai ales în Germania, dar și în alte țări de pe continent, care între altele riscă să pună serios în discuție sprijinul pentru Ucraina, nu a apărut în vid, este o reacție furioasă la zeci de ani de naivitate și incompetență și la nivel național, dar și față de politicile mioape promovate de Uniunea Europeană, de pildă cele climatice, care afectează grav securitatea energetică a țărilor membre, sau cele legate de migrație.
Cum era de așteptat, partidele tradiționale, mass-media și comentatorii politici (cum se întâmplă și în cazul lui Trump) dau vina exclusiv pe factori străini, pe o „cultură insuficient de democratică în fosta Germanie de Est” (unde AfD se bucură de un sprijin extins) sau pe dezinformarea rusă. Dar realitatea este că popularitatea AfD sau cea anunțată pentru noul partid care va fi format de Sahra Wagenknecht, sau a altor partide din întreaga Europă, se datorează faptului că spun cu voce tare lucruri pe care alții nu le zic. Exploatează nemulțumirea politică generalizată față de partidele tradiționale și față de elitele politice și culturale. În Germania, după calmul relativ din anii Merkel, șocurile pandemiei și războiul din Ucraina s-au dovedit a fi paralizante pentru sistemul politic tradițional.
Wolfgang Munchau și alții pun aproape toată vina pentru criza cu care se confruntă Europa pe problemele economice, pe alegerile greșite făcute la Bruxelles sau la Berlin și pe ascensiunea populismului politic. Și, într-adevăr, au fost multe decizii proaste la Bruxelles. Totuși se ignoră un alt aspect fundamental, care poate fi descris ca o sinucidere civilizațională, în care țesutul natural al societății umane, bazat pe familie, pe apartenența la o națiune, cu roluri de gen naturale și cerințele de asimilare pentru migranți, a fost înlocuit cu o ghenă abstractă, moralistă, de către stânga liberal marxistă. //
