Lantul transpartinic

Ziarul Financiar a calculat ca pensiile pe care si le-au oferit senatorii si deputatii prin noua forma a statutului parlamentarilor ajung in total la 3,5 milioane de euro. Cuantumul pensiei, oricum generos, creste cu 20% si cu 40%, in functie de numarul de mandate. Hotararea cu pricina, care s-a bucurat de un larg consens transpartinic atunci cand a fost adoptata, a starnit in mod previzibil multa valva mediatica. Mai ales ca venea dupa o alta manifestare controversata de solidaritate a senatorilor care, eludand pe fata sau mascat granitele putere-opozitie, au respins o ordonanta de urgenta destul de incomoda pentru multa lume din intreaga clasa politica, aceea prin care se infiinta Departamentul National Anticoruptie. 3,5 milioane de euro nu inseamna mare lucru daca ne raportam la bugetul de stat in ansamblu. Si, pana la urma, mai grava e performanta indoielnica a alesilor nostri, mai degraba, decat sumele astfel consumate. Dar a vorbi despre pensii de zeci de milioane intr-o tara in care acestea numara in marea lor majoritate doar cateva milioane irita si enerveaza, mai ales ca impresia generala e aceea ca tot ceea ce fac parlamentarii atunci cand nu sunt preocupati sa-si ofere singuri pasapoarte diplomatice sau pensii substantiale e sa atipeasca sau sa citeasca presa, si asta atunci cand catadicsesc sa fie prezenti. Asa ca nu e de mirare ca forul legislativ al tarii a ajuns una dintre institutiile cele mai lipsite de credibilitate in ochii romanilor. De fapt, atunci cand privesc cu suspiciune si chiar cu ostilitate parlamentul, oamenii nu fac decat sa aleaga o tinta pentru nemultumirea mai larga fata de clasa politica in ansamblu, ba chiar fata de un intreg sistem in care politica si afacerile se amesteca permanent, fabricand privilegii si discrepante suparatoare si chiar umilitoare.

Ideea ca a face politica e o formula sigura de a parveni, de a-ti urmari interesele personale si de a ajunge la functii de demnitate publica bine platite, fara a te sinchisi in realitate de interesele alegatorilor, nu e deloc noua. Exceptiile, de tipul Monei Musca, foarte popularul deputat liberal, sunt putine si sunt vazute doar ca abateri care confirma regula. Lucrurile au evoluat insa in timp, iar din acest punct de vedere mandatul 2001-2004 a fost perceput drept unul al marilor imbogatiri politice. Perceptia larg raspandita e aceea ca majoritatea liderilor din fruntea PSD, de la Adrian Nastase la Dan Ioan Popescu sau Miron Mitrea, dar si intreaga pleiada de baroni locali au facut averi impresionante utilizand fara retinere si fara scrupule levierul politic. Aceasta idee dominanta si frustrarile masive pe care le-a generat au avut probabil rolul determinant in alegerile din decembrie 2004, care au dus la succesul lui Traian Basescu la prezidentiale si au permis Aliantei PNL-PD sa ajunga la guvernare. Acum ne aflam intr-un alt moment de inflexiune. Romanii continua sa nu aiba mare incredere in PSD, in ciuda avalansei de discursuri pe tema innoirii partidului. Incep insa sa-si piarda accelerat increderea si in noii guvernanti. Iar sentimentul dominant, acela ca toti sunt o apa si-un pamant, nu poate fi decat intarit de intamplari de genul celor petrecute in ultimul timp in parlament. Deocamdata insa, politicienii ignora cu un soi de detasare iresponsabila acest fenomen ingrijorator

Nu exista aproape deloc curente de opinie in interiorul grupurilor parlamentare capabile sa blocheze hotarari cu efecte dezastruoase pentru imaginea parlamentului, precum respingerea Ordonantei DNA sau stabilirea pensiilor demnitarilor, daca nu din retinere morala, macar din inteligenta politica. Iar si iar deputatii si senatorii se pacalesc crezand ca de vina e doar mass-media si se iluzioneaza ca e vorba de o tendinta reversibila. Nimic mai gresit. De altfel, lucrurile pot fi plasate intr-un context mai larg, chiar daca sistemul romanesc de a face politica are, trebuie sa recunoastem, caracteristici inimitabile. Ceea ce desemnam in termeni generali drept establishment-ul politic trece printr-o criza de proportii la nivelul intregului continent. Impasul Constitutiei europene ofera doar un indiciu pentru clivajul in crestere dintre felul in care vad proiectul european oamenii de pe strada, pe de o parte, si politicienii impreuna cu birocratii de la Bruxelles, pe de alta. Ultima observatie ar trebui sa dea de gandit celor care isi fac iluzii crezand ca modificarea sistemului electoral autohton ar putea rezolva in mare parte si inca repede calitatea reprezentarii parlamentare si, implicit, si chestiunea deficitului de credibilitate al institutiei

Votul uninominal, eventual in forma mixta propusa de Pro Democratia, poate ajuta intr-o oarecare masura, dar e greu de crezut ca va avea impactul major pe care multa lume il asteapta. Si asta va dura, atata vreme cat partidele politice continua sa ramana niste structuri institutionale profund bolnave, clientelare, viciate de mediocritate prin modul de organizare interna si de gestiune a resurselor umane. Nu numai ca o multime de personaje mediocre ajung senatori sau deputati, dar chiar si putinii oameni de valoare care trec de prima sita de partid au sanse mici sa prinda pozitii cu adevarat influente in comisii sau in alte structuri institutionale, daca nu fac parte din “grupul” potrivit. Pentru ca orice alte criterii de selectie palesc in fata acestei reguli de fier. Se vorbeste putin despre astfel de lucruri, ignorandu-se faptul esential ca, pana la urma, majoritatea parghiilor de putere si de influenta institutionala din stat sunt populate cu oameni promovati de acest gen de structuri de partid. Or, daca, pe langa alte cateva demersuri importante, absolut obligatorii, precum introducerea votului nominal care sa consemneze fara echivoc felul concret in care a votat un deputat sau un senator la un moment dat, nu au loc si schimbari semnificative, din punctul de vedere al manierei in care sunt organizate si functioneaza principalele formatiuni politice autohtone, exista putine sanse sa iesim din criza actuala. Daca acest lucru nu se va intampla, cei in cauza ar trebui, teoretic, sa se astepte in viitor la sanctiuni electorale masive si dureroase. Problema e ca nu sunt deloc semne ca, la viitoarele alegeri, romanii vor avea cu adevarat ceva semnificativ diferit la dispozitie.