De același autor
Noua limba de lemn cuprinde obligatoriu sintagma in care se face o trimitere automata la "intrarea in Europa", intr-un context sau in altul. Atata vreme cat ducem discutia in abstract, toate sunt bune si frumoase. Insa imediat ce intram in detalii, lucrurile se complica brusc, pentru ca adesea e vorba de ajustari culturale majore nu tocmai simplu de absorbit de catre societatea romaneasca. Iar un astfel de subiect delicat este, fara indoiala, acela al drepturilor minoritatilor sexuale. Cat, pana unde pot fi ele extinse si mai ales in ce fel trebuie promovate? Nu sunt intrebari triviale deloc, iar subiectul in general sperie. Si oricum, inca declanseaza pasiuni aprinse chiar si in Occident..jpg)
Cu cativa ani in urma, pozitia autoritatilor si a politicienilor romani in general era una mult mai rigida, atunci cand intrau in discutie reglementari specifice pe acest subiect, intre altele si datorita temerilor de a nu intra in conflict cu Biserica Ortodoxa. Acum, procesul de aderare la UE a provocat, cel putin la suprafata, schimbari de atitudine. Iar in plan legislativ nici nu poate fi vorba despre discriminari, ar fi ceva cu totul inacceptabil de "neeuropean". Ceea ce nu inseamna insa ca, dincolo de aceasta pojghita, chestiunea e transata cu adevarat in ansamblul societatii. Lucru pe care l-am descoperit la sfarsitul saptamanii trecute, cu prilejul incidentelor provocate de Parada Gay Fest din Capitala.
In 2004, Rocco Butiglione, un catolic practicant, candidatul propus de Italia pentru pozitia de comisar al Comisiei Europene pentru Justitie si Afaceri Interne, a fost respins de Parlamentul European pentru ca si-a exprimat in public dezaprobarea fata de homosexualitate, desi a declarat ca in viitoarea sa pozitie oficiala va avea grija ca minoritatile sexuale sa nu fie in nici un fel discriminate. Curajul de a-si fi exprimat onest, in public, opiniile l-a costat pozitia de comisar european. Stanga s-a mobilizat exemplar, facandu-l pe Rocco Butiglione, care era unul dintre apropiatii fostului Papa, Ioan Paul al II-lea, sa plateasca pentru declaratiile sale care iesisera din cadrul bine marcat al "corectitudinii politice". Episodul e semnificativ din multe puncte de vedere si pentru noi si ridica o intrebare fundamentala: pentru a fi considerati buni europeni trebuie sa preluam automat la pachet doar pozitiile care nu se abat de la "corectitudinea politica", definita ca atare mai ales in vestul continentului?
Aici nu e vorba de stegulete de diferite culori si de chestiuni de ordin tehnic, care, evident, trebuie puse de acord pentru a face Uniunea Europeana functionala, ci de discutii delicate si complicate, care implica valori fundamentale. Iar faptul ca majoritatea liderilor politici autohtoni par timorati cand e vorba sa se pronunte pe astfel de subiecte nu e deloc de bun augur. De aceea, asistam la un clivaj tot mai accentuat in societate intre atitudinea larg raspandita in mass-media, care sunt in mare parte in acord cu pozitiile pro-gay ale stangii europene, si resentimentele surde fata de homosexualitate, larg raspandite in interiorul societatii romanesti. Avem de a face cu un dialog blocat din fasa. O reteta sigura pentru explozii precum cele de acum cateva zile. O formula perdanta, pentru ca, pe crevasa care se casca, ies la pescuit in ape tulburi noii saltimbanci politici si infloresc curentele radicale de dreapta. O dovada ca nu am invatat nimic din felul in care atat elitele intelectuale, cat si cercurile politice au abandonat in mainile lui Corneliu Vadim Tudor discursul national la inceputul anilor 1990. Acum tema nu mai este de mare actualitate, dar, iata, apar alte subiecte delicate care risca sa impinga in prim-plan figuri politice mai mult decat indoielnice.
