De același autor
La fel cum exista indoieli serioase privind capacitatea tarii de a absorbi fondurile externe, o consecinta directa a lipsei de performanta a masinariei administrative autohtone. Raspunsul standard la astfel de critici din partea Executivului e acela ca vina pentru actuala situatie nu i se datoreaza, ca are de reparat greselile trecutei guvernari si ca oricum se fac constant pasi in directia corecta. Coerenta e ultimul cuvant-cheie. Mai toti inaltii demnitari pesedisti vorbesc cu mandrie de coerenta guvernarii Nastase. Si au, in general, dreptate. Cu o singura observatie: e vorba intr-adevar de actiuni coerente, dar in planul managementului puterii, si nicidecum al economiei sau al treburilor publice in general.
Faptul ca Octav Cozmanca a destituit-o zilele trecute pe Virginia Vedinas, presedintele Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, culmea ironiei, "pentru neaplicarea in totalitate a Legii privind statutul functionarilor publici", la un an si jumatate dupa ce noua putere a pus in opera o extinsa operatiune de "inginerie administrativa", prin care peste 20.000 de functionari publici si-au pierdut locurile de munca, desi in teorie ei ar fi trebuit sa fie protejati de legea cu pricina, poate fi numit un pas in directia buna doar daca ne pacalim singuri. La acea vreme au circulat informatii conform carora tot acest proiect de eludare a legii prin rebotezarea generalizata a tuturor institutiilor publice fusese pregatit din timp in laboratoarele partidului de guvernamant, se pare sub directa coordonare a lui Viorel Hrebenciuc.
Implementarea planului in cauza s-a facut cu o remarcabila rapiditate, coerenta si precizie, semn ca PSD dispune de capacitatea organizatorica de a controla pana in cele mai mici detalii piramida decizionala din tara. E insa cu totul indoielnic ca aceasta obsesie la varf pentru control va da vreo sansa procesului de reforma profunda a administratiei publice de care se vorbeste la Bruxelles, in conditiile actualei configuratii de putere din Romania.
Autoritatile de la Bucuresti incearca sa dea asigurari linistitoare ca raspuns la semnele de intrebare exprimate la Bruxelles. Sansele ca datele fundamentale ale modelului PSD de gestiune a economiei, a treburilor publice, in general, sa se modifice substantial sunt insa extrem de palide, in ciuda angajamentelor publice enuntate la nivel inalt. Chiar daca Executivul pare sa creada ca vor pica din cer solutii miraculoase care sa satisfaca in egala masura si structurile, si clientela PSD, si imperativele cerute de procesul de integrare europeana.
De exemplu, se spera ca o astfel de bagheta miraculoasa va fi oferita de NATO. In baza acestei linii logice, integrarea in NATO e un semnal simbolic. In teorie, costurile in crestere pe termen scurt, mai ales in ceea ce priveste restructurarea si dotarea fortelor armate, vor fi compensate atat de plusul de securitate pe care Romania singura nu are cum sa si-l asigure, cat si de impactul in plan economic al unui potential flux investitional din Occident catre un nou membru al Aliantei. Unul dintre motivele principale este acela ca apartenenta unei tari la NATO da, evident, garantii suplimentare eventualilor investitori, mai ales ca negocierile de aderare au conditionari nu numai in plan militar, ci si din punct de vedere politic si economic. Problema este ca "valul Praga", care la dorinta presedintelui Bush va fi unul "robust", nu va transmite aceleasi semnale ca "valul Madrid" care a (si nu a) adus in alianta Polonia, Ungaria si Cehia. Razboiul antiterorist si noile prioritati de securitate americane au trecut peste noapte Romania si Bulgaria peste stacheta de admitere, si nu progresele reale ale celor doua tari in plan economic si politic. E un secret de altfel bine cunoscut de catre cercurile de afaceri internationale. Asa ca cine se asteapta ca aderarea la NATO sa aiba efecte semnificative asupra economiei romanesti in perioada urmatoare risca sa fie dezamagit.
Lumea va lua act de acceptarea Romaniei in NATO, dar va analiza cu atentie si celelalte "semnale" venite de la Bucuresti. Iar din aceasta perspectiva un articol aparut recent in Wall Street Journal poate cantari considerabil mai greu decat declaratiile publice incurajatoare facute constant de Adrian Nastase sau Mircea Geoana. In numarul cu pricina, Wall Street Journal gazduieste pe prima pagina un amplu articol despre dificultatile procesului de privatizare din fostele state comuniste. De fapt, cea mai mare parte a acestuia se refera la Romania si la situatia incredibila de la intreprinderea de conserve Amep din Tecuci, in care reprezentantii proprietarilor, compania americana "F&P Holding" Inc, care detin 92% din actiuni, nu sunt lasati de muncitori nici macar sa intre in fabrica. Situatii de genul celor de la Tecuci sau de la Resita, unde combinatul siderurgic tocmai a trecut din nou in proprietatea statului!, dar si contextul general din Romania il fac pe John Nellis, expert al unui centru de studii din Statele Unite specializat in tranzitia economiilor postcomuniste, sa afirme ca "procesul de privatizare din Romania, dominat de scandaluri si intarzieri, este din punct de vedere institutional, unul dintre cele mai nereusite din intreaga Europa Centrala si de Est". Este si motivul pentru care din cele 40 miliarde de dolari investiti in ultimii zece ani in regiune nu am reusit sa atragem decat o mica parte. Mai mult, daca facem abstractie de cateva privatizari importante aflate pe rol, precum utilitatile, Petrom-ul sau BCR-ul, pentru care cu siguranta se vor gasi destui amatori, guvernul a ajuns in situatia in care nu reuseste efectiv sa scape de o multime de intreprinderi muribunde care genereaza doar gauri financiare si conflicte de munca.
Semnalul din Wall Street Journal nu e unul singular. Multe alte analize serioase confirma faptul ca structura fundamentala a economiei romanesti nu s-a schimbat decat in mica masura, iar cresterea PIB-lui, raportata cu mandrie de Executiv, poate fi extrem de inselatoare. Cu putin timp in urma, Institutul Cato, un prestigios centru de cercetare si analiza din Statele Unite, a dat publicitatii Raportul privind libertatea economica pe glob pe anul 2002, in care figuram pe locul 114 din cele 123 de tari clasificate. Aflat la cea de-a sasea editie, acest Index dezvoltat cu participarea prestigiosului economist american Milton Friedman, laureat al Premiului Nobel, a devenit un important instrument de analiza a mediului de afaceri la nivel mondial. Chiar in preambulul studiului se subliniaza ca pe ultimele zece pozitii se gasesc 3 dintre statele foste comuniste: Romania (114), Rusia (116) si Ucraina (119). Cu titlu informativ, China ocupa locul 101, Bulgaria 97, Polonia 89, Ungaria 51, iar Cehia 38. Pe primele locuri se plaseaza in ordine Hong Kong, Singapore, Statele Unite si Marea Britanie.
Gradul de libertate economica dintr-o tara se stabileste dupa 37 de indicatori structurati pe cinci categorii de criterii, de la dimesiunea guvernului si politicile fiscale la cadrul legislativ, protectia proprietatii si respectarea drepturilor contractuale sau manierei in care este regularizat creditul ori piata muncii. In esenta, acest index ilustreaza foarte bine, intre altele, masura in care statul se amesteca in economie. Un aparat administrativ extins, un sistem de reglementari excesiv si stufos, controlul guvernamental, deci politic, asupra principalelor resurse din tara reprezentate de investitiile in lucrarile publice si fluxurile de aprovizionare din companiile de stat si din cele de utilitati, pe plan national sau local, sunt ingredientele principale pentru un mediu de afaceri corupt, clientelar, ineficient si necompetitiv.
Se va schimba ceva fundamental dupa Praga din acest punct de vedere ?
Putin probabil. Integrarea in NATO, ca si negocierile legate de integrare in Uniunea Europeana ofera doar oportunitati suplimentare nu si solutii prin ele insele. Din pacate, o conditie esentiala pentru a iesi din acest impas este una extrem de greu de indeplinit in acest moment. E vorba de reforma stilului de guvernare. Pentru ca, din aceasta perspectiva, pariul pe guvernul condus de Adrian Nastase are insa toate sansele sa fie unul riscant. Cu atat mai mult cu cat, dupa intalnirea NATO de la Praga, Executivul se va vedea atacat nu numai din exteriorul, ci si din interiorul PSD, pe masura ce va fi vizibil faptul ca in plan electoral costurile aderarii la NATO vor fi semnificativ mai mari decat beneficiile pe termen scurt.
