OMS-ul (cu dr. Tedros la cârmă), Coronavirusul și "clienții" Chinei

China a reușit în ultimul deceniu, manevrînd un grup important de state client, mai ales din Africa, să controleze cîteva organizații internaționale cheie din structura ONU, între care și OMS.

Alexandru Lazescu 14.04.2020

De același autor

La tradiționala Conferință de Securitate de la Munchen tema a fost "Westlessness", adică pierderea influenței globale a Occidentului. Și, deși sunt mai mulți factori care acționează în această direcție, de vină, s-a susținut acolo, ar fi în principal comportamentul miop, unilateralist, al administrației Trum care a abandonat viziunea multilateralistă care a stat în centrul politicii externe americane în perioada post-belică. Ceea ce a stîrnit îngrijorare mai ales la Berlin, elita politică germană fiind îngrijorată de erodarea instituțiilor internaționale create de Statele Unite și de europeni după cel de-al doilea război mondial. "Cel mai apropiat aliat al nostru, Statele Unite ale Americii, sub conducerea actualei administrații, respinge ideea unei comunități internaționale”, se plîngea președintele german Frank-Walter Steinmeier în discursul ținut în deschiderea Conferinței. ”Cooperarea internațională este într-o recesiune fără precedent", se lamenta și ministrul de externe de la Berlin, Heiko Maas. Iar de vină pentru această gravă deteriorare a climatului internațional nu este neapărat ascensiunea Chinei sau “diminuarea semnificației strategice a Europei după sfîrșitul Războiului Rece” ci în principal actualul locatar de la Casa Albă. Nu fiindcă Statele Unite nu ar mai avea putere economică și militară, ci "fiindcă angajamentul decidenților de la Casa Albă s-a schimbat când vine vorba de ordinea mondială la realizarea căreia Statele Unite au contribuit”. Aceleași acuze i se aduc lui Donald Trump și peste Ocean, deopotrivă de către establishment-ul democrat și republican, inclusiv acum în cursul actualei pandemii cînd, ni se spune, Statele Unite ar fi trebuit să-și asume rolul tradițional de lider mondial în lupta cu coronavirusul.

Problema cu multilateralismul și cooperarea internațională, evident dezirabile, este însă că între generoasele și luminatele declarații de principiu și realitatea de pe teren este o mare distanță. Totul sună bine atîta vreme cît nu se intră în detalii. De pildă dacă americanii se plîng în legătură cu asimetriile comerciale în schimburile cu UE această atitudine este taxată drept o abatere de la multilateralism. În schimb China este lăudată că a semnat Pactul de la Paris pentru schimbările climatice deși are în curs cel mai ambițios program mondial de construcție de termocentrale pe cărbune. Iar diferențele de abordare unilaterală și de tratament din interiorul Uniunii Europene, care s-au văzut și în trecut atunci cînd Germania a decis să implementeze proiectul Nord Stream în cooperare cu Rusia ignorînd complet interesele economice și de securitate ale Poloniei și țărilor baltice, au ieșit acum și mai pregnant la lumină în timpul pandemiei cînd cuvîntul de ordine a fost fiecare pentru el.

Cum a interpretat la Geneva Organizația Mondială a Sănătății o partitură scrisă la Beijing

Între instituțiile fanion ale sistemului de cooperare internațională, atît de apreciat de d-nii Steinmeier și Maas, foarte vizibilă în aceste vremuri este și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) al cărui buget este acoperit, în proporție de 22 de procente, de către Statele Unite (o contribuție de $511 milioane anual). OMS se află în centrul unei controverse majore în aceste zile după ce Donald Trump a criticat faptul că deși organizația este finanțată în bună măsură de America funcționează ca un proxy al Chinei. Președintele s-a referit în particular la faptul că OMS a criticat decizia Casei Albe de a suspenda zborurile dinspre China (pe care atunci și adversarii săi politici democrați au criticat-o ca fiind o probă de "rasism"). Deloc suprinzător, mass media liberale, ostile președintelui, precum The New York Times sau The Guardian, s-au grăbit imediat să-l acuze că vrea să distragă atenția de la responsabilitatea sa privind gestionarea crizei. Însă indiferent cum privim lucrurile, și e adevărat că Trump recurge adesea la astfel de tactici diversioniste, el are dreptate în această privință. Iar problemele organizației sunt în realitate mult mai serioase.

Sub conducerea directorului general, etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus, OMS a devenit un fel de porta voce a Chinei căreia i-a repetat papagalicește pozițiile. Pe 14 ianuarie, înainte ca o delegație oficială a OMS să fi vizitat măcar China, conducerea OMS a susținut public afirmația Beijingului că nu există „dovezi clare de transmitere de la om la om”. Două săptămâni mai târziu, de la Beijing unde se raportaseră deja peste 4500 de cazuri și în multe alte țări se semnalaseră îmbolnăviri cu acest nou coronavirus, dr Tedros aflat în vizită în China i-a lăudat entuziast pe liderii săi pentru eficiență și transparență în condițiile în care, se știe, aceștia au așteptat șase săptămâni după apariția primelor cazuri la Wuhan pentru a interveni pentru a limita răspîndirea. În tot acest timp autoritățile chineze au cenzurat mass media și i-au pedepsit pe medicii care au încercat să sune alarma și se estimează că peste cinci milioane de oameni au venit sau au plecat din Wuhan, potrivit primarului orașului. Între aceștia se află și pacientul cu primul caz de virus confirmat din America. De altfel unul dintre marile semne de întrebare, pe care Beijingul ar trebui cu siguranță să-l lămurească, este de ce au suspendat traficul aerian între Wuhan și restul Chinei însă nu și cel între Wuhan și Statele Unite?

Ulterior, pe 30 ianuarie, deși OMS emisese un avertisment public privind o stare de urgență sanitară după ce numărul infecțiilor raportate din China ajunsese la 10 mii de cazuri dr Tedros l-a criticat pe Donald Trump pentru că decizia de a restricționa călătoriile din China și a îndemnat alte țări să nu facă același lucru. El a apreciat atunci că răspîndirea virusului în afara Chinei ar fi „minimală și lentă”. Și a trebuit să treacă mai bine de o lună pînă cînd OMS să declare o pandemie, pe 11 martie, cînd numărul oficial de cazuri la nivel mondial ajunsese deja la 118 mii de persoane în 114 țări. Iar în afară de asta, OMS este suspectată în Statele Unite dar și în multe state europene că minimalizează numărul deceselor din Wuhan pentru a nu irita China.

În același timp, sub presiunea Chinei, OMS nu a permis Taiwanului să-și trimită un observator pe perioada pandemiei dincolo de faptul că a ignorat complet avertismentele venite de la Taipei încă din decembrie care avansau posibilitatea transmisiei de la om la om. Iar atunci cînd un reporter TV din Hong Kong l-a întrebat pe canadianul Bruce Aylward, care conduce misiunea comună OMS-China pentru Coronavirus, dacă organizația își va reconsidera refuzul de a permite prezența Taiwanului acesta a refuzat pur și simplu să răspundă.

Cum își extinde China controlul asupra unor organizații-cheie din structura ONU cu ajutorul statelor satelit din Africa

Însă problemele legate de OMS sunt departe de a fi singulare. Întregul sistem de organizații internaționale, aflate sub umbrela ONU, a devenit unul excesiv de birocratic, costisitor, corupt și ineficient chiar dacă sunt și structuri care se dovedesc utile. De departe cea mai mare contribuție la bugetul său cumulat, care anul trecut a fost de $53 miliarde, o au Statele Unite, cu $11 miliarde (22 de procente), adică mai mult decît următoarele trei state, Germania, Marea Britanie și Japonia, la un loc. Cu toate acestea, Rusia (care plătește de aproape 10 ori mai puțin ca Statele Unite, deși este membru permanent în Consiliul de Securitate, și mai ales China (cu o contribuție practic egală cu aceea a Suediei) au reușit să manevreze zeci de state satelit reușind nu doar să-și impună favoriții la conducerea acestor structuri ci să le și imprime acestora o pronunțată linie anti-occidentală, în special anti-americană. S-a ajuns astfel în situația ridicolă în care țările occidentale să acoperă cea mai mare parte a finanțării unor organizații care le sunt profund ostile. Aceasta a făcut ca Statele Unite să decidă să părăsească în mod formal UNESCO, alături de Israel, la 1 ianuarie 2019 acuzînd comportamentul extrem de ostil al organizației la adresa Ierusalimului.

Dacă revenim însă la OMS o serie de lideri africani s-au grăbit să sară imediat în apărarea lui Tedros Adhanom Ghebreyesus făcînd apel la "solidaritate și cooperare", ignorînd complet fondul criticilor care i se aduc. De altfel, probabil obsesia multilateralismului cu orice preț îl determină și pe Wolfgang Ischinger, președintele Conferinței pentru Securitate de la Munchen, să facă același lucru. Într-un interviu acordat Euractiv el a apreciat că OMS face "o treabă excelentă la nivel global" în total dezacord cu realitatea factuală evidențiată mai sus. În cea ce îi privește pe liderii africani nu este vorba doar de un fel de solidaritate "continentală" față de fostul ministru al sănătății și al afacerilor externe din Etiopia. Africa este controlată aproape complet de China care a făcut aici investiții uriașe, multe ineficiente (precum o linie de cale ferată complet inutilă din Kenya), este în curs de cumpărare a unor porturi (precum în Kenya) și a preluat controlul asupra exploatării unor resurse naturale cheie, precum metalele rare. Dezvăluiri din mass media care au vorbit în paralel despre formule de mituire a elitelor de pe continent. În acest fel China și-a consolidat controlul asupra unui bloc masiv de sprijin prin care își poate impune candidații în cadrul diverselor organizații internaționale. Motiv pentru care unele voci nu se sfiesc să vorbească despre o formă mascată de neocolonialism.

Influența Beijingului este atît de extinsă încît Howard French, fostul șef al biroului The New York Times de la Shanghai, a vorbit într-o carte apărută în 2014 despre un "al doilea continent al Chinei" (China's Second Continent: How a Million Migrants Are Building a New Empire in Africa). O influență care are toate șansele să se extindă pentru că Beijingul are grijă să cultive și noua generație de lideri. Mii de studenți, politicieni, oameni de afaceri, birocrați, sunt aduși regulat în China unde li se vorbește, între altele, despre concepția chineză asupra justiției, drepturilor civile, guvernanței. Este o strategie de cursă lungă a Beijingului de "de-americanizare" a lumii pe care dorește să o remodeleze plecînd de la principiile și valorile sale în opoziție cu cele occidentale.

China a finanțat sediul din Addis Ababa, în Etiopia, al Uniunii Africane inclusiv infrastructura de IT și de comunicații, instalată de Huawei. Ultimul detaliu este important pentru că în ianuarie 2017 cotidianele Le Monde și Financial Times au dezvaluit că timp de 5 ani în cursul nopții toate informațiile confidențiale colectate în timpul zilei erau transmise către un server din Shanghai. Numai că influența Chinei asupra liderilor africani este atît de extinsă încît nu numai că nu au îndrăznit să protesteze dar au și negat categoric incidentul. Mai mult, în iunie anul trecut Uniunea Africană a semnat un amplu acord cu Huawei pentru extinderea partenariatului în domenii precum cloud computing, 5G și Inteligența Artificială. O influență care a fost probată o dată în plus în 2017 cînd inițiatorii unei lovituri de stat militare din Zimbabwe care l-au îndepărtat de la putere, după 37 de ani, pe Robert Mugabe (decedat anul trecut) s-au dus mai întîi la Beijing pentru a obține binecuvîntarea Chinei, ceva ce aduce aminte de situația existentă în trecut în cadrul fostului bloc sovietic.

În plus, dacă programele de investiții și granturile occidentale destinate țărilor africane vin de regulă la pachet cu diferite condiționări (transparență, promovarea democrației și a statului de drept, etc) Beijingul le oferă liderilor africani, și nu doar lor ci și unora America de Sud, precum Venezuela și Ecuadorul, ceva mult mai tentant: sisteme de supraveghere avansate (Internet, camere video, telefonie mobilă, etc), după modelul deja existent în China, care să le permită menținerea fără probleme la putere. În aprrilie anul trecut o amplă investigație

intreprinsă de Wall Street Journal dezvăluia că astfel de sisteme, care le oferă guvernanților un intrument eficient de control a opoziției și de reprimare a protestelor, botezate benign "Smart City", au fost instalate în peste 100 de orașe din Africa.

După cum subliniază și cotidianul Le Figaro într-un articol recent acest control al Chinei asupra liderilor africani, și nu doar africani, i-a permis să-l impună și pe Tedros Adhanom Ghebreyesus în 2017 în fruntea OMS, în ciuda unor controverse majore legate de el, dezvăluite la acea vreme de numeroase publicații, între care și The New York Times, care menționau că era acuzat că ar fi acoperit trei epidemii de holeră în Etiopia. Iar asta este doar una dintre problemele biografiei sale, puțin zis controversate, ca unul dintre oamenii cheie ai regimului violent și represiv din Etiopia, vinovat de încălcări grave ale drepturilor omului (conform Human Freedom Index 2018).

"Una dintre metodele prin care China își sporește influența e plasarea în poziții – cheie a candidaților săi", scrie Le Figaro. "Astfel, China controlează indirect și FAO (Organizația pentru Alimentație și Agricultură a ONU), Comisia pentru Dezvoltare Industrială, Comisia de Telecomunicații Internaționale și OMS. Până de curând, China a controlat și Interpol".

Pe această tendință ”China e pe cale să preia controlul asupra ONU”, mai scrie cotidianul francez citînd un diplomat francez de la Națiunile Unite. Procesul este destul de avansat așa că rămîne de văzut dacă această tendință mai poate fi oprită. Combinația dintre resentimentele anti-occidentale și "argumentele tentante" ale Chinei par a fi irezistibile pentru numeroase state de pe glob, conduse în marea lor majoritate de regimuri autoritare, adesea brutale și corupte. Sunt voci în Statele Unite, între care și influentul senator Tom Cotton, care nu exclud chiar ideea ca Statele Unite să iasă din OMS și să constituie alături de aliați o altă organizație. Este însă destul de puțin probabil ca europenii să fie dispuși să facă un astfel de pas radical militînd mai degrabă pentru o reforme în interiorul organizațiilor existente. Indiferent de abordare pare tot mai clar că discuția despre multilateralism în condițiile actuale intră în dificultăți vizibile atunci cînd se trece de la principiile generoase la realitatea de pe teren. Sigur că trebuie făcute nuanțările necesare. Una este să discuți despre NATO și cu totul altceva să te referi la ONU sau la Organizația Mondială a Comerțului. Însă Washington-ul pare să aibă dreptate atunci cînd vorbește despre un necesar demers de resetare, de regîndire, a actualului cadru instituțional de cooperare internațională care fie se dovedeșt ineficient fie, mai rău, a devenit în unele cazuri un instrument utilizat de puteri ostile, în principal de China dar și de Rusia, împotriva Occidentului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22