Pentru integrarea europeana mai avem nevoie de cateva miracole

Alexandru Lazescu 13.01.2003

De același autor

Anul 2002 a fost unul bun pentru Romania. Am primit la Praga invitatia de aderare la NATO, a fost primul an fara vize Schengen, iar in decembrie, la Copenhaga, Uniunea Europeana ne-a dat o "foaie de parcurs" si o data precisa de aderare, anul 2007. Aproape un miracol! Saltul de la conditia de tara care in 1999 era inca plasata intr-o zona a nimanui la statutul de viitor membru NATO in 2002, cu un orizont foarte clar si apropiat de integrare in Uniunea Europeana, in 2007, e ceva la care putini visau doar cu cativa ani in urma. Chiar daca ne-au adus aici in buna masura nenorocirile altora, conflictul din Kosovo si tragedia de pe 11 septembrie de la World Trade Center, avem toate motivele sa ne bucuram de o sansa cu adevarat istorica. Era imposibil de imaginat un alt scenariu care se ne poata scoate intr-un timp relativ scurt din subdezvoltare. Nu e vorba doar de banii veniti de la Bruxelles, ci si de incadrarea intr-un sistem de reguli juridice si institutionale obligatorii, pe care altfel, fara o constanta monitorizare si presiune din exterior, cu greu Bucurestiul le-ar fi pus in practica.

Toate acestea insa sunt expresia unui interes extern pentru Romania, un cec in alb primit de la Washington si Bruxelles mai degraba, decat efectul unor merite speciale ale Executivului. In particular, oficiali din UE spun ca nimeni nu se autopacaleste la Bruxelles atunci cand vine vorba de situatia reala din tara. "Gaurile" din cascavalul justitiei si administratiei romanesti sunt vizibile de departe. Privatizarile mari au batut pasul pe loc, iar cele mici sau mijlocii s-au decis exclusiv pe linie de partid. Mult trambitata crestere economica nu inseamna defel ca s-au produs schimbari de substanta in structura economiei, ci e in principal rezultatul investitiilor facute din fondurile Uniunii Europene si ale Bancii Mondiale, plus al intrarilor de bani de la cei care muncesc in strainatate si care toate la un loc insumeaza probabil peste 1,5 miliarde dolari anual, generand o crestere automata a PIB-lui mai mare de 4%.

Deocamdata insa, decizia politica la nivelul UE este aceea de a se incerca "tragerea Romaniei in interior", dincolo de pacatele bine cunoscute ale actualei guvernari si de problemele grave ale societatii romanesti in ansamblu.

Pe de alta parte, nu tot ce vine de la Bruxelles e in mod automat o binefacere. Analisti de prestigiu, precum foarte cunoscutul profesor de economie de la Harvard Jeffrey Sachs, apreciaza ca dorinta Uniunii Europene de a impune noilor membri, majoritatea provenind din Europa de Est, obligatia de a adopta in ritm accelerat reglementarile sale, adesea stufoase si inflexibile, va avea un impact economic negativ. Noul Cod al Muncii e doar un exemplu in acest sens.

Mediile de afaceri din aceste tari sunt probabil mult prea fragile pentru a absorbi peste noapte, fara a se resimti, severele reglementari comunitare. Daca la inceputul anilor 1990 ar fi fost respectate la litera toate prevederile in vigoare, Romania nu ar mai fi avut astazi una din cele mai dezvoltate industrii de televiziune prin cablu de pe continent. In plus, in multe domenii economia europeana e semnificativ mai putin competitiva decat cea americana. De fapt, Europa Occidentala are ea insasi nevoie de reforme profunde. Franta are un sector public hipertrofiat. Germania, cea mai mare economie a continentului, trece printr-o criza prelungita tocmai datorita unui sistem social si de asistenta de sanatate care nu mai poate fi sustinut financiar. Presiunea unor sindicate mult prea puternice configureaza o piata europeana a muncii inflexibila, un alt factor care afecteaza competitivitatea firmelor europene in raport cu cele din Statele Unite.

In ciuda acestor lucruri, nu putem sa nu recunoastem ca o tara ca Romania, in care bascalia si neseriozitatea au patruns adanc in textura intregii societati, are totusi mare nevoie de rigoarea cadrului institutional impus de la Bruxelles. In plus, cum era si de asteptat, de multe ori se exagereaza cu propozitii de genul "ni s-au cerut aceste reglementari de catre Uniunea Europeana". Un argument extrem de comod pentru autoritati, atunci cand vor sa impuna unele prevederi legale controversate, dar adesea inexact. De fapt, de cele mai multe ori se cere doar respectarea unui cadru general european, si nu a unor paragrafe legislative la litera, asa cum suna discursul oficial.

Dar se va putea incadra Romania in scenariul de integrare euro-atlantica?
Pentru ca atat invitatia de aderare la NATO, aderare care, atentie, va trebui aprobata de parlamentele actualilor membri, cat mai ales foaia de parcurs adoptata pentru Romania la nivelul UE au statutul unui credit politic, economic, financiar, cu conditii insotitoare concrete si severe. Optimistii sustin ca lipsa de vointa politica si blocajele interne vor putea fi compensate de presiunile externe, cu precadere de la Bruxelles si Washington. In plan formal, pentru ca a acceptat toate aceste conditii, administratia de la Bucuresti nu poate eluda o astfel de supervizare. Chiar daca, pe masura ce se va intra in detalii, iritarea va creste la Palatul Victoria. Am avut un prim exemplu in reactia oparita a premierului la scrisoarea sefului Delegatiei UE la Bucuresti, Johnatan Scheele, prin care i se atragea atentia ca blocajul de la Consiliul General al Capitalei, dominat de PSD, blocaj care impiedica derularea unor programe de investitii de sute de milioane de euro convenite cu BERD, doar de dragul bataliei cu Traian Basescu, nu e numai un semnal extern cat se poate de prost, dar poate duce la pierderea banilor de investitii.

O buna ilustrare a faptului ca una este sa te declari in principiu trup si suflet adeptul "misiunii istorice" de integrare euro-atlantica si alta sa accepti si sa pui in practica masuri care iti afecteaza semnificativ interesele politice si financiare. Or, din acest punct de vedere, maniera in care a reactionat Adrian Nastase nu a fost deloc de bun augur. Nu numai pentru ca, in loc sa vada fondul problemei, faptul ca exista riscul ca Bucurestiul sa piarda investitii importante si absolut necesare, primul ministru a avut un acces de orgoliu, amenintand cu un fel de para a lui Johnatan Scheele la Bruxelles, dar si pentru ca reactionand emotional si arogant nu a realizat faptul ca un astfel de mesaj nu putea fi trimis fara stirea conducerii UE. Era vorba pana la urma de un semnal pe axa Bucuresti-Bruxelles. Pentru ca astfel de situatii conflictuale vor aparea tot mai des in viitor. Daca si de la Palatul Victoria reactiile vor fi de acelasi tip, atunci vom avea parte de numeroase puncte de criza, care vor face din traseul integrarii unul extrem de zbuciumat. Acesta e pericolul, pe masura ce se trece tot mai mult de la propozitii generale la actiuni care lezeaza interese concrete, cu nume si adresa.

Intrebarea fundamentala este pana la urma daca modernizarea Romaniei se poate face "contre coeur", aproape exclusiv sub presiunea exteriorului. Adica, in buna masura impotriva intereselor unor structuri politico-economice clientelare adunate in jurul PSD. Si poate fi Adrian Nastase port-stindardul unui astfel de demers, asa cum se autoproclama? Primul ministru e, fara indoiala, un om inteligent si un abil politician. Dar nu pare deloc sa aiba caracterul unui adevarat om de stat, capabil sa sacrifice interese personale pentru o viziune. In jurul sau roiesc figuri cel putin controversate, de la Costel Bobic la Ristea Priboi. Dupa bunul obicei romanesc, Adrian Nastase ar vrea sa le aiba pe toate: aplauze externe, deplina recunoastere si simpatie in Occident, imagine de campion al reformelor, dar si o clientela de partid indestulata, o situatie financiara personala infloritoare, o opozitie slaba si consensuala, o populatie docila si recunoscatoare.

Acestea sunt auspiciile sub care primul ministru vrea sa transeze in favoarea sa disputa cu presedintele Iliescu pentru controlul asupra PSD. Anul 2003 va curge probabil sub semnul acestei confruntari. O infruntare care tine de agenda personala a premierului, nu de aceea a Romaniei si a procesului de integrare europeana. Oricum, eventualele alegeri anticipate nu au cum schimba mare lucru. Ar insemna sa igoram o realitate autohtona profunda. Singurul lucru pe care anticipatele l-ar putea modifica in acest moment ar fi doar unele repozitionari pe harta de putere din tara, transarea unor dispute personale la varf, si nimic mai mult. E greu de crezut ca, dupa anticipate, "baronii locali", Mischie, Bebe Ivanovici, Oprisan, Marza sau altii ca ei, ca sa nu mai vorbim de numele grele de la Bucuresti din PSD, oameni care gestioneaza zeci, daca nu sute de milioane de dolari si care au acumulat oricum averi personale uriase, ar fi brusc marginalizati. Ca influenta retelelor de putere politico-financiare va scadea substantial peste noapte. Avem oare motive serioase sa credem ca, dupa respectivele alegeri inainte de termen, Adrian Nastase va putea deodata ignora pretentiile cercurilor de interese din jurul sau, cercuri carora le este profund indatorat, pentru a impune masuri care sa le dezavantajeze pe acestea?

In aceste conditii, pare probabil exagerat de optimista asteptarea Uniunii Europene ca actuala configuratie de putere din Romania sa permita transformarea radicala si in timp scurt a tarii doar sub imbold extern. Cu toate sumele nerambursabile impresionante ce vor veni de la Bruxelles. Nenorocirea este ca alternativele sunt atat de proaste, incat e mult mai bine sa credem in continuare in miracole.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22