De același autor
Criza jurnalistilor ostatici a declansat o discutie prea mult timp amanata despre practica sistematica a principalelor mass-media de a apela mereu la acelasi grup restrans de personaje, pentru a imprima anumite linii directoare curentelor din opinia publica, ori de cate ori se ajungea in momente critice: interventia NATO in Kosovo, intervalul dintre cele doua tururi de scrutin ale ultimelor alegeri prezidentiale sau incercarile de reformare a sistemului osificat din justitie. Cei incriminati s-au grabit sa faca trimitere la dreptul la libera opinie si la presiunea “punctelor de rating”, instrumentul de masura a audientei. Polemicile pe aceasta tema au avut adesea accente dramatice. S-au spus cuvinte grele, s-au lansat acuzatii dure. Si chiar daca nu se poate vorbi de o concluzie transanta, e totusi limpede ca s-au eliberat acum tensiuni create de-a lungul unei perioade de acumulare a unor frustrari intense.
Si asta chiar daca dezbaterea risca inca sa fie complet deturnata atunci cand se marseaza pe cateva premize discutabile. Problema nu e dreptul unuia sau altuia de a avea un anumit punct de vedere, ci responsabilitatea mass-media de mare audienta, si asta e valabil indiferent daca e vorba de Televiziunea sau Radioul publice ori de marile canale private, de a gazdui intregul diapazon de opinii, mai ales atunci cand e vorba de chestiuni sensibile si controversate. Din aceasta perspectiva, cultivarea unei grile de lectura monocroma a evenimentelor prin invitarea pe toate canalele de televiziune si la toate orele a aceluiasi binom sau trinom publicistic seamana cu un exercitiu de prelegere obligatorie, mai degraba decat cu o dezbatere adevarata.
Pe de alta parte, retinerea lui Dinu Patriciu are toate sansele sa puna pentru prima data serios in discutie practici abuzive utilizate in cursul anchetelor Parchetului, practici tolerate si adesea iresponsabil incurajate in ultimii 15 ani. Nu e deloc vorba de un detaliu tehnic. Si nu are nimic de a face cu vinovatia sau nevinovatia pe fond a omului de afaceri liberal. Dar de ce cineva, care nu a dat in nici un fel semne ca ar vrea sa se sustraga anchetei, trebuie supus unui interogatoriu neintrerupt de 18 ore si retinut in arestul politiei in miezul noptii e ceva greu de inteles in limitele normalitatii.
Acest gen de intimidare de sorginte totalitara convietuieste bine mersi, iata, intr-un mod aparent inexplicabil, cu mecanisme institutionale care formal apartin statului de drept. In mod ciudat, ele au supravietuit timp de 15 ani si datorita unui tip de atitudine destul de larg raspandita in opinia publica care, exasperata de coruptia generalizata, tanjeste dupa un tip de “autoritarism luminat”, care sa nu se mai impiedice de multimea de “piedici formale” specifice statului de drept, atunci cand sistemul de justitie se pune in miscare impotriva unor personaje percepute, pe drept sau pe nedrept, de opinia publica ca niste profitori ai tranzitiei postcomuniste. Bineinteles ca multi nu iau in calcul si derapajele, riscul ca acelasi sistem sa se transforme, asa cum s-a si intamplat adesea in trecut, intr-o arma de lupta impotriva unor adversari din zona politicului si afacerilor.
Dar nu doar in mass-media sau in sistemul de justitie este gunoiul ascuns sub pres. Intregul ansamblu politic traverseaza o acuta criza de legitimitate. De la activistii comunisti si securistii reciclati mai ales in PSD si PRM, politica romaneasca a ajuns in etapa tehnocratilor pragmatici lipsiti de culoare doctrinara. Promotorii ideii ca partidele nu sunt nimic altceva decat un fel de corporatii politice ignora, evident, cu desavarsire lectia impasului in care a ajuns intreaga constructie europeana. “Nu”-ul apasat de la referendumul din Franta si foarte probabil la cel din Olanda sunt in mare parte chiar expresia in practica a acestei decuplari totale a establishment-ului politic de realitatea sociala. E un avertisment sever pentru cei care cred ca Uniunea Europeana poate fi redusa la o insiruire de proceduri concepute in birourile de la Bruxelles. Asemanator, reconstructia Romaniei nu poate fi gandita doar ca un simplu proces tehnologic golit de valori, gestionat de grupuri de “baieti descurcareti” organizati in cateva formatiuni politice si retele de afaceri transpartinice, dispusi oricand la tumbe ideologice si la migratii pragmatice dupa alegeri.
Saptamanile urmatoare vor aduce din multe puncte de vedere destule clarificari, de la soarta alegerilor anticipate la eventuala aparitie a unui pol popular cu adevarat influent in politica romaneasca. Reuniunea initiata pe aceasta tema de Valeriu Stoica, profilarea platformei populare drept formula de pozitionare doctrinara viitoare cea mai probabila a Partidului Democrat, ca si descinderea in zilele urmatoare la Bucuresti a unei delegatii la varf a Partidului Popular European par sa anunte miscari importante pe aceasta directie. Ramane doar de vazut daca PNL va decide sa se alature in intregime unei astfel de formule sau o vor face doar oameni si grupuri separate din partid. Deocamdata e sigur ca apetenta peremistilor pentru curentul popular e in cadere libera, dupa ce, foarte probabil, popularii europeni au decis sa nu ii ia prea mult in serios. Revenirea anuntata a lui Vadim la conducerea PRM, din titulatura caruia aflam intre timp ca va disparea si “P”-ul popular, nu face decat sa marcheze probabila reintoarcere la discursul traditional incendiar, de tip justitiar, cu care “tribunul” spera sa faca o figura buna la eventualele anticipate din toamna.
Din toate punctele de vedere, urmatoarea perioada va contura decisiv tendintele dominante in politica autohtona, chiar daca nu vom avea probabil imediat si raspunsurile definitive. Daca luam in calcul si incertitudinea evolutiilor de pe scena europeana, care ar putea afecta chiar ritmul integrarii tarii in UE, atunci nu putem decat sa conchidem ca Romania se va afla, din toate punctele de vedere, sub tensiune.
.png)
