De același autor
S-a vorbit relativ putin in presa romaneasca despre ultimul Consiliu European. Problemele lui Dan Voiculescu cu fosta Securitate si speculatiile pe marginea viitorului coalitiei de guvernare au fost cele care au tinut capul de afis al agendei publice din ultimele zile. De fapt, nici pentru liderii europeni chestiunea aderarii Romaniei si Bulgariei nu a fost preocuparea de capatai. Altele au fost prioritatile: depasirea blocajului in care a intrat adoptarea Tratatului Constitutional si inventarea unei formule elegante, daca nu de a ingheta, cel putin de a face mult mai complicata in viitor extinderea Uniunii. In primul caz, solutia a fost sa se amane pana la sfarsitul anului 2008 termenul pana la care trebuie gasita o solutie. Pentru a rezolva a doua problema a fost introdus termenul "capacitate de absorbtie", despre care vom tot auzi de acum incolo.
Noua formulare schimba in chip major regulile jocului, cu toate ca Jose Manuel Barroso s-a straduit din rasputeri sa infirme faptul ca astfel a fost introdus un nou criteriu de aderare. Si asta pentru ca, spre deosebire de retorica din trecut, cand, pentru a fi primit in Uniunea Europeana, unui stat candidat i se spunea ca trebuie sa indeplineasca niste conditii, acum se pleaca de la premisa ca acest lucru nu mai este suficient. Si Uniunea trebuie sa fie pregatita pentru extindere. Cum in unele tari, precum Franta, de acum incolo Tratatele de Aderare vor trebui aprobate prin referendum, si nu in parlament, devine destul de limpede ca, daca facem abstractie de Croatia, care pare sa se gaseasca intr-o situatie oarecum privilegiata, sansele altor tari de a se alatura UE in urmatorii ani sunt destul de palide.
Partea buna in ceea ce ne priveste este ca tocmai datorita acestor complicatii starea de spirit generala a fost aceea de a se dori sa se traga linie in privinta aderarii Romaniei si Bulgariei. Dincolo de retorica dura, cu care de acum ne-am obisnuit, practicata in anumite cercuri conservatoare, mai ales in cele din Germania, mai toata lumea pare sa fi ajuns la concluzia ca o amanare a aderarii formale a celor doua state balcanice dincolo de data de 1 ianuarie 2007 nu foloseste nimanui. Altfel spus, ponoasele ar fi semnificativ mai mari decat foloasele, pentru ca lucrurile sunt mult prea avansate. Alocarile bugetare sunt deja facute, iar in zilele urmatoare va demara procesul de selectie a functionarilor romani care vor lucra in cadrul Comisiei Europene. Nemaivorbind de faptul ca amanarea ar complica serios ratificarea Tratatului de Aderare de catre unele dintre tarile care nu au facut-o inca.
Iata de ce, fara prea mult zgomot, liderii europeni au dorit sa anticipeze rezultatul ultimului Raport de monitorizare, in care Comisia Europeana va trebui sa consemneze daca Bucurestiul si Sofia sunt pregatite sa intre in UE la 1 ianuarie 2007, sugerand ca data cu pricina e potrivita si realista. Asa ca e de asteptat ca oficialii de la Bruxelles sa inteleaga mesajul implicit si pe 26 septembrie sa dea unda verde aderarii la inceputul anului viitor, chiar daca tot felul de stegulete rosii de natura tehnica vor mai bloca o vreme fie eliberarea de fonduri europene, fie anumite facilitati de care se bucura in mod automat un membru al Uniunii.
Ce vom face si cum ne va fi in interiorul UE e deja un alt subiect, pe care, iata, presedintele Traian Basescu deja l-a adus pe tapet, incercand sa lanseze astfel o discutie publica cu adevarat necesara. Nimic spectaculos nu se va intampla cu noi incepand din 2007. Multe dintre regulile si constrangerile impuse de la Bruxelles sunt deja in functiune. Nici salariile nu vor creste peste noapte, nici nu vor rasari brusc noi autostrazi. Sigur, vor veni bani de la UE, dar la inceput vor fi greu absorbiti, daca ne uitam la experienta tarilor care s-au alaturat UE in valul anterior. Continentul european are pe ansamblu mari probleme de competitivitate in contextul economiei globale si, asa cum previziona cu cativa ani in urma cunoscutul economist american Jeffrey Sachs, avalansa de reglementari birocratice emise de Comisia Europeana va afecta dinamica de dezvoltare a noilor membri. Exista insa si o jumatate plina a paharului. Presiunea alinierii la standarde comunitare pare sa fie singura modalitate viabila de a face administratia publica si in general ansamblul institutional autohton mai predictibil si mai functional. Ceea ce nu inseamna insa ca ne va fi automat mai bine in interiorul Uniunii. Cum va arata Romania pana la urma depinde in primul rand de ceea ce se intampla la Bucuresti, nu la Bruxelles.
