Studiile de gen și „poliția gândirii”

Recent am asistat și la noi la o dispută legată de studiile de gen. Senatul a adoptat un amendament la Legea educației naționale prin care sunt interzise în școli, universități, grădinițe și toate spațiile dedicate educației „activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”. Imediat au început protestele. S-a vorbit despre o „poliție a gândirii", despre o „crasă incultură", despre o „întoarcere în Evul Mediu" etc. La prima vedere protestele par justificate. La urma urmei de ce trebuie să se amestece parlamentul într-o astfel de chestiune. Dar asta doar dacă trăiești într-o altă lume, nu te uiți la ce s-a întâmplat în Occident în ultimele decenii și la ce se întâmplă, de fapt, chiar acum.

Studiile de gen ca și alte „discipline" de același tip sunt în fapt exemplu tipice de „pseudo-știință", la fel ca „studiile intersecționale" sau „studiile rasiale”. Ele pot fi, desigur, abordate ca discuție la alte discipline, la studiile de filosofie de pildă, atunci când se discută curentele neo-marxiste, dar nu ca discipline de sine stătătoare care din păcate au ajuns să deturneze atenția de la cele cu adevărat importante. Este în declin interesul pentru științe și pentru disciplinele fundamentale în condițiile în care mulți dintre cei din tânăra generație au lacune imense în cultura lor generală, esențială pentru orice intelectual, în timp ce tot felul de astfel de „pseudo-discipline", cu puternică amprentă ideologică, se înmulțesc ca ciupercile după ploaie.

Este important de spus că interesul pentru promovarea acestor inițiative nu este nici pe departe doar unul strict academic, ci urmărește o foarte clară agendă ideologică de modelare a tinerei generații în spiritul unei „lumi noi", complet decuplate de tradițiile și valorile tradiționale, precum cea de familie, de pildă, considerate toxice, opresive. Acest demers de „implant ideologic transformator” începe pe băncile facultăților și se termină în piețele în care se vandalizează (sau chiar se dărâmă) statuile lui Winston Churchill, George Washington sau a lui Indro Montanelli, în Italia, în timp ce se dezvelesc noi statui ale lui Marx și Lenin (ultima în Germania, la Gelsenkirchen). „Studiile de gen" sunt una din numeroasele portițe prin care curentul neo-marxist a ajuns să domine spațiul universitar din Occident și să-și impună de o manieră agresivă și intolerantă, chiar ca în „Evul Mediu", viziunea asupra societății. Orice deviere din spațiul public de la linia „politic corectă" fiind sever amendată.

Dintr-un sondaj Rasmussen Reports, din decembrie 2018 reieșea că doar 26 procente dintre adulții americani cred că au o deplină libertate de expresie în timp ce 68 procente dintre ei sunt convinși că poți avea mari probleme dacă să spui ceva „incorect politic”. Un alt sondaj YouGov, realizat în Marea Britanie, ajungea la aceeași concluzie: într-un raport de 48% vs 35% cei intervievați recunoșteau că în multe chestiuni evită să spună cu adevărat ce gândesc, din motive similare.

Cei care sunt astăzi atât de indignați și vorbesc despre instaurarea unei „poliții gândirii" ar trebui să se uite în cu totul altă parte. De exemplu, ar trebui să se uite la campania agresivă și la enorma revărsare de ură la care este supusă celebra creatoare a cărților „Harry Potter", J.K. Rowling, pentru vina capitală de a susține, în contextul unei discuții legate de transgenderi, că „a șterge conceptul de sex înseamnă să ștergi la nivel global realitatea femeii”. Cereri de boicot, amenințări pe Twitter, pentru delictul de „transfobie”. S-a solicitat chiar ca viitoarea sa carte, care urmează să apară la editura Hachette, să nu mai fie publicată. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu „conceptele” vehiculate la studiile de gen, ideea de bază este aceea că sexul nu există în realitate, este doar o „construcție socială". Ele sunt parte a unei ideologii de stânga radicale care promovează o viziune a lumii în care totul, absolut totul, este văzut ca parte a structurilor și relațiilor de putere, pe care susține că vrea să le destructureze. Această formulare vagă și elastică poate fi aplicată cu ușurință aproape în orice context și pentru a justifica aproape orice, oricât de absurd. De exemplu, atunci când se solicită, așa cum s-a întâmplat într-o universitate americană, ca tabloul lui Shakespeare să fie înlocuit cu unul al unei scriitoare lesbiene de culoare.

După cum scrie Ayaan Hirsi Ali în Washington Examiner „incidentul Rowling evidențiază pericolul actual cu care se confruntă nu numai drepturile femeilor, ci și valorile noastre fundamentale, în ansamblu. Nu este nimic mai suspect decât formularea «Libertatea de exprimare» ... dar numai pentru un discurs aprobat”.

Ceea ce vedem acum în Occident, această ofensivă oarbă împotriva tuturor valorilor fundamentale care constituie ancorele sociale vitale, este rezultatul abandonării sistemului instituțional din educație, de la școli la universități, al cărui control a fost preluat treptat de personaje radicalizate, care se prezintă drept agenți ai „justiției sociale”, singuri depozitari ai adevărului, exponenți ai clarității morale, care au înlocuit gândirea critică cu propaganda ideologică. Știu, se spune că noi nu suntem în aceeași situație, că la noi e altfel. Că lucrurile nu suportă comparație. Ceea ce este în principiu corect. Așa e. Dar același gen de avertismente erau formulate la mijlocul anilor '90 și în universitățile americane. "Încă din 1994, Daphne Patai și Noretta Koertge, ambele ferme avocate ale drepturilor femeilor, avertizau asupra presiunilor tot mai mari din departamentele de studii ale femeilor din Statele Unite pentru a se conforma la anumite puncte de vedere ideologice fixe", menționează Ayan Hirsi Ali. După cum spun chinezii o călătorie de o mie de mile începe cu primul pas.