Tensiuni electorale în America

Dacă ne uităm pe sondaje, atât cât ne putem încrede în ele, Donald Trump ar putea fi reales președinte în 2024. Nu e deloc exclus. În pofida numeroaselor sale procese, în multe cazuri cu o vădită tentă politică. Așa cum arată lucrurile în prezent, este puțin probabil să piardă nominalizarea Partidului Republican, ceea ce îi va permite să intre în competiția electorală finală din noiembrie anul viitor.

Sunt însă și destule necunoscute. Una dintre ele este aceea ca juridic să i se interzică să participe la alegerile din unele state. Deocamdată, o primă astfel de solicitare a fost respinsă în justiție. Dar mai sunt altele. Oricum, cu 11 luni înainte de alegeri e greu să tragi concluzii definitive privind șansele candidaților. În plus, e de văzut care va fi impactul candidaturii lui R.F. Kennedy Jr. Pe cine va avantaja mai mult dintre cei doi?

Un sondaj Wall Street Journal îl dă câștigător pe Donald Trump în fața lui Joe Biden cu 47% la 43% (cu un an în urmă, Biden era în frunte cu 45% la 43%). Alte sondaje sunt mai strânse, însă mai toate îl văd pe Trump câștigător în așa-numitele „state balama” care în final sunt hotărâtoare în economia voturilor din Colegiul Electoral. O serie de sondaje realizate de The New York Times și Siena College îl plasează pe Joe Biden în urma lui Donald Trump în cinci din cele șase state pe care actualul președinte le-a câștigat în 2020. Între motive fiind îndoielile privind vârsta sa, nemulțumirile legate de modul în care a gestionat economia și situația de la granița din sud cu Mexicul, pe unde intră între 200 și 300 de mii de imigranți ilegali în fiecare lună.

Dacă se va ajunge la o reluare a finalei electorale din 2020, am avea o situație rarisimă, întâlnită ultima oară în 1892, în care se confruntă un președinte în funcție cu un fost președinte. O perspectivă de care însă publicul american nu este deloc încântat, într-o proporție masivă de 70 de procente. Ratingul de nefavorabilitate al lui Trump este de 56%, cel al lui Biden, de 61%.

Așa cum arată lucrurile în prezent, este foarte puțin probabil ca Donald Trump să nu câștige la pas alegerile primare din Partidul Republican. Este creditat cu un avans puțin obișnuit, de 30, 40 sau chiar 50 de procente în fața principalilor contracandidați, Nikki Haley și Ron DeSantis. Alegătorii republicani nu par deloc impresionați de faptul că Nikki Haley, care este sprijinită de principalii donatori ai partidului, este creditată cu un avans de 17 procente (51% la 43%) într-o ipotetică confruntare cu Joe Biden. În mod normal, acest lucru ar trebui să conteze mult, pentru că ea se bucură de un sprijin masiv în segmentul alegătorilor independenți care au ajuns să reprezinte peste jumătate din totalul acestora. Ei sunt cei care, până la urmă, vor decide soarta confruntării electorale din noiembrie 2024. Nikki Haley ar fi greu de învins, cu sau fără Joe Biden de partea cealaltă. Însă e greu de crezut că va avea ocazia. Există o nemulțumire, vecină cu furia, a nucleului dur republican față de elitele din ambele partide pe care le consideră responsabile pentru dificultățile majore prin care trec în acest moment Statele Unite. Or, Nikki Haley este văzută ca parte a acestei elite, o aliată a „statului profund”, de unde și lipsa de încredere.

Multă vreme, democrații și elitele din mass-media, din establishment, din spațiul academic, zone dominate categoric de stânga liberală, și-au arătat siguranța că Biden va câștiga fără probleme în confruntarea cu Trump. Acum, când sunt indicii serioase că lucrurile ar putea arăta cu totul altfel, au intrat în panică. Motiv pentru care, pe ambele maluri ale Atlanticului, asistăm la o adevărată ploaie de scenarii apocaliptice. „Donald Trump reprezintă cel mai mare pericol pentru lume în 2024”, scria The Economist în numărul din 18 noiembrie 2023, adăugând că „perspectiva unui al doilea mandat Trump umple de disperare parlamentele și sălile de consiliu ale lumii”. Tot în Marea Britanie, The Guardian ne spune că, dacă va fi ales, „Trump va pretinde că are un mandat pentru a se răzbuna și a ocupa Casa Albă permanent”. „O dictatură Trump este din ce în ce mai inevitabilă”, avertizează Robert Kagan, într-un eseu din Washington Post, în care face trimitere la Germania interbelică în perioada Republicii de la Weimar.

The Atlantic, publicație aflată acum în proprietatea văduvei lui Steve Jobs, cu notorii vederi progresiste, îi dedică lui Trump un întreg grupaj în numărul din Ianuarie/Februarie 2024. Nu mai puțin de 16 articole. Toate prevestesc cele mai groaznice nenorociri care se vor abate asupra Statelor Unite dacă el va câștiga un al doilea mandat. Într-unul dintre articole, „Încă patru ani de misoginism scăpat de sub control”, autoarea este convinsă că „într-un al doilea mandat al lui Trump, femeile vor fi din nou ținte”. O alta avertizează că „un al doilea mandat al lui Trump ar valida ideologiile violente ale extremiștilor de extremă dreapta - și le-ar permite acestora să scape de pericolul juridic”. Dacă Trump câștigă, va încerca să-și subordoneze armata, crede Tom Nichols. „În 2020, forțele armate au fost un bastion împotriva proiectelor antidemocratice ale lui Donald Trump. Schimbarea acestui lucru ar fi o prioritate ridicată într-un al doilea mandat”. „Ce se va întâmpla cu psihicul american dacă Trump va fi reales?” se întreabă o altă autoare, și ea profund marcată de gravitatea pericolului: „Organismul nostru nu este conceput pentru a face față stresului cronic”. În fine, Jeffrey Goldberg, redactorul-șef al publicației, face o profeție sumbră: „America a supraviețuit primului mandat al lui Trump, deși nu fără a suferi daune serioase. Un al doilea mandat, dacă va exista unul, va fi mult mai rău”.

Într-un articol din UnHerd, Martin Gurri, fost analist CIA și autorul cărții „The Revolt of the Public”, demontează toată această isterie mediatică scriind că, departe de a fi exponentul unui pericol autoritar, Trump s-a dovedit a fi în primul său mandat un naiv care a fost faultat constant de birocrați și de structurile din „statul profund”. În afară de asta, mai spune Gurri, pentru a confisca puterea, un dictator ar trebui să controleze fie armata, ca în cazurile lui Franco, Peron sau Pinochet, fie o mișcare de masă cu o aripă paramilitară, cazurile lui Lenin, Mussolini sau Mao. Or, Trump este departe de a fi în vreuna dintre aceste situații. Din contra, fiecare instituție federală îi este profund ostilă, spune el, subliniind ironic că „chiar și dacă sunteți unul dintre cei 10 oameni de pe Pământ care mai cred că dezvăluirile din laptopul lui Hunter Biden au fost opera unor hackeri ruși, trebuie să recunoașteți că eșecul de a bloca această narațiune se reflectă prost în privința abilităților dictatoriale ale lui Trump”.

„Portretizarea domnului Trump ca un dictator în devenire este un caz de manual de proiecție psihologică, procesul prin care oamenii evită să se confrunte cu propriile gânduri, sentimente sau comportamente nedorite, atribuindu-le în mod subconștient altora”, scrie Wall Street Journal. De pildă, dacă e să discutăm despre politizarea justiției și a structurilor federale, o Curte de Apel a decis în luna septembrie că oficiali din administrația Biden au încălcat Primul Amendament colaborând cu companiile BigTech pentru a bloca discursul politic critic privitor la COVID și alegerile din 2020. De asemenea, o suită întreagă de autorități de reglementare - Comisia Federală pentru Comerț, Comisia pentru Valori Mobiliare și Bursă, Consiliul Național pentru Relații de Muncă și Departamentul de Justiție – s-au îndreptat la unison către companiile lui Elon Musk pentru diverse infracțiuni de reglementare, după ce acesta, prin preluarea Twitter, nu numai că a scos rețeaua socială de sub influența stângii liberale, dar a și devoalat maniera în care FBI și alte structuri acționau împotriva vocilor critice la adresa Casei Albe și democraților, prin dezvăluirile din dosarul „Twitter Files”. După cum subliniază articolul menționat mai sus „dl Biden și aliații săi au făcut exact ceea ce avertizează că va face dl Trump dacă se va întoarce la Casa Albă. Spre deosebire de dl Biden însă, dl Trump ar trebui să se confrunte cu o presă și o birocrație federală ostile”.

Numai că tot acest discurs mediatic în care abundă sintagme precum pericolul extremismului, salvarea democrației, amenințarea cu tirania, supremația albilor, fascismul sau nazismul, după caz, s-a uzat sever. În ultimele două decenii, mai toți foștii președinți republicani, de la Reagan încoace, au fost acuzați de astfel de păcate capitale. În 2005 fostul consilier al lui Bill Clinton, Sidney Blumenthal, îl acuza, într-un articol intitulat sugestiv „Bush despotul”, pe George W. Bush că plănuia ca, „printr-o singură lovitură de stat, să preia controlul asupra tuturor instituțiilor guvernamentale”.

Toate acestea nu înseamnă însă că un al doilea mandat al lui Donald Trump nu pune destule probleme reale. Trump va fi probabil mai degrabă preocupat să-și ia revanșa față de oponenții săi decât să asigure guvernarea Statelor Unite prin aceste vremuri extrem de complicate. Această bătălie surdă riscă să consume timp și resurse de atenție. În al doilea rând, un egomaniac ca Trump va avea dificultăți să adune în jurul său o echipă de calitate, un element esențial pentru succesul celor două mandate ale lui Ronald Reagan. În fine, probabil cel mai grav lucru e că toată această atmosferă de isterie construită în jurul lui Trump va duce la ample și violente proteste de stradă. Avem deja declarații în acest sens, apeluri la „rezistență”. BLM și mișcări similare abia așteaptă să facă asta. Iar un și mai mare pericol, mai ales în cazul unui scor electoral strâns, este ca niciuna dintre părți să nu recunoască legitimitatea rezultatului unor alegeri pe care și democrații, și republicanii le consideră cu o miză existențială. Ar putea fi un moment de cumpănă pentru Statele Unite. //