Turcescu, fluierul mogulizat

Alexandru Lazescu 03.12.2009
SHARE 22

S-a vazut in prima parte a dezbaterii prezidentiale cum poti fractura declaratiile incomode daca ai omul potrivit la locul potrivit. La fel ca un arbitru care fluiera in general corect dar intervine decisiv intr-un moment critic acordind un penalti nemeritat echipei favorizate, Robert Turcescu l-a obturat strategic pe Traian Basescu exact in momentele in care acesta vorbea despre filiera FNI – Nicolae Popa (proaspat arestat in Indonezia) SOVantu cu trimitere la vizita nocturna de ieri a lui Mircea Geoana la casa acestuia din urma din strada Paris.

Daca mai combinati asta cu remarcile ieftine facute in pauza de Adrian Ursu, unde altundeva decit la Realitatea TV, intelegem cum se exercita nu in teorie ci in practica controlul patronal asupra presei. Dupa pauza practica s-a generalizat Mircea Geoana zburdind nestingherit intreruprindu-l pe Traian Basescu sub privirile ingaduitoare ale moderatorului. Un efect probabil al indicatiilor venite intre timp de la “pupitru de comanda” al Realitatii.

TAGS:

Comentarii 22

s - 12-07-2009

daca 50% din romani pun embargou pe televiziunile de serviciu si pe ziaristii lor compormisi, ii ardem chiar acolo unde ii doare, la punga. numai ca trebuie sa fie un fenomen de masa, ca si votul. eu nu ma mai uit la moguliziuni, in semn de protest. imi trezesc amintiri din epoca de aur.

Răspunde

Camelian Propinatiu, scriitor - 12-05-2009

Nu e normal ca unul dintre candidati sa se poata baza doar pe B1 tv si OTV, iar TVR sa fie inexistenta. Merita atentie aceasta Petitie privind restructurarea actualei TVR http://www.petitieonline.ro/petitie-p58294054.html

Răspunde

me - 12-05-2009

ella, poti sa pui 244 de stampile pe geoana. sunt oameni care de 20 de ani incoace s-au desteptat, si nu au uitat istoria. base peste 60% , geoana restu, adica: fosti securisti, activisti de partid, rudele clientelei politice, beneficiarii privatizarilor frauduloase, taranii cumparati cu bere si carnati.

Răspunde

ella - 12-04-2009

ca tare ereditar aproape,deformat de viata singuratica pe mare si nu numai, basescu si-a desfasurat prezentarea pe val.cred ca geoana si basescu sunt incompatibili. basescu a avut de partea sa serviciile secrete din care cauza cred ca intalnirea trebuie privita prin grila respectiva. scoaterea din dulap a lui popa in sapatamana mare a alegerilor este fara echivoc.basescu nu a mai spus nimic de militarul aproape erou generalul(!!!) oprea,a facut mare caz de contractul cu gazprom pt ca azi sa intelegem ca este vorba de sogun.geoana a fost destul de aproape cu raspunsul - cocos,mantog au fost indicati drept beneficiarii contractului fiindu-i clar ca afacerile bune tin numai de "famiglia" basescu.o alta diferenta intre cei doi candidati la functia suprema in romania este ca geoana pare a fi manipulat de sforari, pe cand basescu este sforarul (citeste mafiotul) sef.iar romania aservita desigur si intr-un caz si in celalalt.in cazul geoana ar mai fi sanse de supravietuire.in cazul basescu va continua holocaustul securisto-comunist.din scarba sau obligatoriu vom autoexilari si exilari silite, pentru cei care vor avea sansa supravietuirii holocaustului basescian. faptul ca sogunul si implicir "famiglia" se ocupa afaceri in domeniul petrolului, incep sa cred ca miza este platoul din jurul insulei serpilor.iar "dusmania" arata fata de "mogulul","oligarhul" patriciu nu este pornita din pasiuni justitiare ci pofta de a pune mana pe afacerile lui patriciu.si nero facea la fel.numai ca apela usor la foc, si intotdeauna la centurioni, dar nu ca basescu sa asculte orice miscare, convorbire ,sa foloseasca dna ,hayssamii, morarii, kovesii, ungurenii si maiorii pt a sti totul.nero folosea centurionii pt lichidare dupa ce victimile donau averile imparatului.nu cred ca geoana ar face asa ceva.motiv pt care cred ca il voi vota.

Răspunde

judex - 12-04-2009

Poate ca prestatia lui Turcescu nu a fost complet impartiala, dar eu cred ca micile fandari pro-Geoana din timpul dezbaterii sunt doar rezultatul sedintelor de indoctrinare de la TV-Vantu (viitoarea TV-Patriciu, cum se aude), carora le-a cazut victima chiar moderatorul. Una peste alta, Turcescu a mai echilibrat putin lupta intre un Geoana gol de continut si pus pe impunsaturi golanesti pe de o parte, si un Basescu concentrat sa foloseasca prilejul acesta unic pentru el de a-si face cunoscut programul (mesaj boicotat de o mare parte a mass media cu acoperire nationala), concomitent cu grija meticuloasa de a-si dezlipi etichetele puse de contestatari: dictator, scandalagiu, afemeiat si betiv (ultima tema readusa in discutie de penibilul Geoana-piccolo: "whisky cu cuburi sau fara cuburi ?" ). Turcescu are insa un mare merit in buna desfasurare a discutiei, care eclipseaza, zic eu, micile scapari - gaselnita cu juramintele candidatilor pe Biblie, pe teme excelent alese: dependenta lui Geoana de moguli, respectiv pumnii pe care Patriciu zice ca Basescu i-ar fi administrat unui copil. Aici ne-au fost dezvaluite principalele slabiciuni ale celor doi candidati: Basescu, ca mana pe Biblie, a recunoscut (indirect) ca i-a tras o scatoalca acelui copil. Geoana, in schimb, fara sa clipeasca si cu mana pe aceesai Biblie, ne-a mintit in fata pe toti, pozand in rolul politicianului onest si nepatat. Rezultatul: Basescu s-a scuturat (pe jumatate) de un pacat recunoscut, in timp Geoana a fost umilit instantaneu in fata natiunii prin dezvaluirea la cateva minute distanta a legaturilor sale cu pelagra societatii romane. Este momentul ca romanii sa puna in balanta ceea ce Turcescu i-a ajutat sa afle: vor un presedinte patriot, competent, cu simtul dreptatii dar cam impulsiv, sau o marioneta fara creier si substanta, incompetenta si care in cel mai bun caz este manuita de obscure interese ale unor oligarhi de carton romani(daca nu cumva supusa chiar unor interese straine tarii, de exemplu rusesti, desi ambasadorul rus intervine in favoarea lui Geoana sa ne aminteasca ca razboiul rece s-ancheiat...). Iata, poate, aici, diplomatia balantei create de Turcescu, care sa multumeasca simultan patronul sau implicat politic si care ii plateste salariul, dar sai permita sa-si pastreze si imaginea unui ziarist decent: impulsivitatea lui Basescu (cel mai MARE defect care i se poate pune in carca acestuia in mod real), contra posibilei dependente a lui Geoana de un grup de interese economice format in jurul a trei oligrarhi romani (cea mai MICA dintre acuzatiile care i se puteau aduce, pentru ca ar mai fi fost posibile cele de subordonare directa in fata oligarhilor, impostura, incompetenta, sau chiar tradare nationala). Daca pana acum puteam spune ca Basescu si-a facut datoria si a scos la lumina rechinii, acum as adauga si rolul lui Turcescu (poate involuntar, nu se astepta nimeni ca Geoana sa capoteze la nici 5 minute) in evidentierea mizei electorale. In concluzie, romanii

Răspunde

marina - 12-04-2009

Da sa vazut chiar din confruntarea din primul tur ,sa vazut si aseara,se vede in fiacare zi la emisiunile lui,oare ce se intampla cu el,pacar credeam ca este singurul de la acest trust care nu poate fi vopsit.Dar am o "frica" teribila cu ,comportamentul domnului Tatolici este disperat asa cum este de fapt si doamna Firea care emana cruzime prin toti porii.Oare cum se vor comporta dupa 6 .Doamna Pora va urmaresc la toate emisiunile unde participati dar nu sunt de acord cu espresia ca aveti curaj de ce pentr ca ASA TREBUIE SA FIE UN JURNALIST complimenti

Răspunde

simona - 12-04-2009

Am urmarit inceputul dezbaterii de aseara cu sincera emotie: aveam emotii, speram sa vad doi oameni care sa se ridice din punct de vedere moral si intelectual si diplomatic la nivelul functiei pentru care aspira; intr-adevar in unele momente am avut impresia ca moderatorul nu este obiectiv; peste toate insa, la un moment dat am cedat, am renuntat sa urmaresc o dezbatere intre doi " cocosi" care nu faceau decat sa se atace reciproc, sa traga mereu inspre trecut, sa arate cu degetul, sa arunce mizerii. din punctul meu de vedere nici unul dintre cei doi candidati nu este ok, nici unul nu se ridica la inaltimea functiei de presedinte al romaniei. problema cea mare este insa ca dintre cei prezenti si activi azi pe scena politica de la noi nu am reusit de identific pe altcineva mai bun..; asa ca hotararea de duminica va fi una grea. ceea ce sper insa este ca macar si din acest rau sa iasa un bine, si anume acela ca romanii scandalizati de ceea ce au vazut in aceste zile, nu conteaza ca sunt intr-o tabara sau alta sa iasa masiv la vot pentru a-si sustine sau sanctiona preferatul. sper din suflet!!! si mai sper ca rezultatul de duminica va fi dat sa fie cel mai bun lucru care se intampla tarii.

Răspunde

Alain - 12-04-2009

Turcescu a fluierat precum Corpodean meciurile lui dinamo: geoana faulta mereu, dar turcescu ii arata cartonasul galben lui Basescu. Geoana il intrerupea pe Basescu si astfel ii consuma minutele alocate lui Basescu dar turcescu nu prelungea meciul din cauza intreruperilor si astfel il avantaja pe fata pe prostanac. geoana a pierdut clar, desi omologarea rezultatului de pe tabela de scor se va realiza doar duminica. Fie ca romanii, adevaratii arbitri-judecatori, sa stabileasca corect rezultatul acestei competitii!!! fiindca geoana ne-a dovedit aseara de ce a fugit pana acum de dezbaterile cu Basescu: staff-ul lui l-a tinut in lesa ca sa aiba timp sa invete pe de rost "poezioara". S-vazut clar ca inafara de poezie, geoana nu mai stie nimic altceva si devine penibil: 1) habar nu are de prioritatile politice externe ale unui stat(si se pretinde mare diplomat!); 2)habar nu are semnificatiile legii raspunderii fiscale(dar ii turuie gura fara sa stie ce spune); 3) habar nu are despre realitatea la zi(contractul de 250 milioane, dobanda la banci, programul rabla pentru tractoare, etc) 4)habar nu are care sunt asteptarile mediului de afaceri la nivel national(el avandu-i in vedere doar pe patriciu, ale carui idei aiurite despre cheltuielile bugetare le-a avut in minte, sau pe vantu pe care l-a vizitat in miez de noapte) 5) este un mincinos ordinar, dovedit in fata televizorului romanului; 6)Nu stie nici constitutia, nici sa priceapa ce semnifica o anume prevedere constitutionala(chestia cu lidia barbulecu o consider o mare gafa fiindca tine de atributiile presedintelui si nu trebuie lasata la "targuiala" intre corupti) 7)Cand il ai pe nastase -aparat de parlament- tu vorbesti de funie in casa spanzuratului?(rezultatele luptei impotriva coruptiei dusa de Basescu) Voi merge la vot si voi vota Basescu cu constinta impacata! P.S. Si la hilaritatea tv aseara, dupa incheierea ostilitatilor s-a recunoscut superioritatea neta la puncte a lui Basescu desi meciul s-a terminat prin KO inca din repriza V(antu)!!!

Răspunde

Lucian - 12-04-2009

Am vazut aseara un om ce-si merita cu prisosinta numele:PROSTANACUL. Oare ce om cu oarecare experienta politica ar fi facut ceea ce a facut acesta?Cine ar fi mers in miez de noapte acasa la SOV ptr a primi indicatii cu mai putin de 24 ore inainte de MAREA CONFRUNTARE?Desigur nimeni in afara de cel numit mai sus,adica de ... PROSTANAC. Imi pare nespus de rau ca trebuie sa fiu de acord cu tov ILICI,dar a avut perfecta dreptate,este un PROSTANAC,este sinucigas politic. Sincer nu avem nevoie de slugoi care sunt oricind gata sa linga acolo altii au scuipat.A trecut de mult vremea in care cel ce conducea tara trebuia sa dea seama Inaltei Porti. Acum cel ce conduce tara trebuie sa dea seama doar poporului roman iar asta se face in fata natiunii nu acasa la SOV s-au in vizite "particulare" la Tarul Rusiei. Asa ca,dragi romani votati cu incredere TRAIAN BASESCU. Cu respect,Lucian R.

Răspunde

pz - 12-04-2009

stati linistiti, daca castiga basescu, si sper sa castiga el, va iesi si turcescu si va spune ca el a votat de cand se stie cu dreapta, si de fapt si acum a pus stampila be basescu . etc. etc... oameni de caracter, nu altceva... pfuiiiii

Răspunde

om bun - 12-04-2009

Secretul constiintelor cumparate / Viata este grea, mai ales cand ai o familie cu copii de intretinut. Fiecare om vrea sa aiba bani cat mai multi, sa traiasca bine, sa aiba o casa (daca se poate, si una la munte), o masina performanta, fiabila, bani de vacanta in locuri mult visate. Aceste aspiratii nu ii ocolesc pe ziaristi. In ultimii ani, viata le-a deshis o posibilitate unica, extraordinara. Media a intrat pe mana catorva moguli, avizi sa se imbogateasca vertiginos, protejati cu ajutorul celor mai buni avocati si al ziarelor si TV pe care le-au creat in acest scop. Cele mai valoroase constiinte au lefuri de 10.000-20.000 Ron/luna. Pericolul Basescu a desfacut larg pungile cu bani ale mogulilor, spre bucuria ziaristilor mogulizati. Desi acum il apara pe mogulul sau, fiecare ziarist doreste sa castige Basescu alegerile, sa persiste astfel pericolul deasupra capului mogululi, sa fie determinat sa prelungeasca nevoia de protectie, de decredibilizare a justitiei a tuturor institutiilor statului, de mentinere a unei confuzii generalizate, cu ajutorul trustului sau de presa. Numai daca va castiga Basescu alegerile ziaristii angajati la moguli vor avea mult de lucru. Daca va pierde Basescu, obiectul muncii lor, tinta tirului lor, mogulii se vor descotorosi de majoritatea ziaristilor. Ce vor face bietii de ei?

Răspunde

om bun - 12-04-2009

Pecetile garanteaza succesul lui Geoana/ Eticheta de pe sticlele cu vinuri "de marca" poarta cateva peceti aurite, pe care sunt mentionate numele marilor concursuri internationale castigate de respecrivele licori dumnezeesti. Nu poti sa rezisti ispitei de a-ti achizitiona aceste adevarate "sangele Domnului". Odata ce intri, obsesiv, in posesia unei asemenea comori, te grabesti catre casa, alergi pe scari (nu mai ai rabdare sa astepti liftul), din cauza precipitarii iti tremura mana, nimerind cu greu lacasul cheii in broasca. Nu te dezbraci, desfaci grabit ambalajul pretioasei comori, o ridici, intr-o mana, la lumina ferestrei, ca sa admiri pecetile aurii, te chinuesti, din cauza grabei, sa scoti dopul incapatanat, lipit parca in gatul sticlei, iti torni, ultra-economic, o mostra din licoare, o savurezi, cu ochi pierduti, cunosti o autentica fericire, pe care n-ai fi "accesat-o" fara indemnul pe care ti l-au dat pecetile de pe eticheta sticlei. Pentru cateva clipe, ai convingerea ca aceasta fericire ti-a fost destinata numai tie, descoperitorul pecetilor. Cunoscand bine "secretul pecetilor", binefacerile acestora, vraja instantanee in care acestea il invaluie pe clientul potential, subtilul presedinte al PSD Bucuresti, primarul sectorului 5, viitor, de sigur, presedinte al acestui cel mai mare partid al tarii, -mandria politica exclusiva a scumpei noastre patrii -, pe care ni-l dorim, fiindca ne-ar fi pe merit, Presedintele tarii, "subtilul" Vanghelie, a aplicat in alegeri, cu un succes uimitor, metoda pecetilor. Astfel, pe pozele candidatilor sectorului 5, subtilul V a aplicat pecetea "Garantat Vanghelie". Metoda a asigurat alegerea nu numai a rectorului Universitatii Politehnice, ci si a copilei Oana Mizil, (nepoata fostului mare conducator al PCR), cea care le destainuia ziaristilor ca nu cunoaste doctrina si programul PSD. Avand in vefere succesul indiscutabil al metodei "pecetea", se zvoneste ca, la alegerile mult mai importante, din toamna, posterele domnului Geoana, vor avea imprimate doua peceti : Pecetea "Garantat Vanghelie" si pecetea "Garantat Iliescu". Cat despre Adrian Nastase, el este "auto-pecetluitul"(dezonoratul, stigmatizatul) politicii romanesti.

Răspunde

om bun - 12-04-2009

Basescu sau Geoana? Daca Romania ar fi acum republica parlamentara, Geoana ar fi un foarte "valoros" candidat la presedintie. Pana la schimbarea constitutiei actuale, cu una care sa stabilesca alegerea presedintelui de catre parlament (nu de catre popor), regimul semi-prezidential de azi (caracterizat si prin multe neclaritati constitutionale) impune ca presedintele sa fie "un infaptuitor" (un om al faptelor), un pragmatic, care sa fie pregatit, prin functii anterioare bazate pe fapte, sa aplice o "politica a faptelor", chiar daca el ar avea unele carente in "politica vorbelor onctuoase". Poporul vrea sa simta ca presedintele este un om de-al lor, cu vorbire simpla, directa, neintortochiata. Poporul distinge perfect intre un "om al vorbelor sterpe" si un "om al faptelor". Poporului ii plac infaptuirorii, chiar are o aversiune fata de politicienii vorbareti, care incearca sa isi ascunda nepriceperea practica sub masca unei vorbarii superior-lingusitoare. De popor nu se lipesc vorbele sagalnice ale gargaristilor ademenitori si nici imbratisarile lor prefacute, artificiale, fariseice, regizate de consilierii candidatilor cocotati pe postamentul vorbelor. Poporul are nevoie de o vorba si o imbratisare sincere, din partea unui om de-al lor, Traian Basescu.

Răspunde

om bun - 12-04-2009

Traian Basescu Romania are nevoie de o restructurare generala, din radacini, pe toate planurile. Acesta este unicul "punct" din programul lui Traian Basescu, aceasta este dorinta lui fierbinte, acesta este crezul lui. Traian Basescu este un lider inascut. Si-a descoperit acest dar natural conducand vapoare, in conditii extrem de aspre. In pustietatea oceanelor si-a descoperit si si-a calit curajul, a invatat sa duca lucrurile pana la capat, cu tenacitate, cu incredere in el si in echipa pe care o conducea. Traian Basescu nu a vorbit despre spiritul de echipa. El a trait acest spirit in conditii-limita. Pe ocean, in mijlocul si in fruntea echipajului, nu se poate trai in minciuna. Acolo, acuitatea fiecaruia este maxima, toti se observa si se cunosc profund, nimeni nu poate sa se ascunda de ceilalti. Totul este la vedere. Fiecare le este celorlalti o carte deschisa. Acolo, speranta fiecaruia de supravietuire este in mana celorlati. Acolo, daruirea este totala, interventia este rapida si eficienta. Acolo se invata sa taci si sa faci. Acolo se practica "labor improbus omnia vincit". Acolo invinge bunul simt, stiinta de a le da si altora din curajul tau, din increderea in invingerea oricaror greutati. Acolo inving cei ce au umor si il transfera si echipajului. Acolo sunt puternici cei ce au imensa sansa de a-si pastra toata viata un suflet de copil. Traian Basescu are un suflet de copil, are sensibilitatea si buna dispozitie (mereu la vedere) a unui suflet de copil, nu detine "arta diplomatiei" care, de cele mai multe ori, instaleaza neincrederea intre oameni, intre colectivitati, intre parteneri, lasa prea liber drumul vorbelor si il bareaza pe cel al faptelor, cultiva smecheria cu staif, victoria asupra demnitatii.. Traian Basescu nu are darul diplomatiei vorbelor fara sir, searbade, deprinsa in scoli, din tratate machiavelice. El detine diplomatia directa, a faptelor, cea a utilitatii, a pragmatismului. In ciuda convingerii celor care nu reusesc sa il inteleaga (din cauza incapacitatii lor), Traian Basescu nu este un imprevizibil. Previzibilitatea lui esentiala este cea a bunei lui intentii, in urmarirea unui tel catre care ii conduce pe altii. Ne este uneori imprevizibil atunci cand isi alege si isi adapteaza schimbarile de directie, impuse de neprevazutul situatiei, revenirea fiind, intotdeauna, pe drumul previzibil, firul rosu al vietii lui de om bine intentionat.

Răspunde

bmarian - 12-04-2009

Deºi este la Realitatea, Turcescu mi s-a pãrut corect, poate nu am sesizat tendinþa sa de a-l defavoriza pe Bãsescu, dar pe Bãsescu nu-l poate nimeni opri când vrea, de a veea îl revotez, ºtie mai mult decât alde geoanã , ce vrea, iar geoanã ar trebui sã treacã la scris memorii despre cum nu a ajuns preºedinte

Răspunde

gelunastase - 12-04-2009

Juramint mincinos, Intentionam sa-i dau votul lui geoana.Noroc de aceasta confruntare sa ma conving ca este un mincinos. A recunoscut ca a mintit cind a zis ca nu s-a intilnit cu Vintu in delta .Cum sa am incredere intr-un om care s-a dovedit ca a mintit si are curajul sa jure cu mina pe biblie ?.Jur ca ideea cu biblia a venit de la Vintu care l-a chemat la ordin sa-l instruiasca pentru confruntare .Oare cine ii mai va da votul avind in vedere cine se afla in spatele lui .Era de asteptat comportamentul"echidistantului" Turcescu ,sluga lui Vintu.Votez Basescu pentru Romania.PSD si Iliescu ne-au vindut tara pentru a se imbogati.Cu Basescu cistigam.Stie,poate si vrea modernizarea tarii in folosul nostru.Desteapta-te romane.NU ciumei rosii. NU ;minciunii,manipularii,mistificarii _ armele comunistilor.

Răspunde

bibilica bibiloi - 12-04-2009

am vazut in seara asta ceva comentarii despre un filmulet documentar al capitalismului facut de alexandru Solomon..am vrut sa-l vad si l-am gasit.. http://plus7.arte.tv/fr/1697660,CmC=2956902.. frumos, sau cel putin interesant de vazut, daca nu...pentru a invata cum se fura o tara, macar pentru a-i vedea pe moguli la treaba.. Va rog nu ratati ultima fraza a lui Patriciu: "M-am distrat in ultimii ani in Romania" e de vazut...e de clip electoral.

Răspunde

ene - 12-04-2009

Intrebare de 100 de puncte: De ce a fost Geoana intrebat si pus sa jure ca are sau nu , legatura cu mogulii?Stia Geoana dinainte aceasta intrebare?De ce a fost intrebat primul? Dar intrebarea lui Basescu:...ati lovit cu "pumnul"...De ce a fost accentuat cuvantul pumn atat in intrebare cat si in raspuns? S-au stiut dinainte aceste lucruri? Ce ascund aceste detalii?

Răspunde

Adrian Cinta - 12-04-2009

Pe voxpublica Alin Fumurescu scrie ceea ce eu cred ca este glontul de argint: (mailuri la toti prietenii ) …sa pornim de la premisa ca esti un om de buna credinta, nu-ti plac tendintele autoritariane ale lui Basescu, faptul ca e slobod la gura, mitocan si scandalagiu, nu-ti place de Udrea, de parlamentul unicameral, de Oprea, s.a.m.d. Ai trecut – cu inghituri, in sec, dar ai trecut – si peste vizita “in secret” la Moscova, pe cand Geoana era vicepresedinte al Consiliului Suprem de APARARE a Tarii. Ti-ai zis ca a fost o scapare. O greseala. Ai decis, pana in aceasta seara, ca Geoana e, totusi, raul cel mai mic. Acum, ce scuze mai ai? Acum, cand stii ca Geoana e intr-atat de prost incat sa mearga ACASA la Vantu CU O SEARA INAINTEA singurei dezbateri televizate? In seara in care a fost arestat mana dreapta a lui Vantu, Nicolae Popa? Si-apoi sa te scuzi pretinzand c-ai fost la Vantu acasa pentru a-ti… cere scuze ca l-ai facut “malefic”???? Nu e doar tradator si neam de sluga, e – ceea ce e si mai grav – prost de-a dreptul! Omul asta vrea sa fie presedintele Romaniei? SEFUL STATULUI ROMAN? Doar daca , suntem un popor de sinucigasi. PS Culmea e ca incepuse bine dezbaterea. Aproape ma convinsese….

Răspunde

2 oki - 12-03-2009

am avut si eu senzatia ca lui robert turcescu nu i-au picat bine declaratiile lui traian basescu referitoare la sov dar mi-am zis ca e doar in capul meu :))

Răspunde

Iulian V.Bica - 12-03-2009

Eu pot spune ca l-am respectat pe D-nul Robert Turcescu ptr emisiunea 100%,dar trebuie sa recunosc ca si mie mi s-a parut nu tocmai echidistanta, prestatia dumnealui,in raport cu cei doi candidati,la functia suprema in stat ! Ar fi pacat ptr D-nul Turcescu sa devieze,sa renunte la linia profesionala,care i-a adus respectul telespectatorilor si notorietatea !

Răspunde

Stefan - 12-03-2009

Nu trebuie sa fii actor sau psiholog sau mai stiu eu ce, ca sa iti dai seama de asta. Sper ca sa fi observat asta si lucratorii din uzine, din fabrici, vanzatoarele de la supermarket, muncitorii din industria grea si mijlocie...

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22