De același autor
De ce a dispus Vladimir Putin o impresionantă desfășurare de trupe, estimările vorbesc de 175 de mii de militari, la granița de est a Ucrainei? S-au exprimat temeri, și la noi, dar și pe plan internațional, inclusiv la nivelul unor foști și actuali oficiali sau generali NATO, că am putea asista la preludiul unui atac generalizat asupra Ucrainei, cel mai probabil în cursul lunii ianuarie, când solul înghețat ar facilita deplasarea blindatelor grele. Altfel de ce ar decide Moscova să-și asume, cu costuri semnificative, o astfel de desfășurare de trupe de proporții? Numai că, deși nu poți să excluzi definitiv și o astfel de posibilitate, nu pare totuși probabil ca Moscova să aleagă o astfel de „opțiune nucleară”, în condițiile în care consideră că poate obține ceea ce își dorește fără să-și asume astfel de riscuri enorme. Mai ales că un război împotriva Ucrainei este extrem de nepopular în Rusia. Conform unui sondaj Levada Center, două treimi dintre respondenții tineri, cu vârsta între 18 și 24 de ani, au o percepție bună sau extrem de bună față de Ucraina. Rușii pun în principal pe seama Statelor Unite și NATO, în proporție de 50%, responsabilitatea pentru înrăutățirea relației cu Ucraina. Doar 16%, respectiv 4% consideră că de vină ar fi Ucraina sau Rusia. Cât despre costurile asociate menținerii efectivelor militare în apropierea graniței cu Ucraina, acestea sunt acceptabile pentru Rusia, având în vedere miza reprezentată de Ucraina. „Sunt rațiuni de ordin tactic pentru amenințarea cu invazia”, scrie New York Times, „dar cauza profundă este fixația Kremlinului de a corecta ceea ce consideră a fi o injustiție istorică”. Într-un discurs ținut în luna noiembrie în fața corpului diplomatic rus, Putin a fost destul de explicit, spunând că Rusia va utiliza amenințările de ordin militar, va alimenta tensiunile în zonă, pentru a obliga Vestul să respecte „liniile sale roșii” în privința prezenței forțelor NATO în apropierea granițelor sale. Pentru Vladimir Putin, încercările liderilor de la Kiev de a se apropia de Occident constituie un afront inacceptabil, iar masiva masare de trupe la frontiera cu Ucraina este parte a unei operațiuni de intimidare a țărilor din UE și a guvernului de la Kiev pentru descurajarea acestui demers.
Acțiunile Kremlinului și posibila dinamică a crizei ucrainene trebuie privite și interpretate prin prisma unor modificări de substanță în peisajul geopolitic și în corelație cu alte evenimente recente. Precum criza indusă de presiunea imigraționistă creată de către Belarus la granița cu Polonia, la tensiunile în creștere din Marea Chinei de Sud în proximitatea Taiwanului și chiar la succesul obținut de Vladimir Putin în Siria, când, în concert cu Iranul, a reușit să mențină la putere regimul Assad, în ciuda presiunii occidentale de a-l îndepărta.
Suntem în plin proces de tranziție de la o lume unipolar americană la una în care două mari puteri revizioniste, în principal China, dar și Rusia, alături de Iran și alți actori destabilizatori, precum Coreea de Nord, vor să modifice din temelii această ordine mondială. Or, dacă ne uităm în istorie, astfel de perioade sunt inerent instabile și periculoase. Este un climat geopolitic cu o mare doză de incertitudini, cu evoluții care, consideră Rusia, îi oferă un cadru favorabil pentru atingerea obiectivelor sale strategice în Ucraina și pe continent în condițiile unor riscuri acceptabile. „Degringolada și ineptitudinea din Occident îi dau speranțe lui Putin”, crede un cunoscut analist american, Walter Russell Mead. „În 2014, în timp ce Rusia anexa Crimeea și lansa agresiunea din Donbas, tot ce a făcut Occidentul a fost să anunțe sancțiuni economice și să țină prelegeri sterile. Or, astăzi, America pare mai slabă și Europa mai divizată”. Și acum, atât americanii, cât și europenii au amenințat Moscova cu „sancțiuni de mare impact”, dar astfel de declarații nu au darul să schimbe în vreun fel comportamentul Rusiei. Nici în trecut și cu atât mai puțin acum. E improbabil să asistăm la asta, când solicitările lui Vladimir Putin expuse în cadrul dialogului la vârf cu Biden au primit un sprijin simbolic important de la Beijing în cursul întâlnirii sale la vârf virtuale cu Xi Jinping, care i-a urmat imediat celei cu Biden. Scopul principal al acesteia fiind, conform lui Dmitri Peskov, secretarul de presă al Kremlinului, acela de a formula un răspuns comun al celor două părți în fața a ceea ce el a numit comportamentul agresiv, tipic unui nou Război Rece, din partea Statelor Unite și aliaților lor.
După întâlnire, cea de-a 37-a dintre cei doi lideri, Iuri Ușakov, consilierul președintelui pentru relații externe, a detaliat principalele concluzii: 1. Moscova va informa Beijingul despre discuțiile cu Statele Unite și NATO în privința obținerii garanțiilor de securitate pentru Rusia, demers pe care partea chineză îl sprijină integral; 2. Cei doi lideri au condamnat organizarea de către Washington a unui „Summit for Democracy” drept o inițiativă care introduce noi linii de diviziune și provoacă tensiuni pe plan internațional; 3. Cele două părți au convenit să creeze „un sistem independent de tranzacții financiare care să nu poată fi influențat de alte țări”, care, conform unor informații, ar putea fi anunțat în cursul unei întâlniri comune la vârf în ultima parte a anului 2022. Ultimul punct este extrem de important, pentru că una dintre sancțiunile cu adevărat de mare impact, cerută în repetate rânduri de guvernul de la Kiev și menționată acum și într-un comunicat de presă al Parlamentului European, este ca sancțiunile să includă „excluderea Rusiei din sistemul de plată SWIFT”.
Este o sancțiune cu adevărat „nucleară” față de care Rusia nu are soluții de una singură. De aceea are nevoie de forța economică a Chinei, care este în acest moment principalul partener comercial al majorității țărilor de pe glob și poate folosi și relațiile stabilite în cadrul proiectului BRI (Belt and Road Initiative), pentru a crea un sistem alternativ de tranzacții financiare care să îl ocolească pe cel actual bazat pe dolarul american. De altfel, Beijingul deja utilizează o modalitate de plăți bazate pe yuan în tranzacțiile cu Iranul pentru a ocoli sancțiunile impuse de Statele Unite. Nu este un demers deloc simplu, dar, dacă un astfel de sistem financiar va fi creat cu succes în viitor, acest lucru va duce la erodarea masivă a celui mai important atu al influenței globale a Statelor Unite, alături de forța sa militară.
În cazul Ucrainei, Vladimir Putin are două obiective majore. Pe termen scurt, el vrea să blocheze definitiv orice demers de integrare instituțională a Kievului în structurile occidentale. Rețeta, deja probată în trecut, este crearea unor conflicte înghețate, în teritorii care să nu mai fie de facto sub controlul autorităților naționale, la fel ca în Transnistria sau în Caucaz. Suntem în situația asta chiar în acest moment în Donbas, unde așa-numitele „republici” Donețk și Luhansk sunt conduse de „președinți” care, după cum aflăm din ziarul german Bild, au devenit membri ai partidului Rusia Unită al lui Vladimir Putin. În timp ce locuitorii lor au primit în mare parte cetățenia rusă, în baza unui decret prezidențial din 2019 care a simplificat procedura de acordare a acesteia.
Însă Kremlinul vrea să obțină o consfințire juridică a acestui statut special în Constituția Ucrainei și cum nu a reușit asta până acum în cadrul Acordului de la Minsk, în care sunt implicate, pe lângă Ucraina și Rusia, Franța și Germania, încearcă să preseze acum Kievul prin intermediul Americii. Aceasta a fost una dintre cerințele formulate în cursul recentului summit cu Joe Biden, pe lângă aceea de a primi garanții că Ucraina nu va fi acceptată în NATO și că pe teritoriul ei nu vor fi amplasate capacități militare în apropierea granițelor cu Rusia. Nu fără succes, pentru că există indicii că administrația Biden va cere Kievului să acorde un grad de autonomie separatiștilor din regiunea Donbas, o chestiune extrem de delicată pentru guvernul de la Kiev, care se teme că astfel s-ar crea premisele alipirii acesteia în viitor la Federația Rusă, la fel ca în cazul Crimeei. În afară de asta, Casa Albă a declarat că nu vor fi în niciun caz trimise trupe americane pentru apărarea Ucrainei, „față de care Statele Unite nu au obligații morale și legale ca în cazul membrilor NATO”. Ceea ce înseamnă, în fapt, chiar dacă americanii au refuzat să dea garanții Kremlinului că Ucraina nu va fi niciodată primită în NATO, o asigurare de facto în acest sens care răspunde unui alt obiectiv al lui Vladimir Putin, acela de a le demonstra ucrainenilor că nu se pot baza pe sprijinul Occidentului. Decredibilizând astfel și demersurile Vestului de a schimba comportamentul Rusiei prin sancțiuni economice sau declarații de condamnare.
Este o victorie tactică în contextul obiectivului strategic major al Rusiei pe termen mediu și lung, acela de a exploata o eventuală decuplare, totală sau parțială, a Statelor Unite de Europa, pentru a discuta o nouă arhitectură de securitate europeană și o reconfigurare a sferelor de influență de pe continent. Brexitul și, în acest context, tensiunile serioase dintre Marea Britanie – singura putere militară semnificativă din Europa alături de Franța – și UE, tensiunile din interiorul Uniunii și mai ales reticența europenilor, mai ales a Germaniei și Franței, de a se alătura Americii în confruntarea geopolitică cu China, devenită prioritară la Washington, îi dau Rusiei speranțe că nu mai este un obiectiv complet nerealist, așa cum părea doar cu puțină vreme în urmă. Mai ales în contextul în care în cercuri influente de la Paris și Berlin se exprimă regrete față de „aderarea prea grăbită” a fostelor state comuniste care, mai ales prin atitudinea celor de pe flancul estic, țările baltice, Polonia și România, se dovedesc un obstacol în stabilirea unor relații mai bune cu Rusia. Într-o ordine mondială în stare de tranziție, în care nu e deloc clar cum se va tranșa competiția geopolitică dintre Statele Unite și China, orice e posibil. //
