… Dreptei chioare ii face Dumnezeu cuib

Alin Fumurescu 07.08.2014

De același autor

… pentru ca, in vaicareala generalizata despre cat de stupid actioneaza Dreapta si cat de divizata e impotriva unei Stangi unite, (de s-a apucat si Vasile Dancu s-o caineze dinspre stanga), riscam sa pierdem din vedere esentialul. Padurea, din cauza copacilor. Cuibul, din cauza berzei chioare. Dreapta e divizata, iar Stanga e unita – iata cele doua vesti bune! Pentru Dreapta.

[Nota: Stiu, stiu, am mai tot spus-o, in Romania ideologiile sunt vorba-goala, notiuni precum Stanga si Dreapta nu-si au rostul, cata vreme Stanga reduce, bunaoara, CAS-ul, iar Dreapta promoveaza masuri populiste cand are ocazia. Si totusi, dintr-o perspectiva mai generala si la scara mentalitatilor cel putin, notiunile de "stanga" si "dreapta" sunt precum "statul" - toata lumea le anunta, de decenii bune, disparitia, dar ele continua sa-si produca efectele. Daca sarbii au scris pe avionul american pe care l-au doborat "Iertati-ne, n-am stiut ca era invizibil", notiunile astea ar putea spune si ele "Iertati-ne, n-am stiut ca am devenit desuete".]

Poate suna paradoxal, dar, la o privire mai atenta, nu e catusi de putin.

Dreapta e divizata – si e normal sa fie asa. Mai intai, pentru ca nu e la guvernare, asa ca n-are de ce sa fie unita. N-are un program de implementat, n-are nevoie momentan de majoritati – nici parlamentare, nici altfel. Mai apoi, pentru ca, prin definitie, Dreapta pune accentul mai intai pe individ, pe unicitatea lui, si-abia mai apoi pe grup, comunitate, etc. [generalizez din nou, lucrez cu tuse groase, dar, rogu-va, fiti ingaduitori, de dragul argumentului]. Aici, diferentele de opinie sunt, ca sa spunem asa, naturale, la ele acasa. In fine, dar nu incele din urma, Dreapta e pentru libera competitie, pentru confruntarea valorilor. “Sa castige cel mai bun!” nu e o vorba goala. Si-atunci ce poate fi mai normal decat o dreapta divizata, in care fiecare incearca din rasputeri sa treaca primul linia de sosire?

Stanga e unita – si e normal sa fie asa. Mai intai, pentru ca e la guvernare si vrea sa-si implementeze programul, vrea sa aiba succes si sa fie eficienta pentru a-si prelungi sederea la putere. Mai apoi, pentru ca, prin definitie, Stanga pune accentul pe “unitatea de monolit in jurul partidului si a conducatorului iubit”. Stim de pe vremea comunistilor cum erau tratati dizidentii. Ideea partidului-stat e adanc inradacinata in codul genetic al Stangii, pentru ca aici sistemul gaseste rezolvarile pe care le cauta individul. Or, de buna seama, intr-o abordare stiintifica, nu exista loc de controverse – adevarul, cum spunea Hobbes, e unul singur. (Ca nu e viu, ci mort, e o alta problema, de discutat in contextul lui Phaedrus si cel al lui Hristos.)

Prin urmare, Dreapta e divizata, Stanga e unita – si e normal. Nu e, insa, doar normal. Pentru Dreapta, e si bine. Mai intai de toate, e semn ca Dreapta e sanatoasa. Comatosii nu se mai zbat, nu mai lupta, ca nu mai au nici de ce, nici pentru ce. Mai apoi, pentru ca fragmentarea stimuleaza mult aclamata competitie libera a ideilor si persoanelor. Recunoasteti, e teribil de amuzant sa vezi cum se pozitioneaza, fastaciti, atat actorii politici, fosti colegi, cat si unii reprezentanti ai societatii civile, mai ales in raport cu anuntata candidatura ca independent a Monicai Macovei, prinsi intre Scylla pragmatismului si Caribda principiilor:

Traian Băsescu: ”Nu mi se pare corect să continue procesul de rupere a voturilor”. Vasile Blaga: ”Monica Macovei se exclude singură din partid prin candidatura la prezidențiale”. Emil Boc: ”A venit prea târziu. Acum mai mult încurcă decât ajută dreapta”. Cătălin Predoiu: ”A ales un drum în afara partidului”. Klaus Iohannis: ”Candidatura lui Macovei nu va afecta șansele candidatului Alianței Creștin-Liberale, ci, paradoxal, ale PMP”. La Romania Curata, Alina Mungiu-Pippidi si Mihai Gotiu, dupa ce si-au declarat fatis sustinerea fata de Iohannis, s-au trezit prinsi intre ciocan si nicovala, asa ca au decis ca e mai bine sa organizeze o dezbatere cu cititorii platformei: e bine? nu e bine? mult? putin? deloc?

Haideti sa n-o mai dam cotita prin porumb: E bine! E chiar foarte bine! De unde si pana unde spaima asta de faramitarea voturilor in primul tur? Sa se faramiteze cat poftesc, intre Iohannis si Macovei si Diaconescu si cine s-o mai gasi, ca de plecat nu pleaca nicaieri, ca n-au unde. Stanga e unita, va reamintiti? Nu mai exista nici un Vadim, nici un Dan Diaconescu, nici un Becali care sa poata ajunge in turul doi pe fondul unei Drepte divizate. Stanga e Ponta si punctum. Oricine de la Dreapta, chiar si Predoiu, chiar si Diaconescu, daca ajunge in turul doi, ii e de preferat lui Ponta. Prin comparatie, orice rau dinspre partea dreapta apre “mai-putin-rau” daca nu “bun” de-a dreptul.

Procentul simpatizantilor de dreapta scarbiti de “luptele fratricide” care nu se va mai prezenta la vor in turul ai doilea va fi nesemnficativ in raport cu cei care se vor mobliza, daca nu din motive ideologice, atunci din motive umorale (anti-Ponta, anti-PSD, doi ani le e de ajuns, s.a.m.d.). Dimpotriva, e foarte posibil ca certurile (nu sunt naiv sa ma astept la dezbateri) dintre candidatii dreptei inaintea primului tur sa fie intr-atat de “suculente”, incat si posturi de genul Antena 3 sa fie tentate sa le preia si sa le promoveze, cu efecte perverse pentru Ponta, care va ramane singur si plictisit pe partea stanga, fara sare si fara piper. Nu e exclus ca o parte dintre potentialii sai alegatori, hraniti si antrenati de atata vreme doar cu scandaluri, sa-si indrepte simpatiile spre unul sau altul dintre candidatii scandalagii de dreapta care “i-a zis-o bine” altuia, tot de la dreapta, pe care-l antipatizeaza (si) mai mult.

Asa ca, daca doriti, totusi, un paradox (dar va multumiti si cu un joc de cuvinte), poftiti: Birjarind birjareala, iata portile bulevardului. La bulivar, birjar!

PS De buna seama, exista si varianta mai putin optimista, in care atacurile dintre candidatii dreptei si suporterii lor vor continua si intre cele doua tururi de scrutin. Daca va fi asa, asta e. Dumnezeu ii face si berzei chioare cuib, dar n-o aseaza cu mana in el.

Articol pubicat si la www.contributors.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22