De același autor
Evenimentele violente si atrocitatile din ultimii ani au aparut nu numai intr-o perioada de conflicte grave, ci si de confuzii majore. Politica acestor confruntari globale este adesea interpretata ca rezultat al granitelor culturale sau religioase de pe intreg mapamondul. Intr-adevar, lumea este din ce in ce mai mult privita ca o federatie a religiilor sau a civilizatiilor, ignorand toate celelalte moduri prin care oamenii se percep pe ei insisi. Acest mod de a vedea lucrurile este subliniat si de credinta ca oamenii pot fi categorisiti conform unui sistem de reguli unic si atotcuprinzator.
O abordare unilaterala reprezinta o cale perfecta de a interpreta gresit aproape orice individ. In viata de zi cu zi, fiecare dintre noi ne percepem ca membri apartinand unei multitudini de grupuri/ categorii. Una si aceeasi persoana poate fi cetatean britanic, de origine indiana, cu stramosi africani, de religie musulmana, vegetarian, socialist, femeie, iubitor de jazz, profesor si matematician. Fiecare dintre aceste categorii ii ofera o identitate anume. Depinde de acea persoana sa decida importanta pe care o acorda acestor afilieri, in functie de context. Caracteristica principala a fiintei umane este responsabilitatea propriilor alegeri dictate de ratiune.
Prin contrast, violenta este promovata prin cultivarea sentimentului de prioritate a unei presupuse identitati unice. Atunci cand sunt chemati sa lupte impotriva celor din tribul Tutsi, potentialilor recruti din tribul Hutu li se spune ca ei sunt numai membri ai tribului Hutu (“si ii urasc pe cei din tribul Tutsi”) dar nu si ruwandezi, africani sau fiinte umane (identitati pe care, de altfel, le poate avea si unul din tribul Tutsi)(1). Impunerea unei asa-zise identitati unice este adesea o componenta de baza a confruntarilor intre diferite grupari, inclusiv a terorismului religios.
Din nefericire, multe dintre incercarile organizate de a pune capat violentei si terorismului schiopateaza din cauza acestei perceptii unilaterale. Incercarile de a politiza Islamul au venit nu numai din partea organizatiilor teroriste, ci si din partea acelor oponenti care considera ca identitatea islamica este aceeasi cu identitatea unei singure persoane de origine musulmana. Asadar, ei cauta mai degraba sa angajeze un Islam “corect definit” pentru o “cauza dreapta”, decat sa incerce sa accentueze rolul politic si civic al celor care se intampla sa fie musulmani. Acest lucru a dus la intensificarea puterii si a mesajului liderilor religiosi, adesea pe cheltuiala societatii civile.
Aceste probleme globale se reflecta si in actuala politica interna a Marii Britanii. In comparatie cu alte tari europene, Marea Britanie a reusit sa integreze cu succes in societate oameni de diferite origini si nationalitati. Acest proces isi are originea in angajamentul de a oferi o sansa si de a asigura o serie de libertati tuturor rezidentilor sai legali - fie ei imigranti sau nativi. Poate cea mai importanta contributie, a carei semnificatie este adesea minimalizata, vine din acordarea imediata a dreptului de vot tuturor rezidentilor britanici ai Commonwealth-ului; de aici si majoritatea imigrantilor neeuropeni care vin in Marea Britanie. Pe langa acestea, li se asigura si un tratament echitabil, nediscriminatoriu, in cadrul serviciilor de sanatate, educatie si protectie sociala, fapt care i-a ajutat sa se integreze, in loc sa se desparta. Trebuie remarcat ca punerea laolalta, si nu izolarea a stat la baza acestui proces constructiv.
Pana aici, toate bune. Dar si Marea Britanie este din ce in ce mai mult afectata de pericolul unei viziuni unilaterale, mai ales de aceea potrivit careia oamenii sunt perceputi in functie de religia si comunitatea careia ii apartin. Nu este deloc surprinzator ca razboinicii religiosi privesc cu ochi buni aceasta perceptie, dar ea a castigat teren chiar si in politica oficiala. Nu ne putem pune problema daca multiculturalismul a mers “prea departe” in Marea Britanie; exista insa o problema legata de directia in care ar trebui sa mearga multiculturalismul, si anume sa se concentreze pe promovarea libertatii, si nu a izolarii. Multiculturalismul poate fi inteles prin acordarea libertatii individului si a dreptului de a-si alege propria cultura. Or, acesta este tocmai opusul viziunii care sustine ca identitatea unei persoane trebuie definita, pur si simplu, in functie de comunitatea religioasa in care s-a nascut, ignorand toate celelalte prioritati sau afilieri.
Actuala politica de stat care promoveaza noile “scoli religioase” - pentru copiii apartinand comunitatilor religioase musulmane, hindu, sikh etc., ba chiar si crestine - ilustreaza aceasta abordare. Nu este doar o problema educationala, dar ea incurajeaza si o perceptie fragmentara a celor ce traiesc in Marea Britanie, unde nu exista discriminare. Majoritatea acestor institutii iau nastere intr-un moment in care stabilirea prioritatilor pe criterii religioase reprezinta principala sursa a violentei in lume. La acestea se adauga istoria violentelor din Marea Britanie, inclusiv cea a impartirii in catolici si protestanti in Irlanda de Nord, care nu sunt nici ele straine de fragmentarea scolilor. Premierul Tony Blair are dreptate sesizand ca “exista un puternic sentiment al valorilor morale in aceste scoli”. Dar educatia nu inseamna doar implicarea copiilor, chiar si a celor foarte tineri, intr-un sistem de valori invechit, mostenit. Inseamna sa-i ajuti pe copii sa-si dezvolte capacitatea de gandire in perspectiva deciziilor pe care vor fi nevoiti sa le ia ca persoane adulte. Scopul nu este de a crea niste scoli asemanatoare cu cele britanice de-odinioara, ci de a-i incuraja pe copii sa-si dezvolte capacitatea de a duce “o viata chibzuita” intr-un stat unit.
Prioritatile si actiunile indivizilor sunt influentate de o multime de afilieri si asocieri, si nu numai de religia din care fac parte. De exemplu, separarea Bangladeshului de Pakistan e legata, pe langa prioritatile de natura politica si laica, de loialitatea fata de limba si literatura bengali, si nu de religie - care, de altfel, era comuna celor doua tabere in Pakistanul unit. Musulmanii din - fie ca se afla in Marea Britanie sau in orice alt colt al lumii - pot fi cu adevarat mandri de credinta lor islamica, dar asta nu-i impiedica sa aiba si alte afilieri si sa-si pastreze demnitatea.
Trebuie facuta o distinctie intre multiculturalismul care pune accent pe libertate si ratiune, si “monoculturalismul pluralist” cu abordari unilaterale si un sistem rigid al clasificarilor. Educatia multiculturala este cu siguranta importanta, dar nu trebuie sa insemne punerea laolalta a unor copii in scoli religioase prestabilite. Este necesara o constientizare a istoriei lumii si civilizatiei. Probabil nu intereseaza pe nimeni ca, in madrasele religioase, atunci cand un matematician al zilelor noastre pronunta termenul “algoritm” pentru a rezolva o problema dificila de calcul, el comemoreaza pe marele matematician musulman din secolul al XIX-lea, Al-Khwarizmi, de la al carui nume provine termenul (un alt termen matematic, “algebra” provine de la titlul cartii sale Al jabr wa-al-Muqabilah). Nu exista nici un motiv pentru care britanicii sa nu mentioneze aceste importante legaturi. Lumea nu este un amestec de etnii religioase. Si speram, nici Marea Britanie.
