Afară cu Tobă și „Apud“ din guvern!

Andreea Pora 26.11.2015

De același autor

Momentul în care premierul va trebui să dea primul test privind seriozitatea afirmațiilor sale despre integritate și competență a venit. Omul negru bate deja la ușa guvernului. Mai bine mai devreme decât prea târziu! E vorba de teza de doctorat a ministrului de Interne, Petre Tobă, asupra căreia planează suspiciuni serioase de plagiat, date la iveală de jurnalista Emilia Șercan, aceeași care a scris și despre plagiatul lui Gabriel Oprea (felicitări!). Teza cu pricina ar avea „250 de pagini din cele 390 copiate ad litteram din lucrări de specialitate sau din referate postate pe internet, fără utilizarea ghilimelelor și fără a respecta normele naționale și internaționale de citare în opere științifice“, scrie Emilia Șercan. Demonstrația a fost făcută, ca și în cazul plagiatului lui Ponta, de punerea în paralel a textelor. Tobă a copiat milițienește, fără să aibă măcar curiozitatea să deschidă un dicționar pentru termenii care îi depășeau vocabularul sau să-și întrebe superiorii. Rezultatul e uluitor. Am crezut că, după Ponta și ale lui inovații în privința ghilimelelor și copy paste-ului, nu mai e loc de inovații, de revoluții în domeniu. M-am înșelat. Tobă e specialist în furatul încrucișat, puțin de colo, puțin de dincolo, câteva pagini din autori deja publicați, altele direct din lucrări de pe Internet, paragrafe din cărți de specialitate sau din maculatura de pe site-uri. O adevărata artă a croșetatului, nimic de zis.

 

Dar adevărata măreție a plagiatului marca Tobă e de găsit în altă parte. Ministrul a inclus la bibliografie doi autori faimoși- Joseph Stiglitz și Barry Buzan. Unde credeți? La litera A. Explicația e simplă: Tobă a găsit, acolo de pe unde a copiat, un cuvânt straniu înaintea celor doua nume: „Apud“ (în regulile academice de citare înseamnă „după“ sau „dupa cum apare la“). De unde să știe Tobă al nostru ce înseamnă asta? N-avea de unde, sărmanul. Așa că a crezut că pe cei doi îi cheama Apud Joseph Stiglitz și Apud Barry Buzan. O fi zis că-s frați. Frații Apud.

 

Încă din primul moment a fost suspect pe ce filieră a fost impus controversatul Petre Tobă, dar menținerea lui în guvern ar fi și mai suspectă în noile condiții ale plagiatului. Dacă Dacian Cioloș nu vrea să-și dinamiteze din start credibilitatea mandatului, este obligat să-l îndepărteze pe Tobă. Și încă repede, fără invocarea mai știu eu căror comisii și comitete naționale. Prima reacție, venită prin purtătorul de cuvânt Dan Suciu, arată însă că exact în direcția asta se îndreaptă lucrurile. „Obiectivul de integritate este fundamental. Un obiectiv la care premierul și guvernul țin foarte mult. Dacă va fi un verdict de plagiat, nu poate fi decât o singură soluție. Vom vedea verdictul și vom avea și soluția.“ Verdictul va fi însă dat de faimoasa Comisie apărătoare a plagiatorilor. Sau d-l Cioloș nu știe sau se face că nu știe istoria? Cel mai bine ar fi ca premierul să uzeze de experiența sa bruxelleză și să-și imagineze ce s-ar întâmpla și care ar fi consecințele într-o țară europeană. Răspunsul este chiar unul singur: demisia.

 

Dar chiar și demisia lui Tobă nu este suficientă, e doar minimum ce se impune. Chestiunea plagiatelor trebuie rezolvată o dată pentru totdeauna, este o pată atât de rușinoasă pe obrazul României, al educației și al lumii academice în particular, încât ea trebuie pur și simplu răzuită până la os. Cabinetul Cioloș are datoria să facă asta. Concret, lui Ponta și Oprea trebuie să li se ridice urgent titlurile de doctor, Comisia Națională de Etică trebuie schimbată și regândită pentru că este complet discreditată pentru modul imund și sfidător în care a făcut zid în jurul celor doi plagiatori notorii, legea trebuie modificată în așa fel, încât demnitarii-plagiatori să nu mai beneficieze de un regim preferențial. În aceaste chestiuni nu mai pot încăpea nuanțe sau tergiversări, așa cum a încercat proaspătul ministru al Educației, domnul Curaj, să facă. Răspunsurile sale au dezamăgit, în special pentru că poartă titulatura de „tehnocrat“. Ministrul Curaj a răspuns că plagiatul lui Ponta nu se află printre priorități, nefiind pe picior de egalitate cu bugetul, și că nu a primit o sesizare de la Universitatea București (cererile și sesizările în privința ridicării titlului de doctor sunt la minister încă din 2012). Jalnic debut.

 

Deci, domnule premier Cioloș, pentru început, afară urgent cu Tobă. Altfel, între tehnocrat și politician se va pune un mare semn de egal. Vor fi „aceeași mizerie“.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22