Albă ca Zăpada trebuie să fie virgină

Andreea Pora 20.09.2011

De același autor

Îndepărtarea lui Lăzăroiu nu poate fi scoasă din contextul Mişcării Populare - Albă ca Zăpada, a cărei imaculată concepţie a fost din start greşită. Iar aici vina îi aparţine şi lui Lăzăroiu, dar şi adormirii, orgoliilor, veleităţilor de tot felul de care este atinsă societatea civilă. După ce a chibiţat decesul în fază embrionară al unui nou partid, lansarea la apă a ideii „coagulării forţelor de dreapta“, cu PDL pe post de colector al rămăşiţelor fostului CDR şi sub marca înregistrată de el şi Ioana Băsescu, a fost o greşeală de strategie şi viziune.

Cum ar putea mobiliza electoratul dezamăgit un amalgam format din aripioara PNŢ-Ciorbea, până mai ieri devorator neostoit şi agitat de „Băsescu-dictatorul“, acum mărşăluind tăcut şi complice pe „Calea Dreaptă“, din PIN-ul lui Guşă, eternul răspopit şi consultant transpartinic, plus ecologişti de toate nuanţele şi interesele mai mult sau mai puţin oculte. Amalgam ce are toate şansele să fie asezonat cu puţin Gigi Becali, cu oteviştii anchetatului Dan Diaconescu, peste care ar putea trona cele patru stele ale generalului Oprea şi ceva „petrodolari“ de la Dinu Patriciu. Adunătura, rebranduită cu ajutorul fundaţiilor partidului, singurele onorabile şi active, nu are însă nicio şansă să capteze electoratul de dreapta, lipsindu-i mesajul şi ideea de forţă, liderii carismatici şi nesusceptibili de a fi marionetele mai marilor PDL. Lipsindu-i, în primul rând, componenta civică independentă, cea care a dat consistenţă fostului CDR.

Mişcarea Populară are, din start, toate ingredientele unei mişcări populiste, menită să camufleze PDL. A contrapune struţo-cămilei avide de putere şi corupte USL o altă struţo-cămilă, în care vor dansa pinguinul tot felul de personaje de proaspătă şi tristă amintire, ar putea mai degrabă dezgusta electoratul de dreapta. Oricum, cei care nu vor să-i vadă pe cei doi şefi ai USL instalaţi la putere vor vota PDL. Iremediabilii dezamăgiţi aşteaptă însă cu totul altceva decât ceea ce se creionează a fi Mişcarea Populară.

De abia demiterea lui Lăzăroiu a redeschis cu adevărat discuţia despre Albă ca Zăpada. Site-urile de dreapta au luat foc, noua Madame Blogary lansează apeluri peste apeluri, vorbeşte coerent despre o Nouă republică. Răspund sute de oameni. Ceva începe să se mişte, un ceva care merge în direcţia unui nou partid, a unei mişcări civice care să nu aibă legătură cu PDL sau Traian Băsescu. Se pare că până şi cele mai încinse minţi au înţeles asta. Albă ca Zăpadă trebuie să fie virgină. Pe de altă parte, este rezonabil ca Lăzăroiu să fi lăsat PDL-ului moştenire Mişcarea Populară, în a cărei construcţie se vor implica, aşa cum ştiu ei, greii PDL. Promiţând funcţii, contracte, dând bani sau favoruri, adunând tot ce se poate aduna sub o singură pălărie.

Faptul că însuşi Traian Băsescu s-a delimitat indirect, la festivitatea de învestire a Sulfinei Barbu în funcţia de ministru al Muncii, de Sebastian Lăzăroiu, recomandând abstract miniştrilor să se abţină să critice partidul atât timp cât sunt în funcţie, mai ales dacă „au un background subţire“ în raport cu acesta, arată, la prima vedere, că strategiile şi ieşirile lui Lăzăroiu nu aveau acordul Cotroceniului. La a doua, poate fi vorba de o încercare de a pune botniţă speculaţiilor, destul de credibile, că  a fost vorba de o revoltă a baronilor împotriva outsiderilor impuşi de Băsescu. Altfel spus, un joc de scenă.

Indiferent însă ce se va întâmpla în această direcţie, e limpede că apropierea alegerilor va produce şi alte mutaţii interesante pe scena politică. Partidul Popular Maghiar al lui László Tökés se poate, iată, înfiinţa nestingherit, coşmarul UDMR devenind astfel realitate. „O cianură“, a spus Markó Béla, conştient că, administrată în doze corecte, aceasta ar putea deveni substanţa care să flexibilizeze poziţia UDMR în probleme fierbinţi pentru Cotroceni: regionalizarea vs. coborârea pragului electoral. Marja de negociere a UDMR în cadrul coaliţiei se va reduce substanţial, pentru că, fără un prag de 3%, Uniunea îşi poate lua adio de la viitoarea guvernare.

Pe Calea Dreaptă a lui Ciorbea s-a înregimentat şi Doru Mărieş, cu Asociaţia 21 Decembrie, iar Dan Diaconescu a primit şi el undă verde de la tribunal pentru a declanşa marea negociere cu cine oferă mai mult. O necunoscută rămâne Dinu Patriciu, care va intra definitiv la categoria mogulilor buni doar dacă va reuşi să destabilizeze dictatura antonesciană şi să pună în slujba Mişcării Populare câţiva disidenţi. Primul semn că ceva se întâmplă şi acolo este declaraţia lui Teodor Meleşcanu că se poate „convieţui“ cu Traian Băsescu.

Cât despre USL, problemele sunt aceleaşi: ciolanul este prea mic pentru pofta atâtora. La Bucureşti şi Iaşi, Uniunea s-a rupt, PC anunţând că nu-l susţine pe Sorin Oprescu, partener fără siglă cu USL. Este deci de aşteptat ca Popescu Piedone, candidatul lui Dan Voiculescu, să beneficieze de susţinerea Antenelor. De altfel, surse din PC spun că s-a pus la cale un adevărat plan mediatic de boicotare a lui Oprescu. Lucrurile sunt însă mult mai grave. PC a anunţat că va avea candidaţi separaţi de cei ai USL în alegerile locale, cu excepţia şefilor de consilii judeţene, unde s-a ajuns la o înţelegere cu USL. O altă problemă este stagnarea în sondajele necontrafăcute, potenţialul de creştere al lui Ponta şi Antonescu începând să fie invers proporţional cu discursurile debitate.

Reacţia otrăvită şi ofensatoare a lui Ponta faţă de semnarea acordului privind scutul şi întâlnirea cu Obama – „îmi doresc ca preşedintele României să fie primit pe uşa din faţă, nu pe uşa din dos, pe la servitori, sau pe la personalul administrativ“, „în momentul în care accepţi să-şi pună sistemul defensiv la tine în ţară, poţi să ceri măcar o cafea să-ţi dea domnul Barack Obama“ – arată că niciun interes naţional nu face faţă intereselor politice meschine. Nu trebuie să fii de la Departamentul SUA, Ambasadă sau Deveselu şi nici pradă scenariilor legate de servicii, ca să înţelegi (cum se pare că înţeleg deja pesediştii hârşiţi) că tandemul se transformă în piedică la căruţa oprită în pantă. Nici n-o ia la vale, nici nu poate să urce.

Greu de spus cum va evolua Mişcarea Populară a PDL sau Albă ca Zăpada, dar cele mai mari şanse, cel puţin din ce se vede acum, vin tot din dezintegrarea USL. „Încurcă-i drace“, ar trebui să fie sloganul PDL, dacă tot vrea rebranduire cu orice preţ. //

Citeste si despre: Alba ca Zapada, virgina, Partidul Poporului, Miscarea Populara, Sulfina Barbu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22