Când și unde se duce Dragnea când se va duce?

Întrebarea nu mai e dacă Dragnea va fi înlăturat din fruntea PSD, ci când și cum. Dar mai ales cine i-ar putea lua locul, în așa fel încât partidul să nu piardă guvernarea.

Andreea Pora 18.09.2018

De același autor

 

La începutul lunii septembrie, zidul din jurul lui Dragnea părea fără fisură, Firea a obținut un singur vot în CEx-ul în care a propus ca ministrul Dan să fie demisă. Ce s-a întâmplat de atunci încoace de s-a ajuns la situația incredibilă ca aproape 30 de baroni, dintre care câțiva cu mare greutate, să-i ceară acestuia să se retragă? În principal, e vorba de un cumul de nemulțumiri, de o saturație și de violențele din 10 august, care au constituit un punct de inflexiune.

 

Baronii sunt revoltați de camarila de care s-a înconjurat Dragnea, vorba lui Firea: „Ia deciziile în doar câțiva oameni, se sfătuiește cu câțiva apropiați“. Printre aceștia: Vâlcov, Carmen Dan, Olguța și Teodorovici. Ceilalți, adică exact cei care l-au susținut în momentele de restriște, în frunte cu Stănescu, Neacșu și Ciolacu, ca să dau doar aceste exemple, au devenit anexe, sunt înlăturați de la deciziile mari ale guvernării. Află de ele de la TV. În plus, văd și ei că lupta obsesivă cu justiția se concentrează pe interesul personal al lui Dragnea, care vrea să-și scape pielea indiferent de preț. Iar prețul începe să fie cam mare: partidul e pe tobogan. Unul dintre răsculați a pus degetul pe rană: „Liviule, ne-ai nenorocit“. Motivul? Din promisiunile programului de guvernare s-a ales praful, nu tu autostrăzi, spitale regionale, școli, fonduri europene, nimic palpabil, cu excepția majorărilor simbolice de salarii și pensii înghițite deja de inflația galopantă. Până și Corina Crețu și-a pierdut răbdarea și a început să critice Guvernul Dragnea-Dăncilă. Normal, în timp ce întreaga guvernare s-a axat pe debarcarea lui Kövesi, distrugerea DNA, a legilor justiției, codurilor penale și pe interminabila poveste a protocoalelor, țara a fost devastată de pesta porcină, iar investițiile au devenit amintire. Baronii, și nu doar ei, au mai avut o revelație: ordonanța de grațiere și amnistie e ca și moartă în coteț. Dăncilă nu cutează s-o semneze, cel puțin până nu trece (dacă trece) valul cu audierea în Parlamentul European, rezoluția și Articolul 7. Iar pe Toader nu-l lasă Tăriceanu, care vrea să se lupte cu statul paralel, dar nu în așa măsură încât să-l scape pe Dragnea de pușcărie. Or, fără ordonanță, Dragnea e inutil pentru partid, iar cu ordonanță PSD cade gazat la alegeri.

 

Întruniți în weekend, 13 lideri de filiale din Ardeal i-au cerut lui Dragnea să convoace de urgență CEx pentru a „clarifica nemulțumirile unor colegi“ și a discuta despre „viitorul partidului“. Un viitor care e în ceață, PSD a căzut sub 30% în sondaje, nu are candidat la prezidențiale, Bucureștiul este pierdut după violențele din 10 august, bugetul este la ananghie, iar liderul suprem se zbate ca peștele pe uscat să scape de pușcărie. Dragnea a deschis războaie pe toate fronturile: cu justiția și serviciile secrete, cu președintele și cu Uniunea Europeană, cu firmele străine și cu angajații din privat, iar mai nou și cu propriul electorat, căruia i-a venit de petrecanie cu pesta porcină.

 

Dar mai ales a reușit să reactiveze, ba chiar să radicalizeze electoratul non-PSD. Brutalitățile din 10 august au fost bomboana pe colivă, iar modul în care Dragnea și cei câțiva din jurul lui au gestionat ulterior situația a complicat și mai mult lucrurile. Acuzele de „lovitură de stat“, finanțare din străinătate, exagerate și amplificate prostește de goarnele sale mediatice, încununate de plângerea făcută de Jandarmerie și Carmen Dan la DIICOT, n-au făcut decât să pună gaz pe foc, să întărâte. Lucrurile nu arată bine pentru el: ancheta procurorilor de la Parchetul General, sub bagheta lui Lazăr, merge înainte, însuși Dragnea în calitatea sa de lider politic a fost chemat la audieri, semn că lațul se strânge. Ce să mai spunem că SRI i-a întors fără rest teoria „loviturii de stat“. De la lliescu încoace, niciun alt lider PSD nu a generat atâta ostilitate în societate, nu a fost urât ca Dragnea. Nici măcar propriul electorat nu-l agreează, dovadă că e cotat în sondaje la o treime din scorul partidului. PSD e conștient că tot ce a făcut Dragnea și va mai face dacă nu e ținut în frâu sau dat jos îi va exploda în față la alegeri.

 

Nu e clar dacă există o masă critică pentru debarcarea lui Dragnea în viitorul imediat, să nu subestimăm puterea acestuia de negociere și de control. Dar e clar că, pentru prima oară în ultimii doi ani, autoritatea lui e contestată la scenă deschisă și grupul nemulțumiților începe să se coaguleze și să capete consistență. Întrebarea nu mai e dacă Dragnea va fi înlăturat din fruntea PSD, ci când și cum. Dar mai ales cine i-ar putea lua locul, în așa fel încât partidul să nu piardă guvernarea.

 

Nu e deloc simplu. Din rândul baronilor e greu să se impună cineva, luptele dintre grupări ar nenoroci definitiv partidul, iar o persoană din rândul doi care să fie acceptată de aceștia e și mai greu de găsit. Probabil că acesta și este motivul pentru care „puciștii“ înclină spre formula Dăncilă interimar până la un congres, sau spre o conducere colectivă, formulă de criză, neuzuală pentru PSD. Când această persoană va fi convenită, în sensul că va avea sprijinul majorității liderilor de filiale și va constitui o garanție pentru păstrarea puterii, Dragnea va fi pe făraș. Cu sau fără amnistie și grațiere. Asistăm la confruntarea a două tabere, care își tatonează reciproc forțele. E un imens pas înainte, dar, știm deja, Dragnea e greu de asasinat. Pe de altă parte, chiar dacă există posibilitatea ca epoca Dragnea să apună, PSD rămâne tot PSD.

 

Mai în glumă, mai în serios: unde se va duce Dragnea când se va duce? Dar PSD? //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22