Distrugerea justiției, programată pentru decembrie

Legile justiției, coroborate cu ulti­me­le declarații ale tandemului anti-DNA, Dragnea-Tăriceanu, și cele ale mi­nis­trului Tudorel Toader, devoalează o strategie bine pusă la punct care are mari șan­se de reușită până la finele acestui an.

Modificările operate de ministrul Toader sunt în esență expresia de­terminării coaliției de la putere de a politiza, subordona și controla până în profunzime Parchetul General și DNA, aceasta fiind miza principală a demersului. Tre­buie spus că Toader a încercat să se spele pe mâini de asumarea directă a legilor - pasându-le parlamentului sub pretexte ipocrite -, în care nu a mo­dificat nici măcar o virgulă față de forma inițială, sfidând obiecțiile și criticile aduse de toate instituțiile din sistem (PG, DNA, CSM), de asociațiile pro­fesionale și, mai ales, sfidând pro­testul celor 4.000 de magistrați. Ple­căm de la observația că toate modi­ficările trebuie privite ca un tot care urmărește o țintă, fiind inter­co­nec­ta­te între ele. Nimic nu e întâmplător. Să vedem.

Procurorii trec explicit sub au­to­ri­ta­tea directă a ministrului Justiției, ce­ea ce, în caz de rea-credință, co­mandă politică sau diverse alte inte­rese, poate însemna inclusiv inter­ven­ția în activitatea acestora, adică în do­sare. Tot ministrul (om politic, indi­fe­rent de culoarea lui) va numi/revoca direct procurorii șefi, adjuncții aces­tora și șefii de secție, asta deoarece CSM are dreptul de a respinge doar o singură dată propunerile ministrului, iar președintele țării, care avea până acum ultimul cuvânt, este scos din schemă. Politizarea, căci asta în­seam­nă, merge însă mai departe, până la șefii de servicii și de birouri, a căror nu­mire/revocare depinde tot de mi­nistru. Faptul că, începând de la a do­ua propunere în toate cazurile enu­merate mai înainte, CSM are doar un aviz consultativ, coroborat cu scoa­terea Inspecției Judiciare de sub au­to­ritatea CSM, înseamnă tragerea pe li­nie moartă a instituției care este ga­rantul independenței justiției. În rea­litate, prin anihilarea CSM și a pre­ședintelui, ministrul devine un fel de super procuror general, cu puteri ne­limitate asupra a tot ce mișcă în parchete, iar prin el și partidul aflat la guvernare, în cazul de față PSD. Intenția este, spune Augustin Lazăr, „de a ajunge până acolo încât mi­nis­trul îi va spune procurorului unde trebuie să exercite acțiunea penală sau nu“. Exact ca în perioada Năs­tase-Stănoiu.

Prin înființarea unei Direcții Speciale de investigare a infracțiunilor săvâr­și­te de magistrați, al cărei șef va fi nu­mit tot de ministrul Justiției, se cre­ea­ză un precedent periculos: ministrul va prezenta în parlament un raport anual referitor la activitatea Direcției. Aceasta înseamnă, dacă ne raportăm la alte instituții care fac acest exer­cițiu, că Direcția respectivă este vă­zută ca și cum s-ar afla în subordinea parlamentului și ca și cum ministrul Justiției ar fi șeful ei de facto. Ceea ce este extrem de grav, pentru că este vorba de separarea puterilor în stat. Cine ga­ran­tea­ză că Inspecția Judi­cia­ră, care va fi re­gle­mentată printr-o lege specială, nu va avea aceeași soartă? Deo­camdată, Tudorel Toa­der, acompaniat de li­derii coaliției, spune că Inspecția va fi „independentă“, nici la CSM, nici la minister. Pare a fi doar o stra­ta­ge­mă, pentru că „independența“ de­pin­de de cine numește și revocă din func­ții conducerea. După cum se pro­filează lucrurile, va fi vorba fie de par­lament, fie de acel Consiliu de Ma­na­gement strategic, format și coordont de ministrul Justiției (menționat de în­suși Toader în 13 octombrie), din ca­re fac parte ministrul (politic), pro­cu­rorul general (numit politic), pre­șe­dintele Înaltei Curți (șeful statului poa­te refuza o singură dată pro­pu­ne­rea CSM) și președintele CSM.

Cum spuneam, strategia este mai am­plă și se vede asta atât din graba echi­pei Dragnea-Tăriceanu de a rezolva chestiunea până la sfârșitul anului, cât și din diverse declarații ale lui Toa­der. Scopul final: revocarea lui Kö­vesi, apoi a întregii conduceri a DNA și instalarea unor marionete ale PSD, fără ca președintele să mai poată in­terveni.

În primul rând, așa cum a anunțat Dragnea, nu va fi așteptat răspunsul Comisiei de la Veneția în ce privește excluderea șefului statului din nu­mirea procurorilor șefi, care teoretic urma să vină în februarie. Prea târziu și prea riscant pentru PSD-ALDE. Pro­babil, Comisia ar fi spus ce spune și MCV: trebuie o procedură în oglin­dă cu cea de la numirea conducerii Înaltei Curți, în care șeful statului are ultima semnătură.

În al doilea rând, Toader a declarat săptămâna trecută că va lua decizia unei revocări a lui Kövesi nu doar în funcție de raportul de evaluare al Ins­pecției Judiciare, a cărui „balanță o va înclina el“, ci și de alte elemente, cum a fi declarațiile lui Iorga Moraru (procuroarea dată afară din DNA). „Iorga mi-a furnizat suficiente date pentru concluziile pe care le voi lua, alături de raportul Inspecției Judi­cia­re.“ Decizia, spune ministrul, o va lua „într-o lună, o lună și ju­mă­tate“, adică în decembrie. Doar că în­tre timp, probabil săptămâna vii­toa­re, mai vine o decizie, cea a Secției de procurori a CSM, care trebuie să dea verdictul final în privința ra­por­tului de evaluare făcut de IJ la DNA. E o decizie pe care Toader nu prea are cum s-o „încline“ și care se în­tre­vede a fi favoarabilă lui Kövesi. În­țelegem însă că ministrul are de gând să ignore verdictul CSM, care nu e unul consultativ, ci obligatoriu, fiind vorba de cariera magistraților, și să meargă în continuare pe linia re­vo­că­rii lui Kövesi. Mai clar: dacă dă chix cu revocarea în urma raportului Ins­pecției, nimic nu-l împiedică să o ceară în decembrie, în virtutea acelor alte „considerente“ de care vorbea și, atenție, a eventualei decizii a CCR în cazul Belina, care poate spune că (orice e posibil cu această Curte, in­trată în siajul puterii) procurorii DNA și Kövesi au încălcat Constituția an­chetând o hotărâre de guvern.

De ce în decembrie? Pentru că până atunci a programat Dragnea să treacă legile justiției prin parlament (să fim convinși că asta se va întâmpla), care îi vor lua lui Iohannis prerogativa de a se opune cererii de revocare a lui Kövesi, aceasta rămânând la la­ti­tu­dinea lui Toader. Singurul impe­di­ment ar putea fi avizul plenului CSM. În cazul în care vor anticipa că avizul ar putea să fie împotriva revocării, „balanța“ nu va fi greu de înclinat, dacă ne gândim la scandalul deta­șă­rilor, pus pe țeavă la țanc.

Revocarea lui Kövesi este însă prima etapă, cea mai importantă, desigur, dar vor urma adjuncții, șefii de sec­ție, de departament și de birou, de la centru și din teritoriu, adică deca­pi­tarea DNA de toți cei care au lucrat vreodată în dosarele grele cu po­li­ti­cieni. Înlocuirea acestora cu pro­cu­rori-marionetă ai PSD va fi o for­ma­litate, nici CSM, nici șeful statului nu mai au vreo putere.

În concluzie, gruparea penală mai are foarte puțin până la a înhăța și justiția, ultima baricadă în fața tăvă­lugului PSD-ALDE. Vor sărbători în decembrie un an de la alegeri bând șampanie în cinstea victoriei asupra statului de drept. Îi mai poate opri ce­va? Nu cred. Poporul mituit cu ilu­zoriile creșteri de salarii și pensii se va dezmetici doar în 2018, iar Strada și-a consumat energia, a intrat în le­targie. După 28 de ani de la revoluția din decembrie, urmașii FSN-ului au toate șansele să le reușească o con­tra­revoluție.