De același autor
Parlamentul European a iniţiat o campanie publicitară în toată Europa cu temele propuse pentru alegerile din 7 iunie, motivată oficial de evitarea chestiunilor interne în dezbaterea electorală. În Franţa, campania se deschide cu dezbaterea privind aderarea Turciei. În România, cu „Jos Băsescu“.
Pentru cine mai spera că România va da, în sfârşit, un test de maturitate şi va aborda problematica europeană, debutul campaniei a lămurit definitiv lucrurile. Rămânem nu doar ţara în care oamenii se calcă în picioare pentru micii lui Vanghelie şi o pereche de ochelari canadieni „for free“, în care televiziunile nu au depăşit nivelul Adomniţei pe scara prostiei, iar moderatorii încurcă Bruxellesul cu Strasbourgul, în timp ce politicienii-candidaţi sunt convinşi că impostura nu le va fi dectatată în PE, dar şi acea ţară care, iată, are talentul unic de a substitui prezidenţialele europarlamentarelor. Pentru că, să fim realişti, partidele pregătesc acum un mare exit-poll prezidenţial, în funcţie de care îşi vor ajusta politicile, negocierile şi candidaţii pentru la toamnă.
Singurul proiect coerent al PSD şi PNL, aşa cum s-a văzut din discursurile declamate în microfoanele lansării candidaţilor, este „schimbarea lui Traian Băsescu“ cu orice preţ. Programul european al lui Mircea Geoană s-a rezumat la: „Acest an, atât de important pentru noi, trebuie să reprezinte şi sfârşitul regimului Băsescu“. Crin Antonescu a promis ferm că „nu va lăsa această campanie discuţiilor despre PE“ şi că îl va face pe „chelnerul“ Băsescu să achite nota de plată. Cât despre deschizătoarea listei liberale, Norica Nicolai, ea ştie una şi bună, reeditarea „322“. „Putem genera o coaliţie a cetăţeanului împotriva dezbinării, împotriva lui Traian Băsescu şi a celor care îl sprijină, de frică sau de interes“. Şi parcă pentru a le da adversarilor ghes în această direcţie, Băsescu a ieşit din ambiguitatea candidaturii şi le-a promis că va merge mult prin ţară „nu numai în luna mai, ci şi în iunie, în iulie, în august şi în noiembrie şi în decembrie şi în ianuarie“.
Faptul că politicienii au decis să facă praf europarlamentarele, băsescinzându-le, este doar un aspect, cel mai important fiind însă acela că partidele se vor prezenta în faţa naţiei golite de orice fel de conţinut, de idee, de program, ideologie, viziune sau soluţie, alta decât alungarea „dictatorului“ de pe scena politică. Din Geoană şi Antonescu, din PSD şi PNL nu rămâne nimic fără „jos Băsescu“, ceea ce este cu totul insuficient. În plus, această lipsă de consistenţă, indiferent la care alegeri ne raportăm, este, totuşi, o noutate absolută pe scena politică, nu atât prin votul negativ la care se face apel, cât prin absenţa alternativei.
Ce proiecte propun Antonescu sau Geoană, evident, în afara propriilor persoane, pentru a scoate ţara din „marasmul băsescian“?
Spre deosebire de celelalte alegeri, când votul negativ era justificat de „schimbarea“ unei ideologii, a unei clase politice, a unui mod de raportare la societate şi instituţiile statului, de speranţa unor reforme sau de stoparea corupţiei, de data aceasta „schimbarea“ care se propune se reduce la o persoană. Iliescu a pierdut alegerile atât din cauza a ceea ce reprezentau el şi FSN la nivelul istoriei recente – comunism, stagnare, mineri –, dar şi din cauza programului reformist al forţelor de dreapta din CDR. Năstase a ratat Cotroceniul nu doar pentru că devenise simbolul corupţiei, ci şi pentru că Alianţa D.A. oferea o altă viziune asupra statului, cu tot ce înseamnă asta.
Dincolo de vorbele goale de conţinut, dar încărcate de ură, cei doi aspiranţi la Palatul Cotroceni nu propun nimic sau, mai bine zis, propun revenirea la „normalitate“. În actualul context politic, asta înseamnă schimbarea majorităţii parlamentare şi reîntoarcerea la alianţa PSD-PNL şi bunele ei practici. Pentru asta, într-adevăr, nu este nevoie de vreun program. Fiecare ştie exact ce are de făcut, singura problemă fiind libertatea totală de a pune în practică. Or, acesta va fi rolul lui Geoană sau Antonescu, să nu vadă şi să lase cleptocraţia să lucreze în voie. Evident, un asemenea proiect nu poate fi scos la lumină.
Falsificarea europarlamentarelor este doar preambulul a ceea ce se va întâmpla în toamnă, de aceea ele trebuie privite cu mare atenţie, pentru că dau direcţia viitoarei campanii prezidenţiale şi a raporturilor de forţe. Lupta se dă pentru cele câteva procente ce vor despărţi PD-L de PSD. Pentru ele Geoană i-a livrat partidul lui Vanghelie, mişcare riscantă în cazul unui eşec, şi îl vinde en detail lui Vântu. Şi tot pentru ele atacă guvernul din care face parte propriul partid, care însă profită din plin de beneficiile „politizării“. Cum lista PSD e moartea pasiunii şi la Bucureşti, şi la Bruxelles, iar Geoană încă n-a ajuns locomotivă, cu toţi mititeii pompaţi de Vanghelie, singura alternativă rămâne tot „jos Băsescu“. În ce priveşte contractul dintre Antonescu şi Patriciu, aici lucrurile sunt ceva mai simple: adună cât mai multe voturi ca să ai ce-i livra lui Geoană!
Problema PD-L este că nu pare să înţeleagă că miza europarlamentarelor sunt prezidenţialele şi că, în cazul unui eşec al lui Băsescu, va spune adio guvernării şi va resimţi efectele „politizării“ în sens invers. Ca şi la parlamentarele din 2008, inerţia partidului este atât de mare încât îl obligă pe Băsescu să-şi reia „vizitele“ în ţară. Acestea şi buna imagine a deschizătorilor de listă nu vor fi însă suficiente. Austeritatea ideilor nu e o soluţie nici pentru criză, nici pentru alegeri.
