Geoana isi devoreaza baronii

Andreea Pora 18.02.2009

De același autor

PSD nu se va rupe din cauza baroniadelor, a penalilor sau a candidaturii la prezidentiale. Doar se va face si mai mult de ris si va pierde electoral. Ceea ce se intimpla in PSD din momentul in care a ajuns la putere este un circ cu voie de la stapinirea vremelnica. Adica, de la Mircea Geoana si Traian Basescu. Tot mai multe sint semnalele care arata ca Geoana vrea si sa candideze la alegerile prezidentiale din 2009 si sa mentina actuala alianta cu PD-L, doua lucruri care, fara o politica abila, se anuleaza reciproc. Nu e usor sa fii si cu sufletul in raiul prezidentiabililor si cu slanina in podul puterii.



In mod evident, Geoana este consiliat ceva mai bine in ultima perioada. Gurile rele spun ca Finkelstein si Silberstein s-au mutat cu jumatate de norma pe linga liderul social-democrat dupa ce relatiile cu PNL s-au terminat in mod natural, incercind sa-i preschimbe si acestuia porecla dupa metoda "Moliceanu-Tariceanu". Cert este ca Geoana doreste un congres blind, fara surprize si fara cozile de topor in slujba celui care s-ar fi vrut mort cu "dintii in beregata sa".



Actiunea "epurarea baronilor incomozi", sustinatori ai lui Mitrea si conectati la gruparea Iliescu-Nastase, cea care se opune actualei formule de guvernare si vrea ruperea aliantei, este doar un preambul pentru intarirea pozitiei lui Geoana. Pina acum ea a functionat ca unsa, in complot implicindu-se, cum altfel, Hrebenciuc.



Primul mazilit, baronul de Botosani, Constantin Contac, a fost urmat de Eugen Nicolicea, finul lui Mitrea, care a ramas fara judet si fara "coledzii" din Mehedinti care ii tineau pina acum spatele. Lista neagra e lunga si se termina acolo unde incepe linistea lui Geoana. La rind vine Doru Ioan Taracila, care desi bate matanii pe la usa liderului, va pierde conducerea filialei Calarasi. " Va trebui sa se reapuce de avocatura, e terminat", ii proorocesc prietenii din partid. Nici Trifon Belacurencu si Dan Verbina de la Tulcea, ultimul cunoscut pentru afacerile cu "luciu de apa" si cu pestele braconat care trece prin cherhanalele sale, nu mai au viata lunga de sefie. Armata lui Mitrea va ramine, para-se, intr-un singur sustinator: Marian Oprisan. Destul de putin pentru o lupta atit de apriga.



Interesant este ca indemnul la razmerita bugetara lansat de Liviu Dragnea catre deputatii din feuda Teleorman, nu pare sa fi avut succesul scontat, desi faptul ca nu au primit banii pe care mizau ar fi trebuit sa fie ceva mai mobilizator. Semnalul e clar, baronii nu vor sa fie "rasculativi" si stau in banca lor atita vreme cit puterea ramine obiect de negociere. Ca dovada ca pina si Vanghelie a lasat steagul jos si a renuntat la "doi si un sfert", dind semne ca intelege ca Bucurestiul, asa capitala cum e, nu se poate compara cu ditamai serviciul secret.



Puterea lui Geoana va fi insa cu adevarat consolidata doar atunci cind va fi ascultat de parlamentari in ce priveste dosarele lui Nastase. Acesta va fi testul si in functie de el va fi judecat si de liderul de la Cotroceni. Marti, la intilnirea cu sefii celor doua partide si responsabilii pe justitie, s-a batut palma ca dosarele "Zambaccian" si "Matusa Tamara" sa ajunga in plenul Camerei saptamina viitoare. Mesajul e clar: Nastase trebuie sa primeasca avizul de urmarire penala.



 Intrebarea e, vor vota cei din gruparea Iliescu-Nastase dupa cum le ordona Geoana, care trebuie sa-si dovedeasca astfel capacitatea de a manipula partidul in sensul eliberarii sale de sub amenintarea indusa de Nastase: "dupa mine, urmati voi". De altfel, in partid se insinueaza tot mai mult certitudinea ca dupa jertfirea lui Nastase se va asterne linistea peste dosarele celor care nu vor bate prea tare din pinteni.



Probabil ca Geoana nu va reusi sa determine un vot unitar in ce priveste dosarele lui Nastase, dar in functie de dimensiunea grupului de nesupusi ne vom putea da seama cit de tare e Geoana pe pozitie si cum va decurge Congresul. Nu exista riscul unei rupturi, asa cum incearca sa se acrediteze, dar nici certitudinea ca dupa Congres PSD isi va gasi liderul si drumul. Pentru ca, in mod evident, de la indepartarea lui Iliescu partidul a pierdut urma firului rosu, care s-a transformat intr-un ghem de interese financiare.
 


Geoana isi da seama ca in anul ramas pina la prezidentiale isi joaca ultima carte ca sef. Cum nu are sanse sa cistige alegerile in fata lui Basescu, nu-i ramine decit sa mentina partidul la putere si dupa 2009. La asta lucreaza acum.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22