Justiţia la răscruce de vânturi

Andreea Pora 14.09.2010

De același autor

Arestarea lui Sorin Ovidiu Vântu a creat o imensă emoţie mediatică, în special printre angajaţii săi şi printre păgubiţii FNI. Faptul că, iată, intangibilul SOV, cel care recomanda ironic „întăriţi-vă statul“, a ajuns să-şi petreacă nopţile după gratii, în pofida campaniei duse de Realitatea TV şi a armatei de securişti pe care o comanda, este un semnal extrem de important. Întrebarea care se ridică, ţinând cont de precedentele nefericite, este dacă acest dosar este suficient de bine instrumentat pentru a obţine o condamnare. Aparent, da.

Există interceptări care nu lasă loc îndoielii, asupra cărora se va cere, probabil, expertiza vocii la institute din Londra sau Viena. Există martori, Nicolae Popa, fratele acestuia, Maria Vlas. Există traseul banilor furnizat de cele două comisii rogatorii din Indonezia şi Cipru. Dar mai ales există o lipsă de grabă a procurorilor. Au trecut 9 luni din momentul – 2 decembrie 2009 – în care Popa a fost arestat şi Vântu pus sub urmărire. Procurorii au aşteptat documentele de la comisiile rogatorii, după care au trecut la acţiune, ceea ce lasă senzaţia că au dorit să fie blindaţi. Nu ştim. Putem doar presupune. Dar urmărind strădaniile avocaţilor, cu contract sau fără, care se ridică în apărarea lui Vântu, se desprinde o anumită disperare şi fragilitate a argumentaţiei. Doar auzul veştii că printre judecătorii care vor judeca recursul la arestare se află şi Viorica Costiniu, soţia faimosului Florin Costiniu din dosarul „reţeaua lui Voicu“, a mai luminat feţele.

Justiţia are de trecut un test important în acest caz, după ce le-a picat cu brio pe celelalte. La prima condamnare în cazul FNI, dată în octombrie 2005, dosarul a fost restituit procurorilor, care au disjuns partea care îl privea pe Vântu şi, în final, au dispus scoaterea lui de sub urmărire penală. În dosarul referitor la Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID), Vântu a scăpat de condamnarea de doi ani din cauza prescrierii faptelor. Procesul, coincidenţă sau nu, a picat exact în timpul grevei magistraţilor de anul trecut. Arestarea lui Vântu şi aducerea în ţară a lui Popa ar putea duce şi la redeschiderea dosarului FNI, mai ales că există informaţii că au apărut elemente noi, livrate de la Jakarta.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22