De același autor
Show-ul mediatic al eliberarii lui Miron Cozma a inceput marti, 14 iunie, la ora 18. “Desfaceti sampania, iese Cozma”, au urlat doi politisti dintr-o masina duhnind a transpiratie si a manele date la maximum. La scurt timp apare “Luceafarul”. Transpirat, cu degetul mare de la mana patat de cerneala. “Sa fie clar, oamenii din Piata Universitatii au murit pana in 14 iunie, ziua in care am ajuns eu la Bucuresti. Minerii au fost manipulati. Nu eu am dat ordin. Am fost condamnat la 17 ani de inchisoare pe dosarul lui Iliescu”, sunt declaratiile cu care a debutat telenovela eliberarii lui Cozma. Acum exact 15 ani, la aceeasi ora, minerii se odihneau la Unitatea Militara de pe Soseaua Oltenitei, epuizati de cate ciomege, lanturi si tarnacoape manuisera.
Eliberat in 14 iunie de Judecatoria Craiova, care a decis ca revocarea decretului de gratiere din 17 decembrie 2004 semnat de presedintele Ion Iliescu este ilegala, Cozma si-a inceput aproape instantaneu viata politica. A multumit din suflet “justitiei care a inceput sa-si faca treaba”, Monicai Macovei, “aceasta femeie care vrea sa afle adevarul”, si a lovit cu precautia necesara in “guvernul care a jucat fotbal-tenis cu mine”. Adica in fostii tovarasi de mineriada. “Actiunea a fost pregatita de oamenii lui Iliescu. Iliescu m-a vrut pe mine ministru de Interne in ’94 ca sa pot organiza un sistem represiv si comunist pe placul dansului”, perora Cozma, omitand, evident, sa spuna esentialul, ca Iliescu l-a chemat in Bucuresti. “Tovarasul Iliescu, pentru ca domn n-a fost niciodata, a multumit minerilor pentru ca, in naivitatea sa, credea ca va fi presedinte pe viata, ca si Ceausescu. Nici nu credea ca va fi tras la raspundere. Nici macar nu e un asa mare om politic”, a rabufnit fostul ortac, brusc metamorfozat in anticomunist feroce, revolutionar de profesie si democrat sadea. Ca asa l-o fi sfatuit avocatul sau ca, in timp ce-si admira pestisorii din acvariu si privea alaturi de porumbeii pe care ii crestea in celula stirile la televizor, cert este ca Miron Cozma a iesit decis sa-si exhibe public aceste noi valente.
Cazat la vila sa din Timisoara, pentru ca in Valea Jiului nu mai are voie sa calce, Cozma a renuntat la odihna si meditatie, dupa cum amenintase ca va face, dand minereste piept cu “viata reala”. Planurile sale de viitor deja se contureaza. Oscileaza intre politica si un sejur la Paris. “Dupa ce se vor linisti apele, probabil ca voi pleca la Paris. O sa merg in Acordul International al Muncitorilor, la Paris, pentru ca aceasta organizatie a luptat in permanenta pentru eliberarea mea. S-ar putea sa-mi fac si un partid al muncitorilor”. Proaspatul eliberat a demonstrat reale abilitati de politician, jucand la doua capete. Prin graba cu care a ridicat osanale actualei puteri si-a aratat disponibilitatea pentru o negociere inaintea judecarii recursului pentru sentinta de zece ani, in mineriada de la Costesti, din 1999. Cozma spera intr-un troc: va dau dovezile pentru a-l infunda pe Iliescu, daca ma lasati liber. In al doilea rand, a incercat sa acrediteze ideea ca eliberarea se datoreaza guvernarii Basescu, si nu decretului de gratiere dat de Iliescu si contrasemnat de Nastase, ceea ce a convenit de minune unui PSD aflat la inghesuiala.
Jocul de glezne al lui Cozma a avut insa efectul contrar, realimentand suspiciunea fata de independenta justitiei. Asa se face ca probe din ce in ce mai grele au inceput sa se adune in dosarul mineriadei. Emil Constantinescu a pus pe masa documente din care reiese limpede ca artizanul zilei de 13 iunie a fost Ion Iliescu, admitand ca le-a facut publice tocmai pentru a demonstra ca o intelegere “cu infractorul Cozma” nu este necesara. Jurnalul Garnizoanei Bucuresti arata pe ore cine a dat ordinele si in ce constau acestea. Un exemplu: “Ora 17.35: Se primeste ordinul presedintelui sa se foloseasca gazele lacrimogene in zona sediului Ministerului de Interne. (...)”. Presa, la randul ei, a scos la iveala stenogramele unei sedinte din 11 iunie, in care cei care detineau puterea in Romania au luat hotararea ca in zorii zilei de 13 iunie 1990, ora 4.00, Piata Universitatii sa fie degajata de fortele de ordine ajutate de aproximativ 5.000 de muncitori. Pe prima pagina a stenogramelor, cineva ii scrie chiar presedintelui Romaniei urmatoarele: “Conform precizarilor Dumneavoastra facute in sedinta de lucru din 11.06.1990, ora 16.00, la Palatul Victoria, in actiunea de eliberare a Pietei Universitatii stabilita pentru 13.06.1990, trebuia sa participe urmatoarele institutii centrale: Procuratura Generala, Ministerul de Interne, Ministerul Apararii Nationale, Frontul Salvarii Nationale, Ministerul Sanatatii, Serviciul Roman de Informatii si Administratia Domeniului Public, subordonata Primariei Municipiului Bucuresti. Principalele sarcini care au revenit fiecarei institutii si modul cum acestea au actionat pentru executarea lor sunt prezentate mai jos...”. Urmeaza apoi prezentarea amintita, incepandu-se cu Procuratura Generala. Din pacate, documentul este incomplet si lipsesc exact paginile care privesc Serviciul Roman de Informatii.
La randul sau, procurorul Dan Voinea a iesit la rampa cu declaratii incendiare, afirmand ca militarii care au tras in demonstranti pe 13 iunie erau din MApN, si nu din Ministerul de Interne. “Au actionat concertat si Ministerul de Interne, si Ministerul Apararii si alte ministere, dar, in cazul de fata, cei gasiti vinovati (...) sunt din cadrul armatei”. Procurorul considera ca denumirea de mineriada pentru evenimentele din 13-15 iunie este putin fortata. “Nu au fost numai mineri in Bucuresti. Au fost si alte categorii sociale si muncitori de la fabrici prezenti pe strazile Capitalei in acele zile, dar s-a acceptat notiunea asta de mineriada, care caracterizeaza de fapt mai multe faze, si lucrurile nu incep in 13-15, nici nu se opresc in 13-15.”
Toate aceste dovezi, ingropate ani de zile prin diferite dosare, concura spre ideea ca declaratiile date in fata procurorilor de Miron Cozma au o importanta limitata si doar din perspectiva zilelor de 14 si 15 iunie. Mai precis, ele arata ca Iliescu i-a chemat la Bucuresti pe mineri, i-a pus la treaba si i-a expediat apoi acasa, cu multumirile de rigoare. Cozma si ortacii lui au aplicat cu o barbarie care a speriat Vestul ordinele primite de la autoritatile statului. El trebuie sa raspunda alaturi de toti acestia, vinovati in aceeasi masura ca si Iliescu. Generalii de armata si politie, membrii guvernului, ai FSN-ului si, nu in ultimul rand, SRI-ul. Sa nu-i uitam pe ofiterii SRI care formau asa-numitul grup “Dambovita”, care s-au infiltrat printre mineri, i-au ajutat sa identifice sediile institutiilor care trebuiau devastate si domiciliile persoanelor care trebuiau maltratate. Acesti ofiteri au intocmit materiale si liste cu persoane care au participat la manifestatiile din Piata Universitatii, iar aceste materiale au ajuns in mainile politistilor si ale minerilor. Ei ar trebui trimisi urgent in fata instantei. Dosarul mineriadei din 13-15 iunie nu consta in “dosarul Cozma” sau in “dosarul Iliescu”, ci in zecile de dosare ale tuturor celor care au ordonat, instrumentat si pus in practica ororile din acele zile. Doar atunci cand toti vor ajunge in fata instantelor se poate spune ca justitia este “independenta”. Nu-i dorim lui Cozma decat sa aiba dreptate in aceasta privinta.
Jurnalul Garnizoanei Bucuresti (13 iunie 1990)
Ora 17.35: “Se primeste ordinul presedintelui sa se foloseasca gazele lacrimogene in zona sediului Ministerului de Interne (...)”
Ora 19.20: “Comandantul trupelor chimice a primit ordin sa conduca personal intrebuintarea substantelor lacrimogene la sediul MI si Politiei Capitalei. In acest sens, are aprobarea presedintelui Iliescu.”
Ora 19.25: “Presedintele informeaza pe prim-adjunctul ministrului Apararii Nationale ca pe sediul Politiei Capitalei s-a ridicat drapelul verde, legionar, deci miscarea este o rebeliune legionara si se trateaza ca atare (...)”
Ora 22: “Presedintele Iliescu comunica (n.r. - responsabililor armatei) ca in aceasta noapte elementele turbulente vor incerca sa patrunda si in alte obiective; acestia au asupra lor arme si munitie; nu se trage decat impotriva celui care trage. Cei care ataca nu sunt revolutionari, sunt contrarevolutionari-legionari.”
Adevarul sub comanda Armatei
Jurnalul activitatilor desfasurate de unitatile Armatei, in Garnizoana Bucuresti, 13 iunie 1990
“Ora 23,50. Directorul de la Adevarul s-a interesat la seful Marelui Stat Major care este situatia la obiectivele atacate si a intrebat cum sa interpreteze actiunea bandelor de huligani. Seful Marelui Stat Major i-a repetat aprecierile facute de presedintele Iliescu, ca aceasta este o incercare de tip legionar, ca acestia au asupra lor arme si munitie sustrase din localul Politiei Capitalei, inclusiv uniforme de politie.
De asemenea, a fost informat ca Televiziunea este in curs de eliberare.
In legatura cu localul Ministerului de Interne, acesta a fost informat ca peste cateva minute se vor desfasura actiuni de despresurare cu participarea unor subunitati ale armatei, cu tancuri, subunitati de parasutisti, de politie si politie militara.”
Sinteza informativa referitoare la actiunile intreprinse de factorii implicati in activitatile operative din 13.06.1990
Confidential-personal
(…) “In dupa-amiaza si seara zilei de 13.06.1990, mai multi ziaristi au telefonat la Ministerul Apararii Nationale si la Ministerul de Interne solicitand informatii referitoare la sarcinile si actiunile fiecarei institutii implicate. In functie de situatie, acestora li s-au comunicat date din teren si caracterizarile potrivit carora bande de huligani actioneaza violent atacand fortele de ordine. (…) La intrebarile adresate de d-l Tinu, de la Adevarul, privind modul in care pot fi abordate actiunile bandelor de huligani i s-a comunicat ca este o incercare de rebeliune de tip legionar impotriva careia se desfasoara actiuni cu sprijinul subunitatilor armatei, parasutistilor si politiei militare. D-lui Tinu i s-au repetat unele aprecieri facute de conducerea tarii, prin intermediul postului de televiziune si fragmente din comunicatele transmise la comandamente.”
In sinteza informativa, sus, la mijlocul paginii este scris: “Ion Iliescu - presedinte al Romaniei”. Urmeaza apoi mentiunea: “luat la cunostinta”. Astfel de sinteze informative erau trimise periodic de serviciile secrete presedintelui Romaniei. Documentul provine din arhiva Palatului Victoria, unde, la acea data, era atat sediul Guvernului, cat si al Presedintiei. (Romulus Cristea)
Dosarele lui Miron Cozma
Curtea Suprema de Justitie l-a condamnat definitiv la 18 ani de inchisoare pentru mineriada din septembrie 1991, sub acuzatia de subminare a puterii de stat, din care a executat 7 ani. A fost gratiat pe 15 decembrie 2004 de presedintele Ion Iliescu, care peste doua zile a revocat actul de gratiere, Cozma fiind reincarcerat.
In dosarul mineriadei de la Costesti, din 1999, cand trupele de jandarmi au fost batute de mineri, Miron Cozma a fost condamnat la 10 ani de inchisoare, sentinta atacata cu recurs. A mai fost condamnat, alaturi de alte cinci persoane, in dosarul “Stoenesti”, sub acuzatia de subminare a puterii statului.
Este pus sub acuzare in dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, alaturi de alte 20 de persoane, printre care si fostul presedinte Ion Iliescu.
