Pe aceeași temă
George Simion a precizat că partidul său are 20% în Parlament, dar dacă ar exista alegeri, AUR ar obține mult mai mult.
„Vrem să ajungem la alegeri anticipate, vom depune o moțiune, sperăm ca într-un timp cât mai scurt acest guvern să plece și ca forțele politice să stea la aceeași masă. Și așa cum am spus când am lansat manifestul opoziție națională, opoziție totală, vom vota fiecare moțiune simplă și fiecare moțiune de cenzură. Miza noastră reală este să ajungem înapoi la votul democratic.
Mâine, dacă avem alegeri anticipate, cu acest guvern organizând alegerile, cu siguranță nu vom avea niște alegeri corecte, niște alegeri libere”, a declarat liderul AUR.
Simion a recunoscut că textul moțiunii nu este scris și că AUR are nevoie să ajungă la un consens cu celelalte partide pentru a scrie moțiunea.
„Eu sper ca, la începutul lunii mai și nu mai târziu, guvernul Bolojan, la începutul lunii mai este vinerea viitoare, este 1 mai, deci săptămâna următoare nu se depune moțiunea de cenzură, important este că oamenii așteaptă, vor să știe, cât mai repede, când se vor strânge semnăturile mai repede, eu promit că voi accelera cât mai mult posibil. Vom avea și un text, vom avea și semnăturile, așa cum v-am spus, la începutul lunii mai, când cireșii deja au înflorit, Ilie Bolojan nu va mai fi premierul României”, a mai declarat Simion.
Liderul AUR susține că, dacă vor fi trădări în interiorul partidului, acestea vor fi „minore și insignifiante” și că Bolojan nu va reuși să găsească 52 de parlamentari astfel încât moțiunea de cenzură să nu treacă.
„Să nu vă îndoiți de mine, să nu vă îndoiți de colegii mei și nu cred că există suficienți trădători în Parlamentul României ca acest guvern să nu cadă. Deci nu va reuși să găsească cei 52 de parlamentari ca să nu treacă moțiunea. Nu, noi ne știm de prea mult timp cu colegii mei din AUR ca să existe un asemenea fenomen de masă și eu sunt președintele partidului", a spus George Simion.