De același autor
E tot mai furios și nebun. Socotelile nu i-au ieșit așa cum a vrut și în Occident mulți experți se tem că Putin e capabil de orice. Avertismentele că nu se va opri la Ucraina și că va amenința cu armele nucleare pentru a intimida NATO și lumea liberă se înmulțesc. De altfel, se vede că războiul și propaganda au intrat într-o nouă fază. Una delirantă. Pe front, trupele terestre stagnează, întâmpinând o rezistență acerbă din partea armatei ucrainene, așa că a schimbat strategia bombardând orașe până le transformă în ruine, indiferent la numărul victimelor civile. Folosește arme din ce în ce mai puternice și distrugătoare, cum e racheta supersonică sau, așa cum se tem ucrainenii, rachete termobarice. Puțin îi pasă că a fost declarat „criminal de război”, că e considerat nebun, comparat cu Hitler și văzut ca un monstru. E mâna criminală a Occidentului care vrea să „distrugă Rusia”, așa le vinde Putin rușilor barbariile.
Iar rușii cred pentru că vor să creadă. Adevărul înfricoșător este că milioane de ruși împărtășesc minciunile orwelliene ale propagandei Kremlinului, sunt convinși nu doar de misiunea istorică a lui Putin de a reface Mama Rusia, ci și de narativul denazificării și luptei cu Occidentul care îi vrea „sclavi”. Și asta nu pentru că sunt lipsiți complet de informații – în mediul urban rușii, în special tinerii, sunt experți în a accesa surse alternative de informare –, ci pentru că propaganda le atinge fibra națională.
Cei 200.000 de ruși veniți pe stadion să-l asculte și ovaționeze pe Putin nu au fost aduși cu arcanul, așa cum vrea să acrediteze presa occidentală, or fi fost și astfel de cazuri, au venit de bunăvoie, ba chiar din convingere. Fețele metamorfozate ale tinerilor vorbeau de la sine. Iar dacă ne uităm la sondajele de opinie (Institutul sociologic „Active Group”-ucrainean), înțelegem și de ce 85% dintre ruși susțin invadarea Ucrainei (procentul a crescut de la începutul războiului), 75,5% susțin invadarea unei țări NATO, cum ar fi Polonia (41% țările baltice), iar 43% consideră un atac nuclear acceptabil. Despre asta vorbim! Să uităm deci de o înlăturare a lui Putin de la putere prin proteste. Și, ca să fim cinstiți, acestea au fost dezamăgitoare, departe de amploarea pe care ar fi trebuit să o aibă dacă rușii chiar nu ar fi susținut invazia și crimele de război care au loc în țara vecină lor. Nu poți aresta sau pune poliția să bată un milion sau câteva sute de mii de oameni ieșiți în stradă. Ceaușescu a înțeles pe pielea lui asta în 22 decembrie 1989.
Propaganda lui Putin țintește fobii, orgolii formate în decenii, iar mesajul principal e acela că lupta e dincolo de „eliberarea” și „denazificarea” Ucrainei, e pentru măreția Rusiei. Pentru „purificarea ei” de „scursuri și trădători” și de toți prooccidentalii, această „coloană a cincea”.
„Orice popor, și în special poporul rus, este în stare să distingă adevărații patrioți de scursuri și de trădători și să-i scuipe pe aceștia din urmă ca pe o muscă ce din greșeală a aterizat în gura lui (…) Sunt convins că această purificare naturală și necesară a societății nu va face decât să ne întărească țara noastră, solidaritatea noastră, coeziunea noastră și capacitatea de a face față oricărei provocări”, a spus Putin.
Rămâne totuși de văzut cum va reuși Putin să scuipe toate „muștele”, pentru că pe măsură ce războiul se lungește, blocada informațională se va fisura, fie și prin morții ajunși între patru scânduri acasă. De fapt, propaganda furibundă arată frica lui Putin față de proteste, față de pierderea loialității rușilor. De aceea are nevoie disperată să împacheteze „operațiunea specială” într-o cauză mai mare decât Ucraina, iar eșecul de până acum, în victorie.
De partea cealaltă, Volodimir Zelenski este eroul zilei, nu doar pentru ucraineni, cărora le insuflă curaj și speranță, cât pentru întregul Occident. Este lecția pe care o primesc în direct toți liderii vestici despre ce înseamnă a fi bărbat de stat, a avea curaj, forță, empatie, a-ți iubi și apăra țara. Comunicarea simplă și directă, emoția reală pe care o transmite, mesajele țintite fiecărei națiuni au ridicat ștacheta până în tăriile cerului. Probabil că fără Zelenski, liderii europeni s-ar fi complăcut în continuare în complicitate și comoditate, în lașitate și interese economice și ar fi impus sancțiuni cu jumătate de măsură și ar fi ajutat militar Ucraina mult mai puțin. Câștigând inimile popoarelor, Zelenski i-a forțat pe conducătorii lumii libere să încerce să devină, la rândul lor, bărbați de stat. Au reușit mai mult sau mai puțin, dar, în tot cazul, fără presiunea morală pusă de Zelenski clamata unitate europeană ar fi avut un chip mai ofilit. Șochează faptul că deși în imposibilitate de a interveni militar în Ucraina, de teama justificată față de izbucnirea unui război mondial, europenii nu s-au hotărât să meargă până la capăt, adică să introducă un embargo asupra petrolului și gazelor din Rusia, așa cum au făcut America și Anglia. Până atunci banii europeni vor finanța mașinăria de ucis civili a lui Putin.
Cât privește România, imaginea ei a fost salvată de societatea civilă, care a dat dovadă de generozitate și bună organizare în ajutarea refugiaților. Când ne privim însă în această oglindă, în fundal îl vedem pe Klaus Iohannis, care de trei săptămâni nu cutează a rosti numele lui Putin și nici cuvântul invazie. În caz de ceva, cine l-ar urma pe unul ca Iohannis? //
