De același autor
Avem un prim-ministru in functie, Victor Ponta, urmarit penal pentru coruptie. O premiera absoluta la categoria“mandri ca suntem romani”. Tarisoara si presa internationala zbirnaie. Degeaba. Ponta nu cedeaza si nu vrea sa plece din functie. De ce ar face-o? Boierii sunt cu el si nu-i vor capul. Doar n-o sa traiasca in "dictatura DNA". S-a asteptat cineva la un gest de minima onoare? Cu siguranta nu. Personajul nu stie ce-i aia, a dovedit-o cu virf si indesat in ultimii trei ani, debutul memorabil fiind plagiatul. Pe moment nu pare nimic de facut. Presedintele nu-l poate suspenda, asa cum s-au grabit multi sa-i ceara, motiv pentru care i-a solicitat demisia. Lucrurile sunt insa mai complicate decit par la prima vedere.
DNA a cerut Camerei Deputatilor aviz pentru inceperea urmaririi penale. Va dati seama ca in jurul penalului de lux se va ridica un bastion, unul mai inalt si mai rezistent decit cel care l-a aparat pe amicul Sova. Acum intelegem si de ce. In lipsa acestui aviz, DNA nu va putea incepe urmarirea penala pentru faptele comise de Ponta in calitatea de premier, iar Iohannis nu-l va putea suspenda. Un cerc vicios, generat de articolul 109 din Constitutie. “Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.
Chiar si in cazul in care procurorii il trimit in judecata pe Ponta pentru celelalte fapte, comise in calitatea sa de avocat: “fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni) si complicitate la evaziune fiscală în formă continuată” suspendarera este tot problematica. Articolul 21 din Legea raspunderii ministeriale este vag, trimiterea un judecata, urmata de suspendare, nu face distinctie intre faptele comise in exercitiul functiei si alte fapte, dar, spun specialistii, acest articol trebuie coroborat cu 109 din Constitutie. Altfel spus, in orice situatie, pentru ca Iohannis sa-l poata suspenda pe Ponta este nevoie de avizul parlamentului. Cam acestea sunt puterile reale ale presedintelui de la care toata lumea asteapta miracolul debarcarii premierului.
Dincolo de aceste chestiuni tehnice, in care se ascunde insa diavolul care il protejeaza pe Ponta, faptele de care il acuza procurorii sunt grave, oricit ar incerca urmaritul si acolitii sa le minimalizeze. In primul rind, trebuie spus ca procurorii au gasit probe noi cu ocazia perchezitiilor facute la cabinetul lui Sova in aprilie anul acesta. Este vorba despre documente, contracte care atesta colaborarea dintre cabinetele de avocatura ale lui Sova si Ponta. Chestiunea banilor conteaza si ea, dar nu e cea mai importanta. Ponta a primit 2000 euro/luna in perioada 2007-2008, iar dupa aceea 3000 euro/lunar pina a ajuns premier, in total 250.000 lei, basca un “Mitsubishi Lancer Evo 10, achiziționat de SCA Șova și Asociații în sistem de leasing financiar”, care ar fi ajuns in final la cumnatul Hertanu, si el urmarit penal pentru fapte de coruptie. Problema pentru profilul moral (daca putem discuta de asa ceva in cazul personajului) si penal al lui Ponta este ca nu a facut "niciun fel de activitate profesionala" in contul banilor primiti de la cabinetul lui Sova, dar a si fasificat 17 facturi fiscale reprezentind “cheltuieli care nu au la baza operatiuni reale”.( comunicatul procurorilor AICI) Dupa ce firma de avocatura a lui Sova a fost calcata de Fisc, cei doi s-au inteles sa faca rapoarte de activitate care sa ateste in fals ca Ponta ar fi prestat totusi ceva. “Cele 16 înscrisuri falsificate de Ponta Victor-Viorel au fost tehnoredactate prin metoda „copy paste” după modelul înscrisurilor privind activitatea juridică desfășurată de mai mulți avocați din cadrul SCA „Șova și Asociații”, avocați care au declarat că nu au conlucrat niciodată cu Ponta Victor-Viorel. În realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici una din activitățile respective, nici măcar în parte”, spun procurorii.
Minunat! Dar nu avem de ce sa ne miram ca plagiatorul este capabil si sa falsifice, tot “copy paste”, sa ia bani fara sa munceasca si sa minta pina in pinzele albe. Dupa ce a aflat minuata veste de la DNA, Ponta a postat pe facebook niste documente din care reiese 1. ca nu avut nicio relatie contractuala cu Turceni, Rovinari si Lignit Oltenia prin cabinatul sau de avocatura si 2. ca nu a fost asociat in cabinetul de avocatura Sova si asociatii. Minciuna cu picioare scurte, pentru ca procurorii nu de asta il acuza, ci de “fals, complicitate la evaziune fiscala si spalare de bani”.
Putin probabil ca Ponta sa fie clintit din scaun prea curind. Baronii s-au mobilizat si vin spre Bucuresti sa-si sustina protectorul. Fara Ponta guvernarea s-a dus naibii, fara el lupta anti-Justitie si masinaria de propaganda se gripeaza. Plus, ca nu exista un inlocuitor valabil, PSD nu are alternativa la Ponta. Vor pune umarul sa-i salveze pielea, nu prea au incotro.
Intelegem acum mai bine si motivatia agresivitatii din ultima perioada impotriva magistratilor, atacurile care aminteau de perioada 2012 si de “martea neagra”, ferocitatea campaniei impotriva justitiei si tavalugul care trebuie sa mature articole cu shepsis din codurile penale. Pricepem si de ce Ponta s-a facut scut in fata lui Sova, de ce vor parlamentarii sa dezincrimineze conflictul de interese, de modificare urmind sa beneficieze insusi Marele Urmarit.
Va urma o perioada foarte tensionata. Semnalul ca nimeni, chiar nimeni nu mai este intangibil va mari isteria si multiplica eforturile de a pune pe butuci Codurile penale. Ponta va fi prezentat ca o victima a nenorocitilor de procurori, un abuzat al dictaturii pe stil nou, dovada suprema ca ceva trebuie facut. Nu va putea fi insa salvat in final. Falanga mediatica a rinocerilor anti-Justitie- aflata in solda unor politicieni sau penali de tot plinsul si, judecind dupa neostoiala cu care invirt reteveiul, si in siajul unuia dintre multele servicii secrete autohtone-, a primit comanda. De la recitatorii teoriei “Binomului” la spalatorii ultimelor cadavre corupte si pupatorii de protofole, pina la goarnele traditionale A3 si RTV, toata lumea a intrat in dispozitiv. Pe de alta parte, in dispozitiv au intrat si Comisia Europeana,ambasadele si partenerii occidentali.Presiunile pentru debarasarea de acest personaj, o reala vulnerabilitate, vor fi imense. Avem deja tabloul a ce va sa vina. Ramine doar de vazut cine va pluti cu burta in sus: Justitia sau coruptii. Personal, mizez si sper ca ultimii.