De același autor
Presedintele organizatiei PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, a propus suspendarea din partid a lui Vasile Dancu si a lui Victor Ponta pentru ca au criticat strategia politica a conducerii PSD.
Imediat dupa referendum se parea ca social-democratii au atins punctul maxim al esecului inceput imediat dupa alegerile din 2004. O prabusire fara precedent in sondaje, un electorat care in proportie de 35% a migrat spre adversar, trecerea la un mesaj agresiv populist cu accente ultrastangiste, asocierea lui Geoana cu Iliescu si a intregului partid cu lipsa de reforma. Existau deci toate premisele ca in PSD sa se declanseze un cutremur de proportii, care sa-i mature pe responsabilii esecului, intr-o incercare de a transforma PSD intr-un partid socialist modern, cu potential de crestere. Ceea ce se intampla astazi demonstreaza insa ca osificarea si decaderea sunt mult mai profunde. Greselile si gafele par iesite din laboratoarele adversarilor politici, din mintile unor Finkelstein angajati sa decredibilizeze definitiv stanga si dreapta la pachet.
PSD pare incapabil sa-si rezolve problemele de fond: relatia cu puterea si leadership-ul. In prima chestiune, social-democratii, dupa mai multe tentative nereusite de negociere, au ales calea de mijloc, cea mai proasta din punct de vedere electoral. Fortati de liberali, care le-au intuit corect teama de anticipate, pesedistii au cazut intre barci, fiind obligati sa sustina Cabinetul Tariceanu fara a obtine in schimb decat promisiuni vagi cu posturi in descentralizate si bani pentru judete. Mai rau, dupa cum se vede zilele acestea, este depasit in reactie de PD, care scoate pe banda rulanta motiuni simple, ocupand astfel ca discurs si tematica primul loc in bancile opozitiei. Criticile suna fals, amenintarile par glumite de cafenea si, in pofida procentului pe care il detine in parlament, PSD nu mai are nici macar mecanisme eficiente de santaj. Liberalii au dreptate cand le trateaza cu ironie incruntarile, privirile furioase, zanganitul belicos al cuvintelor de trei parale sau cerinte de tipul celor 3 milioane euro per judet pesedist. Aceasta pentru ca maximum de represiune la care pot recurge social-democratii este sa pice niste legi in parlament. Dar pe cine mai intereseaza asta? Sau faptul ca guvernul este cumulul slabiciunilor cabinetelor precedente, iar rolul parlamentului se reduce la numirea unor oameni in functii cheie - cum ar fi directoratul de la TVR - si la evitarea anticipatelor. Asa incat, caderea unor legi sau trecerea altora nu va produce decat scandal mediatic, ceea ce incepe sa nu mai insemne nimic. Cu alte cuvinte, PSD este propriul sau prizonier si va fi condamnat sa adune resturile de la festinul liberal al puterii si sa mimeze jalnic opozitia. Asta pana in momentul in care se vor rezolva problemele de ideologie, program si leadership.
Ceea ce, daca ne raportam la criza creata de Vanghelie, la rectia grupului de la Cluj si la pozitia adoptata de Geoana, pare un demers sortit esecului. Impingerea la rampa a primarului "Almanahe" este doar rabufnirea conflictului dintre cele trei grupari care isi disputa acum puterea in partid: Iliescu, Geoana, Cluj. Primele doua au handicapul responsabilitatii esecului din referendum: sa nu uitam ca alaturi de Geoana la mitingurile si discursurile isteroide din referendum s-au aflat nu numai Ion Iliescu, ci si Titus Corlatean, Victor Ponta, care a baleiat ulterior cu abilitate, Liviu Dragnea, Cristian Diaconescu si alti tineri vicepresedinti, adica toata floarea cea vestita a asa-zisei grupari care trebuia sa mimeze schimbarea la fata a partidului. Nu doar strategia suspendarii a fost falimentara, ci si cea a reformei si imaginii. Faptul ca actuala conducere a ramas nepenalizata spune multe despre degringolada in care se afla partidul. Gruparea de la Cluj, formata din Dancu, Rus si Puscas, este mai mult un brand, fara sustinere consistenta nici macar in Ardeal, neaducatoare de voturi si finantari, handicapuri greu de depasit intr-un partid in care performanta se masoara cu pusculita. Capabili sa faca strategii si analize, sa propuna solutii si formule, clujenii nu au reusit pana acum sa creeze in partid masa critica necesara adevaratei schimbari de leadership si mentalitate. Sustinerea lui Geoana la congres s-a facut pe principiul raul cel mai mic, prin comparatie cu Iliescu si Nastase, desigur, nu pentru ca vreunul dintre ei ar fi crezut intr-adevar in potentialul lui intelectual, organizatoric, charismatic. In fapt, un dispret abil disimulat la adresa "presedintelui Geoana" se face simtit nu doar printre clujeni, ci si printre vicepresedinti. Este un fenomen similar celui din PNL, unde membrii Biroului politic vorbesc in termeni prea putin magulitori despre Tariceanu. Grupul de la Cluj nu are prea multe alternative, fie incearca debarcarea lui Geoana si preluarea puterii - putin probabil -, fie rupe partidul si incearca o constructie pe stanga, debarasata atat de dinozaurii epocii de aur, cat si de coruptii, demagogii si opotunistii pe stil vechi si nou. Altfel, nu le ramane decat sa chibiteze, sa joace din cand in cand rolul Casandrei si sa-si ogoiasca frustrarile obtinand mustrarea lui Vanghelie. Dar, in primul rand, sa organizeze un grup de rugaciune si chiar niste pelerinaje pe la locurile sfinte, caci fara ajutor divin s-ar putea sa nu mai prinda locuri in viitorul parlament. Ei si multi altii.
PSD se afla in cel mai dramatic moment al sau si nu are sanse sa-l depaseasca pana nu va constientiza ca teama de alegeri este capacana in care se zbate in ultimul an. Aceasta frica il impiedica sa isi asume rolul de opozitie - depunand motiune de cenzura si provocand caderea guvernului -, ea impiedica formarea unui leadership. Frica de anticipate e o zona zoster transmisibila.
