PSD rupe legea tăcerii. Apocalipsa după Ponta

Părăsit de tineri, de oamenii cu aspirații și care rezonează în mai mică sau mai mare măsură la valorile occidentale, PSD, indiferent dacă va mai reuși o vreme să se mențină la putere, își scrie singur cronica morții anunțate.

Cea mai spectaculoasă înfrângere din istoria post­decembristă a adus PSD într-un punct de cotitură. Partidul a mai trecut prin momente grele, are exercițiul executării liderilor per­danți și al luptelor dintre gru­pări, a reușit mai mereu să facă față comploturilor și re­glărilor de conturi și să su­pra­viețuiască politic fără mari analize ideologice sau vreo re­formă internă. Ceea ce se întâmplă acum iese din aceas­tă paradigmă și asta pentru că este prima oară când PSD, deși conștient de motivul real al pierderii alegerilor, este pus cu spatele la zid. Nu există pesedist, de la vlă­di­că la opincă, de la lider de la centru la b­aron local sau simplu lipitor de afișe, care să nu aibă certitudinea că principalul vinovat es­te echipa Ponta-Dragnea-Ghiță, că acolo este putregaiul care trebuie eliminat. Nu ați vrea să auziți ce e la gura lor, Vanghelie e mic co­pil! PSD e însă legat de mâini și de picioare, orice mișcare brutală în sensul eliminării „rău­lui” ar echivala cu pierderea puterii. Acesta es­te motivul pentru care obișnuitele convulsii, care au zguduit de fiecare dată partidul în caz de eșec, s-au transformat de data aceasta în­tr-un măcel în toată regula.

Nu asistăm la simple decapitări și răfuieli. Ex­cluderea celor trei - Geoană, Vanghelie și Șo­va - găsiți țapi ispășitori, cărora li se adaugă vi­novați conjuncturali - americanii cu Face­book-ul lor, comunismul lui Ion Iliescu, dias­pora cea rea - este, până la urmă, generată de faptul că PSD este, pe mo­ment, prizonierul lui Ponta. Ceea ce vedem este di­na­mi­tarea partidului în fața pro­priilor susținători, a propriului electorat. Când lideri ai PSD ajung să vorbească despre par­tid în termenii opoziției - „frăția mafioților”, „baronii co­rupți” etc. -, să dea din casă informații despre con­tractele cu statul, spolierea bu­getului public, conspirația pentru îm­pie­di­carea votului din diaspora, să se amenințe în­tre ei cu DNA și cu darea în vileag a ma­tra­paz­lâcurilor, e clar că nu e vorba de o simplă cri­ză, de o altă „noapte a cuțitelor lungi”, ci de pulverizarea fibrei intime a PSD. Osificat în corupție, clientelism și aroganță, captiv al lup­te­lor dintre diverse grupări mafiote, PSD a ajuns, vorba lui Iliescu, un „monstru”. Unul ca­re, de la intelectualii clujeni la derbedeii din jurul lui Ponta, până la semianalfabeții ho­țo­mani gen Vanghelie și vătafii județeni, func­ționa însă în virtutea singurei legi care îi asi­gura supraviețuirea: omerta, legea tăcerii. Ori­ce s-ar fi întâmplat, oricât de mare era pe­ri­colul, toți erau păstrătorii celui mai bine păzit secret: legăturile dintre corupți și banul pu­blic. PSD este/va fi aruncat în aer de sfărâ­marea la­că­tu­lui tăcerii. De aceea, majoritatea analiștilor vorbesc despre apocalipsă.

Încercările echipei Ponta de a rezista cu­tre­mu­rului care se apropie (votul zdrobitor obținut în Comitetul Executiv nu a fost decât expresia fricii și a dependenței de care vorbeam îna­inte) prin artificii menite să mute atenția și să ridice presiunea de pe ei (reformă, comunism, corupție, demisia lui Ghiță) nu-i vor salva și nu vor salva nici PSD. Partidul nu doar că es­te nereformabil, dar nimeni nu dorește cu ade­vărat așa ceva, totul este un joc de ima­gine. Este hilar să-l auzi pe mogulul Ghiță, cam­pio­nul absolut al contractelor cu statul, sau pe al­de Dragnea (care a obținut în ultimii trei ani, prin firma Tel Drum, pe care o con­tro­lează, contracte de peste 100 milioane de eu­ro) și Negoiță vorbind de corupție și reformă. La fel și în ce privește aserțiunile la nivel de grădiniță despre stânga și social-democrație, venite din partea unor bogătani care își plim­bă opulența nerușinată pe sub nasul sărăcimii și care n-au citit doi autori în viața lor. PSD a ui­tat de mult, dacă a știut vreodată, ce în­seamnă stânga autentică, mai ales în sens eu­ropean, a rupt de mult legăturile cu propriul electorat, menținut captiv doar prin metodele tradiționale: pomeni și manipulări. Ca dovadă, electoratul PSD este unul îmbătrânit, format pre­ponderent din pensionari și asistați, cu nivel de educație precar. Mesajul PSD devine însă tot mai puțin credibil chiar și pentru aceș­tia, o arată realitatea care i-a lovit ca trenul în 16 noiembrie. Spectacolul grotesc oferit zi­lele acestea de cei care ridică valul de pe vier­muiala coruptă din interior nu face decât să con­firme ceea ce chiar și acest electorat bă­nuia, dar accepta pentru cele câteva firimituri primite de la „frăția mafioților”.

Părăsit de tineri, de oamenii cu aspirații și ca­re rezonează în mai mică sau mai mare mă­sură la valorile occidentale, PSD, indiferent da­că va mai reuși o vreme să se mențină la pu­tere, își scrie singur cronica morții anun­țate. Nu poate, nu vrea și nu înțelege de ce trebuie să se reformeze în acord cu vremurile. Ponta și gașca de „lupi tineri”, produsul cel mai rău al unei îndelungate selecții viciate din interiorul PSD, care a abolit până și mi­ni­ma­lele criterii de inteligență care mai funcționau chiar și în vremea lui Năstase, au fost parcă pre­destinați să îngroape partidul. Nimeni nu credea, deși semne existau, dar îi venise so­ro­cul. Cu cât vor reuși să se mențină mai mult la putere, cu atât pierzania va fi mai sigură.

Dacă din interiorul acestui partid cangrenat nu se va desprinde o facțiune capabilă să în­țe­lea­gă nevoia unei stângi moderne, co­nec­tată la un alt tip de electorat, PSD este pier­dut. Dar fă­ră rețelele de baroni penali, fără co­rupție, fără Iliescu, dar și fără tupeiștii puțini la minte și caracter, va fi însă vorba de un alt partid.