De același autor
După primele 100 de zile ale mandatului lui Nicușor Dan, avem imaginea unui președinte detașat de problemele politicii interne și, mai cu seamă, de cele ale electoratului care l-a votat. Mai mult, merge parcă în răspărul acestora, ceea ce nu e de bun augur, pentru că societatea civilă putea fi un aliat de nădejde în eforturile reformatoare. Nu este vorba numai de refacerea echilibrului bugetar, ci și de reformele în educație, sănătate, administrație și în asigurarea unei echități sociale prin eliminarea privilegiilor.
Pe un culoar paralel, aleargă de unul singur Ilie Bolojan, lăsat în ofsaid de președinte, supărat fiind pentru episodul măririi TVA (o promisiune electorală hazardată și populistă). Un Bolojan hotărât să pună pe roate reforma fiscală și a administrației statului, dar care este un alergător de cursă scurtă – are demisia în buzunar, lipsit fiind de susținerea politică și instituțională necesară. PSD subminează din interior măsurile care ar duce la micșorarea aparatului bugetar și a salariilor nesimțite și nejustificate, la depolitizare și echilibrarea bugetului, care include și renunțarea la programele păguboase și clientelare din Anghel Saligny. Când nu-i convine ceva, PSD șantajează cu ieșirea de la guvernare sau refuză să mai participe la ședințele coaliției, blocând activitatea Guvernului. A făcut-o până de curând, ceea ce a dus la amânarea adoptării Pachetului 2 de măsuri, iar „reîntoarcerea” la masa discuțiilor a fost una condiționată.
Cu probleme interne recurente, aflat în picaj în sondajele de opinie și cu primari care amenință pe față că se duc la AUR, dacă nu-și primesc tainul din buget, PSD va juca permanent la două capete. Mai nou, amenință cu ruperea coaliției, dacă PNL și USR vor avea un candidat comun la Primăria Bucureștiului. „Ar însemna că PSD-ul este într-o formă de izolare în această coaliţie”, a declarat Grindeanu. Ceea ce este doar parțial adevărat, pentru că între PNL și USR este o iubire cu năbădăi vecină cu dușmănia. Cum legea electorală e tot cea veche – alegerile locale sunt într-un singur tur de scrutin –, Daniel Băluță (bine plasat în sondaje) are șanse să câștige în lipsa unui candidat comun USR. Cele două partide sunt obligate să se suporte și să colaboreze, câtă vreme Nicușor Dan susține USR și pe Cătălin Drulă, dar chiar și așa drumul până la o candidatură comună la primărie e lung. PSD va continua acest joc dublu, șantajist și antireformator până la rotația premierilor, dacă aceasta va mai avea loc.
În acest context, ceea ce îngrijorează este decuplarea agendelor președintelui și premierului, cele două personaje politice care au cea mai mare cotă de încredere. În timp ce Ilie Bolojan este cantonat exclusiv pe măsurile fiscale, fără de care România va fi retrogradată de marile agenții de rating, scenariu catastrofal, Nicușor Dan pune accentul pe falia ideologică din societate, pe polarizarea care generează și crește neîncrederea în autorități. Aceasta pare a fi rațiunea neinspiratei întoarceri din drum a legii extremismului, a vizitelor la diverse lăcașuri sfinte, cum ar fi mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, aleasă ca loc de întrunire de membrii fundației Ogoranu, pe care istoricii o așază în rândul celor legionare, sau la chilia lui Arsenie Boca de pe aceeași vale a Sâmbetei. Că e vorba de o ambiguitate morală în această chestiune sensibilă și polarizantă, sugerând că se poate pune semnul egal între rezistența armată anticomunistă și legionari, sau de nostalgia pelerinajelor din copilărie cu familia în acele locuri, nu știm. Așa cum nu știm nici dacă Nicușor Dan are planificată o strategie de recâștigare a terenului adjudecat de suveraniști prin astfel de gesturi. Cred însă că tot ce poate câștiga din electoratul sedus de Georgescu va pierde din propriul electorat, pentru care asocierea cu figuri mitologizate precum Arsenie Boca sau cu legionari tip Ogoranu nu este o soluție recomandabilă. Iar ridicolul l-a însoțit pe Nicușor Dan la tot pasul pe cărările de munte – asuda din greu în cămașa albă cu mâneci lungi pentru camerele de filmat.
Mai degrabă, Nicușor Dan ar trebui să ia atitudine față de așa-zisele reforme din Educație, în fapt niște brutale tăieri de salarii într-o zonă pierdută în veșnicia priorităților tuturor guvernelor. Ar fi obligatoriu să vorbească despre educație și altfel decât electoral, în fond asta a fost specialitatea lui Klaus Iohannis. Președintele nu a scos o vorbă în sprijinul măsurilor lui Ilie Bolojan, lăsându-l pe acesta pe cont propriu, ceea ce echivalează cu o derobare de responsabilitate. Asta pentru că și-a asumat în alegeri un tandem reformist cu Bolojan și nu o relație neutră, dacă nu chiar ostilă. În fond, premierul are doar anvergura unui funcționar, înzestrat desigur cu marile calități ale respectului pentru cuvântul dat, onestității și perseverenței, dar direcțiile majore trebuie date de președinte. Or, deocamdată, Nicușor Dan nu și-a asumat acest rol. Unul vital, pentru că România trece printr-una dintre cele mai tulburi perioade.
Ceea ce vedem este un vid de legitimitate – un președinte deconectat de la problemele cetății și, uneori, inadecvat, și un premier sabotat de PSD, de armata de politruci de toate culorile politice și de marea castă a privilegiaților. Profită, evident, suveraniștii și populiștii, în timp ce partea de societate angajată civic este ostilizată.
