Superman salvează PSD și îngroapă PNL

Ce poate fi mai profitabil pentru PSD decât un guvern care are eșecul scris în frunte, pe care îl poate juca în foi de viță după cum poftește, pe care îl poate critica zi lumină?

Andreea Pora 28.09.2021
SHARE 11

De același autor

Superman cu mantia făcută ferfeniță a ajuns șeful PNL. El și gașca câștigătoare au pus gheara pe tot. Partid, guvernare, funcții. „Eu sunt Florin”, capo di tutti capi. Felicitări! Masa și dansul le plătește, ca de obicei, nația scârbită de spectacol. Dar nu va dura mult, mizeriile făcute în campanie și la congres îl vor lovi peste față când îi va fi puterea mai dulce. Întrebarea e: ce vor face de acum înainte cîțiștii, pe unde vor scoate cămașa guvernării? Și cu mâinile cui? Variante sunt mai multe, dar cea mai plauzibilă, din perspectiva ultimelor declarații, e că va fi mâna PSD. Dacă planul a fost să rămână singurel la guvernare, cu pesediștii trăgându-l de sfori, i-a ieșit. Și-a văzut visul cu ochii. Va fi mai degrabă un coșmar, pentru că nici PSD nu e fraier. Obiceiul de a-și subestima adversarii și umili partenerii e semn de prostie și fudulie. Cărțile sunt la PSD și nu la USR PLUS, cum mincinos afirmă artizanii acestei crize politice, Iohannis și al său preaplecat Cîțu.

Indiferent cine iese președinte, Cioloș sau Barna, nu cred că USR PLUS se va întoarce la guvernare nici dacă nu va mai fi premier Cîțu, darămite cu el la butoane. Motivele se văd din avion. Cu el în fruntea PNL, e clar că linia dură și obraznică față de USR PLUS va atinge noi și noi culmi. Deja mesajele venite din partea talibanilor cîțiști merg pe linia „ciocul mic, noi dictăm, voi veți juca după cum vi se cântă, dacă nu, valea”. Li s-a spus în față că nu li se vor mai da Justiția și Transporturile, ministere-cheie, iar despre un calendar al reformelor, nici vorbă. Mai exact, USR-iștii vor fi așezați la coada mesei, ciugulind firimiturile picate de la ospățul „ echipei câștigătoare”, iar asta doar pentru a credibiliza PNL și a deconta alături de el previzibilul eșec al guvernării. De ce ar accepta așa ceva USR PLUS? O capcană și o umilință pe care le-ar plăti electoral cu vârf și îndesat, mai ales că reformele, cu sau fără Cîțu, sunt cai verzi pe pereți. Nu de reforme au chef liberalii, ci de umflat buzunarele și plantat clientela în posturi călduțe și bănoase.

Chiar dacă Barna îl acuză pe Cioloș de „o potențială împăciuire cu un premier incapabil să conducă o coaliție, premier care a agresat și umilit USR PLUS”, cred că e vorba mai mult de logică electorală decât de realitate. Știm că Cioloș e ezitant și predispus compromisului, s-a văzut asta în timpul cabinetului său, dar acceptarea lui Cîțu după tot circul la care am asistat nu ar face decât să crediteze ceea ce spune acesta despre USR PLUS. Ar fi sinucidere politică asistată (de Iohannis și Cîțu). În plus, Cioloș nu face ce vrea el, USR PLUS nu e PNL să stea în genunchi în fața șefului, indiferent care e acesta, și să-i lege șireturile de la pantofii cu scîrț. Și nici nu-și permite să rupă partidul. Cariera lui politică ar fi terminată. Or, Cioloș are ambiții mari. Iar Barna, pierzător în primul tur, ar trebui să se abțină să se dea în stambă pe model penelist.

Ipocrizia și tupeul lui Cîțu bat recordurile zilele astea: pe de o parte acuză USR PLUS de alianța „toxică” cu AUR, pe de alta spune clar că își va negocia guvernul cu „toate partidele care nu doresc o criză politică”, deci și cu PSD, și cu AUR. Marea întrebare este cum PNL, care are, totuși, și oameni de valoare, nu doar demagogi și fripturiști, a putut alege un astfel de personaj găunos și ridicol, care va duce partidul de râpă. Iar asta n-ar fi nimic, dar se duce și România la vale, țărișoara aia de grija căreia plânge și suspină în falset, atunci când nu urlă cu venele umflate periculos, Rareș Bogdan, această cometă fără coadă a noului PNL. O explicație ar fi faptul că masa critică e formată din indivizi fără scrupule, lipsiți de minime principii și valori, din categoria celor care au făcut odioasa combinație USL. Și vor prelucra în subterane și USL 2.0.

Evidența este că fără USR PLUS, Cîțu și Iohannis aruncă guvernarea direct în brațele PSD. Până acum, pesediștii au jucat cartea lui Cîțu, l-au făcut șef la PNL, dar rămâne de văzut dacă vor continua pe linia asta și, mai ales, în ce condiții. Primul semnal va fi când Cîțu va veni cu noii miniștri în parlament, care nu pot trece fără votul pesediștilor. Dacă trec, devine evident că strigătele „te așteptăm la moțiune!” sunt o cacealma.

De fapt, PSD-ului îi convine de minune un guvern minoritar Cîțu, pe care se va jura că nu-l susține în parlament, ceea ce va și face atunci când vin legi sau ordonanțe importante. Fie le va pica pe toate, fie vor trece după cum vrea PSD. Ce poate fi mai profitabil pentru PSD decât un guvern care are eșecul scris în frunte, pe care îl poate juca în foi de viță după cum poftește, pe care îl poate critica zi lumină? Pandemia va juca și ea de partea PSD, care are cel mai bun argument pentru a-l ține pe Cîțu împăiat la palatul Victoria. „Suntem oameni responsabili, nu putem lăsa țara fără guvern într-un astfel de moment.” E suficientă iarna cu scumpirile la gaze și curent electric, cu valul patru făcând ravagii în secțiile de ATI, pentru ca PNL cu al său Cîțu să fie terminat, să ajungă la 10% sau chiar mai jos.

Dar Iohannis ce vrea? Puțin probabil să nu vadă întregul tablou în culorile lui adevărate, să nu realizeze că Florin Cîțu e compromis, că PNL este puternic divizat și se îndreaptă spre prăpastie, iar opinia publică s-a întors împotriva lui. I-or spune și lui serviciile cum stă treaba. E totuși greu de crezut că va sări de la etaj cu Cîțu în brațe. //

Comentarii 7

golan - 10-05-2021

Nu cred ca i-a facut cineva o caracterizare atat de eficace d-lui ''Trei batistute''-adica rares bogdan,zicandu-i ''cometa fara coada''.Nu-l sufar pe cetatean,d'a cred ca nici Mircea BADEA,nu ar fi fost atat de inspirat ca autoarea articolului in ceea ce-l priveste pe ''Comet''.

Răspunde

Florian Calin - 10-03-2021

Aparitia USR si combinarea sa ulterioara a devensat planu Mafiei de a acapara Romania total. Planul era simplu : unificarea PSD&PNL&PROROMANIA&UDMR&ALDE&PMP&PER&PPU-SD. Acestea se justificau prin lupta impotriva unui mare "dusman" , "dusman" creat tot de ei ( nu puteau sa lase la voia intamplarii aparitia "dusmanului") si anume AUR. Tocmai de aceea TOATE partidele au ca tinta comuna USRPLUS.

Răspunde

nicolaie apolzan - 10-03-2021

Foarte plastic si cuprinzator: 1.-"..cum PNL, care are, totuși, și oameni de valoare, nu doar demagogi și fripturiști, a putut alege un astfel de personaj găunos și ridicol, care va duce partidul de râpă. 2.-".. venele umflate periculos, Rareș Bogdan, această cometă fără coadă a noului PNL"

Răspunde

nicolaie apolzan - 10-03-2021

Sa speram dle PRESEDINTE:"..E totuși greu de crezut că va sări de la etaj cu Cîțu în brațe. //"

Răspunde

Bacauanu - 10-02-2021

Observ că faci pârjol cu acest comentariu ... ,, Conform atribuțiilor sale , a dat jos doi miniștri .." Tipic PNL și Antena 3...

Răspunde

Ionut64 - 10-02-2021

Parjolescule, ti-au parjolit intreaga minte, omule, si ti-au pus ideile altora pe acolo... ? Pai, cum ii vezi tu pe usr-isti partagisti ingamfati si lipsiti de viziune cand ei au fost inlaturati din coalitie prin evacuarea a doi ministri ce incepusera sa faca, cu adevarat, ordine prin ministerele lor, inlaturand managerii ingamfati si fripturisti, adusi pe functii altfel decat prin concursuri... ? Cum de 25 de ani mafia de la metrou fura linistita si veni usr-istul si o inlatura, aducand-o si in fata instantelor... ? Ti s-a parut o ingamfare asta... ? Cred ca esti doar un pnl-ist din #echipa castigatoare stupida de hoti si lichele si incerci sa convingi prostii nostri - ca avem destui, nu-i asa, prin tara - ca de fapt Catu e un inger, ca usturoi n-a mancat chiar daca gura-i miroase ingrozitor ... !?

Răspunde

Parjolescu Titus-Constantin - 09-30-2021

Si totusi, PNL cu orban in frunte este curat ca lacrima? Sa nu uitam ca Orban in loc sa faca eforturi pentru desfiintarea pensiilor speciale, le sustine pe ale judecatorilorsi vrea sa-i bage si pe primari in randul profitorilor de bani furati, care, fie vorba intre noi, nu prea isi merita nici salariile, cu foarte putine exceptii. Nu sunt fan Catu, care ar trebui sa se retraga odata cu Orban, dar ce ne facem cu USR+, care este un partid de partagisi inganfati, lipsiti de viziune si care vor sa fie si la guvernare ai in opozitie? Toata tevatura a produs-o USR+, nu pentru niste interese patriotice, ci pantru ca premierul, a indraznit comform atributiilor salei sa dea afara 2 ministri USR. Si PNL si USR in ultima perioada au oferit un circ extrem de ieftin, iar Orban a fost unul din circarii importanti in acest spectacol jalnic. Jalnic s-a comportat Orban si dupa ce a pierdut alegerile interne.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22