De același autor
Situatiile limita- omorirea unui copil de 4 ani de o haita de maidanezi- cer solutii radicale, ba chiar finale. Eutanasierea se impune, striga opinia publica cutremurata de nenorocire. Striga in cor politicienii, administratia, Basescu insusi, un mai vechi adept al formulei. Oprescu plinge, are vocea sugrumata de emotia adunata in cele doua zile de tragica asteptare : « daca-mi dau demisia nu aduc copilul inapoi », Ontanu da amenzi, politia ancheteaza, parintii si bunica sunt terminati. Ponta- premierul e sobru, nu da ordonanta ca asta inseamna sa te inhami la responsabilitati, paseaza rezolvarea la parlament, Ponta-deputatul tace discret, Ponta-cetateanul, tatal de familie, ai carui copii nu se joaca pe maidanele din Tei, baga capul la cutie. ONG-urile dau vina pe bunica neglijenta, pe destin, pe lipsa gardului. Iubitorii de animale, cei somati public sa ia javrele acasa sa se spele cu ele pe cap, nu mai indraznesc sa ridice vocea de teama sa nu fie si ei eutanasiati. Rationalii si utilitaristii demonstreaza argumentat ca nu-i posibil ca in secolul XXI, intr-o capitala europeana, sa fie sfirtecati copiii de fiare, e de neconceput, cum se uita strainii la noi, plus, ca nici nu le putem manca. La naiba cu cel mai bun prieten al omului ! Una peste alta, poporul cere singe de caine.
Intrebarea e cine l-a omorit pe copil, cainii sau oameni ? Eu zic ca oamenii. Noi toti. Noi astia care de 15 ani urlam ca trebuie rezolvata problema maidanezilor, care ii votam pe primarii si consilierii care promit ca o vor face si trec chestiunea pe prima pozitie in programele electorale, iar dupa aia ne adincim in somnul dulce al nesimtirii. Noi astia care il lasam de 7 ani pe Oprescu si camarila sa cheltuie milioane de euro pe toate prostiile si fantasmagoriile, ceasuri aurite si cintatoare, lebede, cimitire, fezabilitati pentru suspendate si subterane inexistente, cadastre privatizate, imobile neretrocedate, il lasam sa ne fure la drumul mare, sa plateasca dezapezirile de 6 ori mai scump decit in Finlanda, Norvegia sau Suedia, sa umfle clientela cu contracte si sa mulga bani pentru ONG-urile de familie. Care ne lasam ametiti cu vorbe si minciuni in loc sa-l luam de guler si sa-l azvirlim la.... maidanezi.
A iesit careva in strada in anii astia sa-l intrebe, ma, nenorocitule, cite adaposturi ai construit, cum e posibil sa fie sterilizati nici un sfert din cainii vagabonzi, de ce ai doar 8 hingheri in loc de citeva sute, de ce umfli fundatiile cu bani daca vezi ca nu-si fac treaba, asa cum sustii sistematic, ca responsabilitatea sigurantei cetateanului nu-i a lor, ci a ta. Nu, n-a iesit nimeni. Nimeni nu l-a tras la raspundere, n-a intrat nimeni peste el in Primarie sa-i ceara socoteala pentru banii aruncati aiurea sau hotomaniti si cu care se putea rezolva pina acum definitiv chestiunea maidanezilor. Civilizat si nu barbar. Pentru ca daca adunam aceste sume constatam ca se puteau construi sute de adaposturi, puteau fi platiti zeci de oameni, asigurata hrana si castrarea a mii si mii de caini sau omorirea haitelor agresive. Au trecut 7 ani ! La fel, noi toti am acceptat ca parlamentarii sa taraie cu anii legea prin parlament, sa nu o aplice, sa cedeze presiunilor si lobbyurilor de tot felul. Sa se miorlaie in direct si pe la spate sa-si umfle buzunarele.
Acum, desigur, suntem oripilati, vrem sa curga singe de caine, vrem razbunare. Vrem sa-i omoram pe toti pentru incompetenta, nesimtirea, hotia autoritatilor si pentru ca acestea nu sunt capabile sa gaseasca alta solutie. Pentru ca am lasat ca lucrurile sa ajunga aici. Doar cind moare cineva ne mai trezim putin, ne frecam la ochi si realizam pentru moment in ce tara traim. Dupa care, la loc comanda, ne setam pe amenzie.
Intreb, am intrebat si aseara la B 1 TV, daca o veni cutremurul al mare, ala anuntat, proorocit de ani buni, si cade jumatate din centrul Bucurestiului si mor, asa cum suna estimarile, mii de oameni, pe cine mai eutanasiem atunci ? O sa ne foloseasca la ceva plinsetele in prime-time ale lui Oprescu sau Ponta sau ale cui o mai fi atunci la butoane, coroanele trimise de Basescu sau altii, momentele de reculegere ale parlamentului, doliul national ? O sa-i intoarca de la groapa, asa cum cininc spune edilul sef, pe toti cei prinsi sub darimaturi ? Ca si acum, responsabilitatea va fi pasata, se vor aduce saci cu argumente de ce nu s-au putut consolida cladirile, se va da vina pe proprietari, pe bani, pe bugete, pe clasa politica, pe Ceausescu, Stefan cel Mare si pe mama lui Stefan cel Mare. Viii vor boci, isi vor zmulge parul din cap, televiziunile vor transmite momente emotionante de solidaritate si de durere, se vor cere demisii, puscaria, eutanasierea vinovatilor. Si ? Acum ce facem, intreb. Acum, cind au fost consolidate doar 5 cladiri si alte citeva sute stau sa cada la orice cutremur care trece de 7 grade. De ce nu-i luam acum de git pe responsabili, pe cei mai cinstiti si competenti, si-i punem sa faca naibii ceva ? Sau asteptam cutremurul ca sa ne putem victimiza mai cu spor ?
Cu Rosia Montana, la fel. Proiectul trimis de Ponta-premierul la parlament e halucinant, e scris de juristii de la Gold Corporation, pina si Ministerul Justitiei l-a facut praf. Are mai putina importanta ca e neconstitutional cap-coada, important e ca asa zisele asigurari de mediu sint subtiri rau de tot. Statul va incasa, sa zicem, 12 miliarde euro, vor fi create pentru vreo citiva ani 2000 de locuri de munca, Ok, dar vor compensa toate astea o catastrofa, doamne fereste. Cine va verifica daca RMGC respecta sau nu normele ecologice, cine da garantia ca inspectorii aia nu vor fi cumparati la bucata sau la pausal in buna traditie romaneasca. Cine poate avea incredere in statul roman, care, iata, nu e capabil sa rezolve de 23 de ani problema maidanezilor si a consolidarilor ? In acest stat-putregai ? Pentru ca, sa fie clar, Gold Corporation pleaca si in urma ramin cianurile, lacul ala de sute de hectare, cu pereti despre care nu stim cit de rezistenti vor fi. Cine va plati oalele sparte daca se intimpla o nenorocire ? Pe cine mai eutanasiem atunci ? Acum avem la indemina cainii, dar atunci?
Problema cu noi e ca asteptam mereu catastrofele ca sa reactionam. Ca doar moartea ne mai invie.
P.S. Apropos de referendum, voi vota contra daca pina atunci Oprescu nu-si da demisia. Nu doar cainii trebuie sa plateasca, ci in primul rind responsabili umani.